Summitul BRICS: Secretarul general al ONU cere pace în Fâşia Gaza, Liban şi Ucrania

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 octombrie

Sursa foto: https://photo-summit.brics-russia2024.ru/en/

Sursa foto: https://photo-summit.brics-russia2024.ru/en/

English Version

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ieri pace în Fâşia Gaza, dar şi încetarea imediată a focului în Liban şi Ucraina, anunţă agenţia EFE.

Domnia sa a declarat la summitul BRICS, desfăşurat în intervalul 22 - 24 octombrie în oraşul Kazan din Rusia: "Avem nevoie de pace peste tot. Avem nevoie de pace în Gaza, cu o încetare imediată a focului şi o eliberare imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Avem nevoie de pace în Liban, cu o încetare imediată a ostilităţilor. Avem nevoie de pace şi în Ucraina, o pace justă, în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite, dreptul internaţional şi rezoluţiile Adunării Generale".

Tot la summitul BRICS, preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmoud Abbas, a acuzat Israelul de genocid şi epurarea etnică a poporului palestinian, susţinând că autorităţile israeliene au lansat, în urmă cu un an, "un război distructiv". Mahmoud Abbas a spus: "Poporul palestinian suferă în prezent cea mai mare catastrofă umanitară de la înfiinţarea statului Israel, în 1948". În opinia sa, populaţia din nordul Fâşiei Gaza moare de foame, iar "coloniştii israelieni" se fac vinovaţi de agresiune, întrucât continuă să încerce să îi expulzeze pe palestinieni din locuinţe.

Mahmoud Abbas a mai declarat că toate aceste acţiuni reprezintă o încălcare a dreptului internaţional şi este vital fie implementate cât mai curând posibil apelurile şi rezoluţiile ONU privind încetarea imediată a focului, permiterea accesului umanitar şi expulzarea forţelor israeliene din Fâşia Gaza.

Şi preşedintele chinez Xi Jinping a declarat ieri că omenirea se confruntă cu "provocări majore", îndemnând economiile emergente să fie o forţă stabilizatoare pentru pace. Liderul de la Beijing a spus la summitul BRICS, conform AFP: "Pacea şi dezvoltarea în lume se confruntă în continuare cu provocări majore. Trebuie să fim o forţă stabilizatoare pentru pace, să întărim guvernarea mondială în materie de securitate şi să explorăm soluţii pentru principalele probleme, care să combată atât simptomele lor, cât şi cauzele lor profunde".

Preşedintele chinez a mai îndemnat la aplanarea tensiunilor în Orientul Mijlociu, considerând că "nu trebuie să existe şi mai multe suferinţe şi distrugeri în Palestina şi în Liban".

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. De frica lui Bibi care l-a declarat persona non grata și a pagerelor minune, Guterres s-a refugiat în Kazan :)

    1. Bun, bun!

    Putler vorbea si in fata lui mai mult de jumatate din scaune erau goale, in spatele lui lumea se plimba, probabil ieseau din sala.

    toata lumea s-a dus pana acolo sa vada cand se termina nebunia cu ucraina, iran si fasia gaza.

    1. da si putler vorbea pe langa subiect.

      ceilalti erau, noi vrem sa stim cand termini cu nebunia, atat.

      nu s-a stabilit absolut nimic nou la brics. ne mai gandim. bye 

    nu il asculta nimeni

    1. Să fie bine ca să nu fie rău. Luați o gură de apa sfințită. Facem o nouă ordine mondială dar să aveți dolari si euro că bancomatele nu funcționează

    Banca Rusiei a majorat vineri dobânda de politică monetară cu 200 de puncte de bază, până la 21%, cel mai ridicat nivel de după luna februarie 2003, în încercarea de a ţine sub control o inflaţie ridicată, transmite agenția Reuters, citată de Agerpres.

    În comunicatul de presă publicat după anunţarea deciziei de politică monetară, Banca Rusiei a informat că inflaţia ajustată sezonier a urcat la 9,8% în luna septembrie, de la 7,5% în luna august şi că aşteptările inflaţioniste ale populaţiei au atins cel mai ridicat nivel de la începutul anului. 

    In momentul in care ricanii il obliga pe Zelea sa accepte conditiile, se face pace. Daca nu, va fi razboi pana la capat, inclusiv nuclear. E simplu. Oribil, dar simplu. Rusia nu va ceda, deci trebuie sa cedeze ceilalti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb