SUPLIMENT FONDUL PROPRIETATEA Listarea Fondului Proprietarea la Bursă

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 24 ianuarie 2011

Listarea Fondului Proprietarea la Bursă

Fondul Proprietatea intră, mâine, la cota Bursei de Valori Bucureşti. Aşteptarea îndelungată pare să nu mai conteze, acum, nici pentru foştii proprietari deposedaţi abuziv de regimul comunist care îşi vor putea valorifica, în sfârşit, despăgubirea pe o piaţă reglementată, nici pentru brokeri, care speră ca listarea FP să le dezmorţească piaţa.

Cu un portofoliu invidiat, cuprinzând deţineri la cele mai importante companii energerice, evaluat la aproximativ 3,6 miliarde euro, noul emitent este aşteptat să îmbunătăţească free-float-ul BVB şi capitalizarea bursei cu aproximativ 30%.

Planurile Gurvenului să listeze FP la Bursa de Valori Bucureşti au fost date peste cap, de nenumărate ori, de-a lungul timpului, pentru că a întârziat de fiecare dată paşii necesari. O precondiţie pentru listarea Fondului a fost alegerea unui administrator pentru activele sale. În toamna lui 2009, "Franklin Templeton" a fost desemnat să administreze activele FP, contra sumei anuale de 13 milioane de euro.

Mulţi dintre cei despăgubiţi au decis să nu mai aştepte listarea FP la Bursă şi şi-au vândut participaţiile, pe piaţa "gri". Aici, acţiunile au fost mai ieftine chiar şi cu 90% faţă de valoarea nominală.

Evoluţia acţiunilor FP pe piaţa "neoficială" a fost foarte apropiată de direcţia Bursei de Valori Bucureşti, în ultimii trei ani. Astfel, de la nivelul maxim de 0,6 - 0,7 lei, consemnat la jumătatea anului 2007, cotaţia FP, pe piaţa "gri", a coborât până la 0,1 lei, la sfârşitul anului 2008, după care a revenit pe creştere, atingând un maxim de 0,3 lei, în 2009.

În luna decembrie 2009, acţiunile FP au coborât la 0,23 - 0,24 lei pe unitate, după ce a fost amânată semnarea contractului de adminis-trare cu "Franklin Templeton".

De la începutul anului trecut, preţul acţiunilor FP a continuat să crească, şi, în prezent, a ajuns la 0,5 lei.

De mâine, acţiunile Fondului Proprietatea se vor regăsi în lista BVB, sub simbolul FP. Tranzacţionarea acţiunilor "Fondul Proprietatea" va beneficia de servicii de market making, ceea ce constituie premise pentru o mai bună lichiditate şi eficienţă. FP este primul emitent ale cărui acţiuni vor fi tranzacţionate pe baza mecanis-mului fără prevalidare şi a sistemului de conturi globale, au anunţat reprezentanţii bursei bucureştene.

În ziua listării, acţiunile Fondului Proprietatea vor fi tranzacţionate fără limită de variaţie, iar, ulterior, vor putea fluctua cu plus/minus 15% pe zi

Fondul Proprietatea a fost creat în decembrie 2005, în vederea despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi care, acum, nu mai pot fi retrocedate în natură, potrivit informaţiilor de pe site-ul Fondului. Astfel, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, despăgubirea se face prin acordarea de acţiuni la Fondul Proprietatea, în funcţie de pierderi. În prezent, Fondul are participaţii la peste 80 de companii, dintre care unele, precum "Transgaz", "Transelectrica" sau "Petrom" sunt cotate la Bursa de Valori Bucureşti. Capitalul social al Fondului este de 13,77 miliarde de lei. Fondul are 5.371 acţionari privaţi, care deţin 61,12% din capitalul social. Valoarea nominală a unei acţiuni emise de Fondul Proprietatea este de 1 leu.

În perioada ianuarie 2008 - decembrie 2010, s-au înregistrat 4.924 de transferuri ale dreptului de proprietate cu acţiuni emise de "Fondul Proprietatea", ca efect al cesiunilor. În această perioadă, numărul total al acţiunilor cesionate a fost de 7,29 miliarde. Cele mai multe tranzacţii, în număr de 3.439, au avut loc anul trecut. În 2010, au fost tranzacţionate 4,17 miliarde acţiuni "Fondul Proprietatea". Cel mai mare număr de cesiuni, pentru 2010, s-a înregistrat în luna septembrie, respectiv 536, în timp ce numărul maxim de acţiuni cesionate FP pentru acest an a fost consemnat tot în această lună (786.798.088 acţiuni).

Grzegorz Konieczny, managerul de fond al Fondului Proprietatea: "Participaţia statului la Fondul Proprietatea s-ar putea să coboare, în 2011, sub pragul de 33%, deţinere care îi conferă controlul asupra Fondului".

Valoarea activului net al fondului - 15.328,17 milioane lei

Valoarea per acţiune a activului net - 1,1124 lei

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. NU VINDETI in primel saptamani. Asteptati macar 1 luna, iar daca nu aveti mare nevoie de bani asteptati 3 luni consolidarea pretului spre un trend ascendent, apoi vindeti in trepte. Asociatia actionarilor va va indruma cum. Cine vinde acum va pierde semnificativ si le va spori profitul speculatorilor privati straini, care vor intra acum in piata. Fondurile straine de anvergura ce vor urca pretul, nu vor intra mai devreme de o luna, doua de la listare. Le impune regulamentul intern sa astepte consolidarea cursului. In plus, NU ALEGETTI BROKERUL DUPA VALOAREA COMISIONULUI. Comision sub 0.5%

    nu asigura calitatea, nu ofera consultare ampla si sfaturi in avantajul clientului, ci va fi interesat doar de rulaj 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb