Secretarul Trezoreriei americane, Janet Yellen, a declarat astăzi că se aşteaptă ca persoana propusă de Washington pentru a conduce Banca Mondială, respectiv fostul directorul general de la Mastercard, Ajay Banga, să fie şi nominalizat în postul de preşedinte al instituţiei financiare internaţionale, conform Agerpres.
Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale (BM) şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii.
Într-o declaraţie ce ar urma să fie citită în faţa unei comisii din Camera Reprezentanţilor, Janet Yellen susţine că Ajay Banga va ajuta Banca Mondială să evolueze şi să răspundă mai bine la noile provocări. "Această evoluţie va ajuta Banca Mondială să îşi pună în practică obiectivele vitale privind reducerea sărăciei şi dezvoltare", urmează să le spună Janet Yellen parlamentarilor care controlează bugetul Trezoreriei americane, conform sursei.
În vârstă de 63 de ani, Ajay Banga a finalizat recent un turneu mondial care a durat trei săptămâni, ocazie cu care s-a întâlnit cu lideri guvernamentali, organizaţii ale societăţii civile şi alţi reprezentanţi din ţările donatoare şi beneficiare ale finanţărilor Bănci Mondiale şi a făcut campanie pentru numirea sa în postul de preşedinte al instituţiei financiare.
Ajay Banga a obţinut un sprijin suficient din partea altor guverne care să îi asigure numirea în postul de preşedinte al Băncii Mondiale, inclusiv din partea autorităţilor din India, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Bangladesh, Columbia, Egipt, Coasta de Fildeş, Kenya, Arabia Saudită şi Coreea de Sud.
Banca Mondială va accepta candidaturi din partea altor state până la data de 29 martie însă nu există contracandidaţi. Boardul BM a anunţat că speră să aleagă un nou preşedinte până la începutul lunii mai.
Actualul preşedinte al Băncii Mondiale, David Malpass, numit de fostul preşedinte SUA, Donald Trump, a provocat o surpriză în luna februarie când şi-a anunţat demisia surprinzătoare din funcţie. David Malpass a părăsit conducerea băncii multilaterale de dezvoltare, care acordă finanţare de miliarde de dolari pe an economiilor în curs de dezvoltare, cu aproape un an înainte de încheierea mandatului de cinci ani. El nu a precizat motivele deciziei, spunând într-un comunicat că "după ce s-a gândit serios a decis să exploreze noi provocări".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.03.2023, 18:05)
Capitalul se formează prin contribuțiile celor 189 de state membre
și prin acumularea de rezerve,
PRESEDINTELE DE CE TREBUIE NUMIT EXCLUSIV DE USA ??!!