SUA se pregăteşte să aprobe trimiterea de sisteme de rachetă cu rază lungă de acţiune

F.D.
Internaţional / 27 mai 2022

SUA se pregăteşte să aprobe trimiterea de sisteme de rachetă cu rază lungă de acţiune

Cea mai urgentă nevoie a Ucrainei o reprezintă MLRS (sistem de lansare de rachete multiple) pentru a contrabalansa superioritatea Rusiei în ceea ce priveşte armamentul greu, a spus ministrul de Externe ucrainean Dmitro Kuleba. SUA discută despre trimiterea de sisteme avansate în Ucraina, informează CNN, potrivit News.ro.

Situaţia militară în regiunile din est este "atât de disperată pe cât spun oamenii - chiar mai rea decât spun oamenii", a afirmat Kuleba într-o sesiune live de întrebări şi răspunsuri pe Twitter, din Polonia.

Singurul răspuns care ar funcţiona, a spus el, ar fi cu "mai multe arme grele. Fără acestea, nu vor putea să-i împingem înapoi".

El a numit decizia Washingtonului pe această problemă "crucială".

Potrivit CNN, administraţia Biden se pregăteşte să crească nivelul armelor pe care le oferă Ucrainei, trimiţând sisteme avansate, de rachete cu rază lungă de acţiune, având în vedere că aceasta devine principala solicitare a ucrainenilor, potrivit mai multor oficiali.

Administraţia înclină spre a trimite sistemele ca parte dintr-un pachet mai mare de asistenţă militară şi de securitate pentru Ucraina, care ar putea fi anunţat deja săptămâna viitoare.

Pe lângă ministrul de Externe, şi alţi înalţi oficiali ucraineni, inclusiv preşedintele Volodimir Zelenski, au cerut în ultimele săptămâni SUA şi aliaţilor să asigure MLRS. Sistemul de arme fabricat în SUA poate lansa o ploaie de rachete la sute de kilometri - mult mai departe decât orice sistem pe care Ucraina îl are deja - ceea ce, susţin ucrainenii, ar putea fi revoluţionar în războiul cu Rusia.

Un alt sistem pe care Ucraina l-a cerut este HIMARS (sistem de rachete de artilerie de mare mobilitate), care este mai uşor şi este montat pe cadru de camion, fiind capabil să lanseze muniţii similare cu MLRS.

În ultimele săptămâni, Rusia a lovit greu Ucraina în est, unde ucrainenii sunt depăsiţi numeric şi din punctul de vedere al armelor, au spus oficiali ai acestui stat.

Totuşi, administraţia Biden a ezitat timp de mai multe săptămâni să trimită sistemele, în contextul îngrijorărilor ridicate în Consiliul Naţional de Securitate conform cărora Ucraina ar putea folosi aceste sisteme să atace în Rusia, au spus oficialii.

Problema a fost pe agenda celor două şedinţte de săptămâna trecută de la Casa Albă, la care membri adjuncţi ai cabinetului au stabilit să discute politica de securitate naţională, au afirmat oficialii. În centrul problemei a fost aceeaşi îngrijorare cu care se confruntă administraţia de la începutul războiului - dacă trimiterea de arme tot mai grele în Ucraina va fi privită de Rusia ca o provocare care ar putea declanşa vreun fel de ripostă la adresa SUA.

Se crede că Ucraina a dat deja mai multe lovituri peste graniţă, în Rusia, ceea ce oficialii ucraineni nici nu confirmă şi nici nu neagă. Oficiali ruşi au afirmat public că orice ameninţare la adresa ţării ar constitui o escaladare majoră şi au spus că ţările occidentale se transformă singure în ţinte legitime în război continuând să îi înarmeze pe ucraineni.

O altă îngrijorare majoră a administraţiei Biden a fost dacă SUA îşi poate permite să dea atâtea arme scumpe din stocurile militare, au spus sursele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb