Echipa spaniolă Real Madrid a învins duminică seara, la Riad, scor 4-1, formaţia FC Barcelona, câştigând Supercupa Spaniei, informează news.ro.
Atacantul Vinicius Junior a înscris trei din golurile madrilenilor.
Chiar dacă Barcelona a avut prima ocazie a meciului, Real a condus cu 2-0 în minutul 10, prin dubla lui Vinicius Junior. În min 12 Ferran Torres a trimis în bara transversală, balonul a ajuns la Lewandowski care a şutat, dar Lunin a scos extraordinar. Lewandowski se va revanşa în minutul 33, când va reduce diferenţa de pe tabelă, dar catalanii nu au parte de mult timp să se bucure. În minutul 37 Araujo l-a faultat pe Vinicius Junior în careu şi acesta a realizat tripla, transformând penaltiul acordat.
Rodrygp a stabilit scorul final în minutul 64, din pasa lui Vincius Junior, iar Araujo a fost eliminat în minutul 71 spulberând speranţele unei reveniri catalane care ar fi ţinut, oricum, de domeniul fanteziei.
Real Madrid s-a impus cu 4-1, cucerind pentru a 13-a oară Supercupa Spaniei.