STUDIU UNSAR: 3 din 4 români spun că sunt interesaţi să-şi asigure locuinţa

S.B.
Bănci-Asigurări / 28 octombrie 2021

3 din 4 români spun că sunt interesaţi să-şi asigure locuinţa

74% dintre români se declară interesaţi de asigurările de locuinţe şi de bunuri, rezultă dintr-un sondaj de opinie realizat de UNSAR împreună cu IRES. Cifra vine să confirme rezultatele studiului din 2020, însă se poate observa un avans în rândul celor care se declară foarte interesaţi de acest tip de asigurări, respectiv 24% (faţă de 19% în 2020).

Interesul este reflectat într-o mai mică măsură prin evoluţia numărului poliţelor de asigurare a locuinţelor (obligatorii şi facultative). Astfel, în primul semestru al anului în curs acesta a crescut cu 4% faţă de aceeaşi perioadă din 2020, chiar dacă numărul locuinţelor neasigurate rămâne în continuare ridicat. În acelaşi interval de timp, asigurătorii din România au plătit în baza acestor poliţe despăgubiri de aproape 43,8 milioane lei, în creştere faţă de primele 6 luni ale anului precedent, arată datele Autorităţii de Supraveghere Financiară.

"Protecţia în faţa riscurilor la care ne expunem ar trebui să fie o prioritate pentru noi toţi. Cu toate că procentul celor care îşi asigură locuinţa este în continuare redus, este încurajator că interesul românilor continuă să rămână la un nivel ridicat. Conştientizarea riscurilor este un factor-cheie în luarea deciziei de a-ţi asigura locuinţa", a declarat Adrian MARIN, Preşedintele UNSAR.

"Rămânem preocupaţi ca din ce în ce mai mulţi români să fie informaţi cu privire la protecţia financiară oferită de asigurări. În acelaşi timp, asigurările obligatorii şi facultative pentru locuinţe reprezintă o soluţie de reducere a impactului financiar asupra statului şi comunităţilor locale - în cazul producerii unor evenimente nedorite", a precizat Alexandru CIUNCAN, Director General al UNSAR.

Principalele surse de informare cu privire la asigurările pentru locuinţe rămân televiziunea 58%, internetul 38%, companiile de asigurări 21%, prietenii 18%, familia 11%, posturile radio 10% şi presa scrisă 8%.

În contextul în care doar 1 din 5 locuinţe este protejată printr-o asigurare obligatorie PAD, 83% dintre români spun că ar fi de acord cu o eventuală introducere a deductibilităţii acesteia din impozitele şi taxele locale. Totodată, majoritatea respondenţilor consideră că ar putea fi condiţionate de existenţa poliţei PAD reducerea la plata anticipată a impozitelor (64%), încheierea sau modificarea unui contract de utilităţi (63%) sau încheierea tranzacţiilor imobiliare (52%).

Important de subliniat este faptul că poliţa de asigurare obligatorie (PAD) asigură 3 riscuri catastrofale, cutremur, inundaţii şi alunecări de teren până la limita de 20.000 euro, respectiv 10.000 euro, în funcţie de tipul construcţiei, indiferent dacă valoarea construcţiei este mai mare, în timp ce o asigurare facultativă acoperă, în plus, riscuri cum ar fi incendiul, explozia, furtuna, vijelia, furtul sau vandalismul - la sume asigurate care corespund valorii reale a locuinţei. Totodată, poliţelor facultative li se pot ataşa şi clauze speciale, precum asigurarea instalaţiilor interioare ale clădirii, aparatelor electrice / electronice, bunurilor casabile, dar şi răspunderea civilă faţă de terţe persoane (spre exemplu, faţă de vecini).

Sondajul "Percepţia românilor faţă de asigurările de locuinţe" a fost realizat de IRES, la solicitarea UNSAR, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 857 de respondenţi, proprietari, coproprietari sau persoane care intenţionează să achiziţioneze o locuinţă în următorii doi ani, cu vârste de peste 18 ani. Acesta a fost realizat în august 2021, utilizând metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), şi are o eroare maximă tolerată de +/-3%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb