Cook Communications anunţă astăzi publicarea Young Money Matters, primul studiu despre tineri şi banii lor realizat simultan în România, Republica Cehă şi Polonia.
Young Money Matters analizează în profunzime modul în care persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani din fiecare ţară îşi câştigă şi îşi cheltuiesc banii, unde investesc, ce produse financiare folosesc şi unde solicită consiliere financiară.
"Ideea pentru Young Money Matters a apărut din activitatea noastră în domeniul comunicării financiare", a declarat Joe Cook, fondator şi director general al Cook Communications. "Am vrut să înţelegem modul în care tinerii îşi gestionează banii şi de unde obţin informaţii şi sfaturi financiare pe măsură ce pornesc în viaţă."
Ultimii ani au fost marcaţi de pandemie, inflaţie ridicată şi creşterea preţurilor locuinţelor. In ciuda acestor provocări, aproape jumătate dintre tinerii români au declarat că nivelul lor de trai s-a îmbunătăţit în ultimul an. Şi, deşi majoritatea se aşteaptă la o creştere a costului vieţii şi în următorul an, ei rămân remarcabil de optimişti cu privire la viitor şi în ceea ce priveşte îndeplinirea aspiraţiilor lor financiare. Patru din cinci tineri români (81%) cred că îşi pot atinge obiectivele financiare.
Pe lângă optimism, însă, sondajul Young Money Matters a arătat că 27% dintre tinerii români s-au confruntat cu fraude legate de produse financiare sau cunosc pe cineva care a fost victima unor astfel de fraude. Sondajul a constatat, de asemenea, obiceiuri ineficiente de economisire şi investiţii în rândul tinerilor români, cehi şi polonezi. Cunoştinţele şi educaţia financiară nu sunt nici ele la nivelul la care ar trebui sa fie: doar 13% dintre tinerii români au primit vreo formă de educaţie despre finanţele personale la şcoală.
"Sperăm că rapoartele noastre inaugurale Young Money Matters vor stimula dezbaterea în cadrul sectorului serviciilor financiare, în mass-media şi în rândul educatorilor, autorităţilor de
reglementare şi, mai presus de toate, al tinerilor cehi, polonezi şi români", a declarat Joe Cook.