SUA le oferă palestinienilor un ajutor de 15 milioane de dolari în lupta împotriva COVID-19

S.B.
Internaţional / 26 martie 2021

SUA le oferă palestinienilor un ajutor de 15 milioane de dolari în lupta împotriva COVID-19

Administraţia americană a preşedintelui Joe Biden le oferă palestinienilor un ajutor de 15 milioane de dolari în lupta împotriva COVID-19 în Cisiordania şi Fâşia Gaza, a transmis joi Departamentul de Stat într-un comunicat, informează Agerpres.

Fondurile, care vin de la Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), vor ajuta la susţinerea eforturilor organizaţiei de caritate Catholic Relief Services în centrele de sănătate, precum şi la reducerea insecurităţii alimentare, se arată în comunicat.

În Cisiordania ocupată de Israel, premierul palestinian Mohammad Shtayyeh a salutat sprijinul financiar al SUA pentru eforturile Autorităţii Palestiniene în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

Într-un comunicat transmis de agenţia oficială palestiniană de ştiri WAFA, Shtayyeh a spus că ajutorul "este un pas important în direcţia cea bună pentru a relansa relaţia cu administraţia americană, care a fost suspendată în timpul mandatului lui (Donald) Trump la Casa Albă", potrivit Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6059
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2114
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9635
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.3913

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb