SUA acordă contract de construire a unor facilităţi la Deveselu

A.C.
Companii #Apărare / 30 mai 2014

Guvernul american acordă un contract de construire pentru facilităţi de sprijin militar în cadrul sit-ului destinat scutului anti-rachetă din Deveselu, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Ca sprijin la programul "Abordarea Adaptivă în Etape în Europa, Etapa a doua", Districtul European al Corpului Militar de Ingineri a acordat un contract de construcţii către Zafer Taahhut, Insaat VE Ticaret A.S.

Contractul este în valoare de 25,8 milioane euro.

Contractul are în vedere construirea: unei clădiri de două etaje ce combină o cazarmă şi o cantină, o clădire de administraţie publică, un depozit multifuncţional, o unitate medicală, ascensor şi un punct de control al accesului.

Clădirea cazarmă/cantină va fi construită pe principii de proiectare sustenabilă cu certificare LEED Gold. Restul unităţilor vor fi, de asemenea, construite pe principii de proiectare sustenabilă.

Accesul în cadrul complexului va fi asigurat de drumuri cu pavaj, aleei din beton, parcare şi un drum exterior de control. Proiectul include un punct de control al accesului şi garduri de delimitare.

Complexul va mai include electricitate, apă potabilă, canalizare, promenade, scurgeri, sistem ignifug şi sisteme de alarme, îmbunătăţiri IT şi sisteme de administrare a telecomunicaţiilor şi informaţiei.

Acesta este al patrulea contract dintr-o serie acordată pentru construirea Complexului de Apărare anti-rachetă în Deveselu. Districtul European al Corpului Militar de Ingineri americani a acordat un ordin de executare în valoare de 3,3 miliarde dolari, în decembrie 2012, pentru SC Glacial PROD SRL, cu sediul în Ilfov, pentru construirea unor facilităţi temporare.

În martie 2013, Unitatea Comandamentului american Naval de Inginerie din Napoli a acordat un contract pe o perioadă de 31 de luni în sistemul Operaţiunilor de Baze şi Suport Ingineresc (BOSS), în valoare de 5,7 milioane dolari, către firma Exelis Systems Corporation.

În iulie 2013, Corpul Militar American al Inginerilor a acordat un contract de 134 milioane dolari pentru Kellogg, Brown & Root Services, destinat construirii unor facilităţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb