Municipiul Suceava se încadrează, în prezent, în scenariul verde, în care toţi copiii vor merge la şcoală, a declarat miercuri primarul Ion Lungu, citat de Agerpres.
Oraşul a fost, în primăvară, cel mai mare focar de coronavirus din ţară şi s-a aflat, atunci, în carantină timp de mai bine de o lună.
Primarul a spus, potrivit sursei citate, că în această perioadă va discuta cu directorii de şcoli şi cu profesorii pentru a identifica spaţii suplimentare pentru organizarea procesului de învăţământ în siguranţă pentru elevi şi cadre didactice, ţinând cont de regulile impuse în contextul evoluţiei infecţiilor cu noul coronavirus.
Când a ieşit din carantină, sub presiune politică, la mijlocul lunii mai, Suceava avea în continuare cel mai mare număr de infectaţi din ţară. Judeţul Suceava a ajuns pe locul 2 din punct de vedere al numărului de infectări abia la mijlocul lunii iulie, când a fost depăşit de Bucureşti.