• 24 noiembrie 2005
Executivul a hotărât înfiinţarea Fondului Proprietatea.
• 7 decembrie 2005
Valoarea nominală a acţiunilor Fondului Proprietatea (1 leu) a fost stabilită prin actul constitutiv al societăţii comerciale "Fondul Proprietatea", adoptată de Guvern printr-o hotărâre.
• 10 ianuarie 2006
Nicolae Ivan a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea, după ce, în aceeaşi zi, îşi depusese demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
• 2 octombrie 2006
Moştenitorii industriaşilor interbelici, Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt, au primit din partea statului român despăgubiri în valoare de peste 1,1 miliarde lei noi, adică aproximativ 311 milioane de euro. Alte aproximativ 3 000 de persoane au primit decizii de despăgubire, dar valoarea acestora nu depăşeşte suma de • 2 miliarde lei noi.
• 8 decembrie 2006
Fondul Proprietatea a renunţat la contractul de consultanţă semnat în aprilie 2006 cu compania britanică "Cordea Savills" şi va organiza o nouă licitaţie internaţională pentru desemnarea unui nou consultant.
• 13 decembrie 2006
Fondul Proprietatea a intrat în acţionariatul E.ON Moldova
• 12 ianuarie 2007
Dacă proprietăţile celor care au fost deposedaţi de regimul comunist nu depăşesc echivalentul a 200.000 de euro, proprietarii pot opta pentru despăgubirea în numerar, în loc de acţiuni la Fondul Proprietatea, aşa cum a spus Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Comerţului de la vremea aceea.
• 1 februarie 2007
Alexandru Păunescu, şef al FP: Fără clarificarea situaţiei Fondului Proprietatea, statul pierde la CEDO.
• 2 februarie 2007
Fondul Proprietatea va deveni funcţional în prima parte a anului 2007, a declarat ministrul Finanţelor Publice de atunci, Sebastian Vlădescu. Acesta a explicat că MFP, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Ministerul Economiei şi Comerţului şi alte ministere care au în subordine companii din portofoliul Fondului Proprietatea analizează legislaţia specifică acestei noi instituţii, care, iniţial, a avut unele imperfecţiuni, cadrul legislativ urmând să fie definitivat în februarie-martie.
• 21 februarie 2007
Guvernatorul BNR recomandă: Foştii proprietari trebuie despăgubiţi prin titluri de stat.
• 27 iunie 2007
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a dat aviz favorabil, cu observaţii, pentru proiectul de ordonanţă care modifică legislaţia privind Fondul Proprietatea.
• 24 august 2007
Acţionarii Fondului Proprietatea vor discuta în data de 25 septembrie listarea la Bursa de Valori Bucureşti şi acordarea unui dividend brut de 0,00253 lei pe acţiune, potrivit convocatorului publicat de instituţie.
• 20 septembrie 2007
Fondul Proprietatea va plăti dividende pe 2006 în jurul datei de 1 noiembrie.
• 1 octombrie 2007
Alexandru Păunescu, preşedintele Consiliului de Supraveghere al fondului, a declarat: "Fondul Proprietatea urmează să facă evaluarea activelor la preţul de piaţă în conformitate cu standardele internaţionale de evaluare. Aproape am finalizat caietul de sarcini şi estimăm că în cel mult două săptămâni vom demara şi procedura de selecţie a cel puţin doi evaluatori".
• 23 octombrie 2007
Fondul Proprietatea a subscris titluri în valoare de 11,71 milioane euro în cadrul ofertei publice iniţiale efectuată de Transgaz, pentru a-şi menţine participaţia în companie, au declarat reprezentanţi ai Fondului.
• 15 noiembrie 2007
Fondul Proprietatea, evaluat la mai puţin de 4 miliarde de euro.
• 6 decembrie 2007
Mircea Ursache, Consiliul de Supraveghere: Guvernul va aproba în două săptămâni actul constitutiv al Fondului Proprietatea, ceea ce va da posibilitatea Depozitarului Central să opereze vânzările de acţiuni, înainte de listarea Fondului la Bursă.
• 8 ianuarie 2008
Fondul Proprietatea a început procesul de căutare a unui consultant financiar pentru selectarea societăţii de administrare a Fondului.
• 14 ianuarie 2008
Acţiunile Fondul Proprietatea pot fi tranzacţionate pe piaţa informală.
• 1 aprilie 2008
Administratorul Fondului Proprietatea va fi selectat de o comisie condusă de Sebastian Vlădescu, fost secretar de stat la Ministerul Finanţelor, din care mai fac parte patru membri, printre care secretarul de stat în MEF, Cătălin Doică şi directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, potrivit unei decizii a premierului Călin Popescu Tăriceanu. Ceilalţi membri ai comisiei au fost Bogdan Alexandru Drăgoi, fost secretar de stat la Ministerul Finanţelor şi director general al Direcţiei Economice din Cadrul Primăriei Capitalei, şi avocata Ioana Crenguţa Leaua.
• 20 iulie 2008
Fondul Proprietatea organizează o licitaţie deschisă pentru selectarea unei bănci care să fie, pentru un an, depozitar pentru activele sale de circa 4 miliarde euro.
• 1 august 2008
Fondul Proprietatea organizează o licitaţie deschisă pentru selectarea unei societăţi de asigurări cu care să încheie o poliţă de asigurare de răspundere civilă legală a managerilor. Contractul pentru servicii de asigurare este valabil pentru o perioadă de un an.
• 6 august 2008
Douăzeci şi opt de companii s-au arătat interesate să administreze Fondul Proprietatea până la data limită pentru depunerea scrisorilor de intenţie, 1 august.
• 8 august 2008
"Fondul Proprietatea" plănuieşte să se listeze în iunie anul viitor, în funcţie de situaţia pieţei de capital.
• 3 septembrie 2008
"Fondul Proprietatea" a obţinut, în primul semestru din 2008, un profit net de 315,47 milioane lei, în condiţiile în care profitul afişat pentru anul 2007 a fost de 313,107 milioane lei.
• 12 septembrie 2008
Firma de consultanţă financiar-contabilă KPMG, aleasă pentru alcătuirea situaţiilor financiare individuale şi consolidate, în acord cu standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS).
• 24 septembrie 2008
Fondul Proprietatea va participa cu un aport în numerar de 10 milioane de euro la majorarea capitalului social al societăţii Electrica, în cadrul a trei filiale de distribuţie a energiei electrice.
• 25 septembrie 2008
"Fondul Proprietatea" vrea să dea în judecată Statul român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru a-şi recupera participaţia integrală de 20%, deţinută la "Nuclearelectrica", înainte ca societatea energetică să îşi majoreze capitalul social de două ori.
• 16 octombrie 2008
Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, caietul de sarcini, calendarul şi regulamentul de organizare a licitaţiei internaţionale pentru selectarea societăţii care va administra Fondul Proprietatea.
• 26 noiembrie 2008
Ministerul Economiei şi Finanţelor a transferat către Fondul Proprietatea, în perioada 5 martie - 27 octombrie 2008, 26,94 milioane lei cu titlu de vărsământ la capitalul social, prin care s-au achitat • 26.945.630 acţiuni neplătite.
• 22 ianuarie 2009
Comisia care va derula procesul de selecţie a societăţii de administrare a Fondului Proprietatea a fost înlocuită printr-o decizie a premierului Emil Boc. Preşedintele comisiei a fost ales Enache Jiru, iar membrii au fost Galina Narcisa Oprea, Dinu Marin, Nicolae Cinteză şi Bogdan Alexandru Drăgoi.
• 27 ianuarie 2009
Comisia de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea analizează ofertele depuse de cei opt concurenţi şi le compară cu prevederile din caietul de sarcini, iar în 15 zile lucrătoare vor rămâne cel mult cinci companii pentru faza a II-a a selecţiei.
• 16 februarie 2009
Fondul Proprietatea suspendă selectarea administratorului până pe 4 martie, în condiţiile în care comisia urmează să evalueze implementarea unor noi structuri de monitorizare a activităţii societăţii de administrare.
• 19 martie 2009
Comisia de selecţie a administratorului Fondului Proprietatea şi CNVM au format o echipă tehnică care să identifice cadrul legal intern şi internaţional pentru viitoarea guvernanţă corporatistă sub care va funcţiona Fondul după desemnarea unui manager.
• 24 martie 2009
Fondul Proprietatea se va judeca cu AVAS şi Ministerul Finanţelor în procesul intentat anul trecut MEF pentru recuperarea celor 160 milioane euro din vânzarea BCR, după ce instanţa a amânat litigiul dintre cele două părţi.
• 27 martie 2009
Fondul Proprietatea a obţinut în 2008 un profit net de 467,7 milioane lei (127 milioane euro), în creştere cu 50% faţă de 2007, la o cifră de afaceri de 524,1 milioane lei.
• 27 aprilie 2009
Acţionarii Fondului Proprietatea au decis ca plata dividendelor aferente anului 2008 să se realizeze după 30 de zile de la data la care Ministerul Finanţelor va vărsa valoarea acţiunilor subscrise şi nevărsate la Fond sau le va anula.
• 28 aprilie 2009
Fondul Proprietatea a chemat în instanţă compania Transgaz Mediaş (TGN), pentru a recupera dividende aferente anului 2005, însumând 9,63 milioane lei, cât şi dobânda pentru acestea, în valoare de 2,32 milioane lei. Însă, potrivit Transgaz, Fondul Proprietatea nu poate cere dividende pentru anul 2005, întrucât, la acea dată, unicul acţionar al transportatorului era Ministerul Economiei şi Comerţului, căruia i-au fost deja virate sumele cuvenite.
• 4 mai 2009
Mircea Ursache a fost ales cu unanimitate de voturi preşedintele Consiliului de Supraveghere al "Fondului Proprietatea".
• 11 iunie 2009
Comisia de Selecţie a managerului de fond a decis că "Franklin Templeton Investment Management" Ltd a depus cea mai bună ofertă financiară de administrare. "Morgan Stanley Investment Management" Ltd a fost singurul competitor al "Franklin Templeton" în etapa finală a selecţiei.
• 26 august 2009
Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat, în primul semestru al anului 2009, un profit net de 167,87 milioane lei (40 milioane euro).
• 4 septembrie 2009
Fondul Proprietatea riscă să piardă acţiunile deţinute la companiile energetice controlate de stat, aceste participaţii urmând să fie incluse în viitoarele companii energetice naţionale, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă.
• 7 septembrie 2009
Fondul Proprietatea va fi administrat de gigantul american Franklin Templeton contra sumei anuale de 13 milioane de euro, după ce majoritatea acţionarilor FP, cu deţineri cumulate de 99%, a aprobat contractul de administrare.
• 28 septembrie 2009
Grupul energetic CEZ a anunţat că a finalizat negocierile cu Fondul Proprietatea (FP) pentru achiziţia pachetului de acţiuni de 30% din CEZ Distribuţie şi CEZ Vânzare (desprinse din Electrica Oltenia) la valoarea de 229,6 milioane de euro.
• 14 octombrie 2009
Consiliul de Supraveghere al Fondului a aprobat transferul acţiunilor FP pe sistemul de tranzacţionare Romanian Over-the-Counter (ROTC), o piaţă nereglementată.
• 21 octombrie 2009
Grupul CEZ din Cehia a achiziţionat de la Fondul Proprietatea pachetul de 12% din acţiunile deţinute în compania CEZ Servicii la valoarea de 1,6 milioane de euro.
• 21 ianuarie 2010
La finele lunii decembrie, "Wood&Company" din Cehia a lansat un produs derivat (warrant) având ca activ acţiunile Fondului Proprietatea, tranzacţionat pe OTC-ul Bursei de la Viena.
• 29 aprilie 2010
Conducerea Fondului Proprietatea a anunţat trei câştigători ai selecţiei pentru serviciile de evaluare a activelor sale. Este vorba despre KPMG România SRL, Darian DRS SA şi JPA Audit & Consultanţă SRL.
• 19 mai 2010
Fondul Proprietatea anunţă faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile legale referitoare la depunerea documentelor în vederea înregistrării ca alt organism de plasament colectiv (AOPC) de tip special, constituit în scopul acordării despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, distinct de alte categorii de AOPC menţionate în reglementările CNVM.
• 3 iunie 2010
Fondul Proprietatea (FP) nu este de acord cu decizia Depozitarului Central de a majora tarifele corespunzătoare cesionărilor de acţiuni ale Fondului.
• 11 iunie 2010
Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a avizat pozitiv amendamentele aduse Ordonanţei 81/2007 privind funcţionarea Fondului Proprietatea. Unul este anularea a 500 de milioane de acţiuni pe care statul român le-a subscris, dar nu le-a vărsat la capitalul social al Fondului, ceea ce ar permite Fondului să distribuie dividende pentru ultimii doi ani. Un alt amendament adus Ordonanţei înlătură obligativitatea ca listarea Fondului să aibă loc printr-o Ofertă Publică Iniţială, lăsând posibilitatea unei cotări directe.
• 21 iunie 2010
Franklin Templeton Investments intenţionează să caute oportunităţi de listare a societăţii pe o bursă internaţională, după intrarea pe bursa de la Bucureşti, a declarat Mark Mobius, preşedintele executiv al FTI.
• 24 iunie 2010
Fondul Proprietatea (FP) va putea să investească maxim 10% din active în instrumente financiare emise de entităţi aparţinând aceluiaşi grup, aceeaşi limită fiind stabilită şi în cazul plasamentelor în titluri de participare ale fondurilor deschise şi închise de investiţii. Prevederile sunt incluse într-un proiect de modificare a actului constitutiv al Fondului.
• 1 iulie 2010
Guvernul nu mai vrea să despăgubească foştii proprietari deposedaţi înainte de "89 cu bani, ci doar cu acţiuni la Fondul Proprietatea, în următorii doi ani, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă. Legislaţia prevedea că foştii proprietari au dreptul să primească despăgubiri în numerar în limita a 500.000 de lei, pentru sume mai mari fiindu-le acordate acţiuni la Fondul Proprietatea.
• 27 iulie 2010
Fondul Proprietatea a încheiat primele şase luni ale anului 2010 cu un profit net de 210.491.221 lei, cu 25% mai mare decât profitul net înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut (167.866.422 lei).
• 5 august 2010
Directoratul Fondului Proprietatea convoacă Adunarea Generală a Acţionarilor pentru 6 septembrie ca să decidă asupra distribuirii unui dividend de 0,0822 lei/acţiune, aferent profitului realizat în 2008 şi 2009. Dacă distribuirea dividendului va fi aprobată, Fondul va demara plata lui începând cu 11 octombrie.
• 6 august 2010
Fondul Proprietatea vrea să îşi răscumpere maxim 1,37 de miliarde acţiuni proprii, la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 1,5 lei/titlu, potrivit Convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor.
• 18 august 2010
Fondul Proprietatea a fost înregistrat la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare în categoria alte organisme de plasament colectiv (AOPC) de tip special, înfiinţat sub forma unei societăţi de investiţii de tip închis, constituit în scopul acordării despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, potrivit avizului nr.34 al Comisiei.
• 25 august 2010
Comisia de selecţie pentru servicii de intermediere în vederea tranzacţionării acţiunilor FP pe BVB a declarat câştigătoare oferta depusă de consorţiul format din Raiffeisen Capital & Investment S.A, ING Bank NV Amsterdam Sucursala Bucureşti şi BRD - Groupe Societe Generale S.A.
• 6 septembrie 2010
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat distribuirea unui dividend de 0,0816 lei/acţiune, aferent profiturilor din 2008 şi 2009.
• 6 octombrie 2010
Un acţionar al Fondului Proprietatea, Ioana Sfîrăială, contestă în instanţă AGEA de la Fond în care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al Fondului nu a fost publicat în termenul legal, de 30 de zile înainte de AGA.
• 13 octombrie 2010
Statul român are 18 luni la dispoziţie ca să îşi pună la punct legislaţia pentru despăgubirea proprietarilor ale căror bunuri au fost naţionalizate în timpul regimului comunist, potrivit unei decizii-pilot publicate pe site-ul Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Decizia Curţii a fost dată într-un dosar în care trei foşti proprietari, născuţi înainte de 1940, reclamau faptul că autorităţile române au întârziat ani întregi să îi despăgubească pentru imobilele şi terenurile confiscate de stat, înainte de 1989.
• 21 octombrie 2010
Sumele recuperate în contul creanţelor acumulate de România înainte de 1989 din activităţile de cooperare şi comerţ exterior vor fi vărsate direct la bugetul de stat, nu la capitalul social al Fondului Proprietatea.
• 21 octombrie 2010
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi (foto), coordonator al Departamentului Trezorerie, a fost numit preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea. Ceilalţi membri ai Comitetului reprezentanţilor sunt Corin Trandafir, Cristian Busu, Monica Maurer Gheorghe şi Sorin Mândruţescu.
• 4 noiembrie 2010
Mai mulţi viitori acţionari ai Fondului Proprietatea (FP) sunt decişi să obţină în instanţă anularea deciziei de răscumpărare a circa 10% din capitalul Fondului, aprobată în Adunarea Generală de la începutul lunii septembrie. Viitorii acţionari se tem că răscumpărarea celor 1,37 miliarde de acţiuni FP va duce la creşterea cotaţiei Fondului la Bursa de Valori Bucureşti, situaţie care, în mod paradoxal, le-ar putea afecta interesele.
• 6 noiembrie 2010
Forţa Civică solicită premierului Emil Boc să ancheteze în regim de urgenţă modul în care a fost desemnat Franklin Templeton să administreze Fondul Proprietatea.
• 9 noiembrie 2010
Derivate care au ca activ suport acţiunile Fondului sunt tranzacţionate de o lună la Bursa de la Frankfurt. Acestea au fost lansate de divizia de produse structurate a Grupului "Unicredit".
• 30 noiembrie 2010
Fondul Proprietatea aplică standardele internaţionale de evaluare a activelor nete. Astfel, valoarea activului net pe acţiune este de 1,1541 lei.
• 2 decembrie 2010
Conducerea "Franklin Templeton" a anunţat că va merge în instanţă ca să obţină anularea donaţiei "Romgaz" la bugetul de stat, decisă, în Adunarea Generală a Acţionarilor companiei, unde Ministerul Economiei a avut votul hotărâtor, în virtutea participaţiei de 85% la producătorul de gaze.
• 10 decembrie 2010
O decizie recentă a CNVM stabileşte că acţiunile Fondului Proprietatea vor fi tranzacţionate prin sistemul de conturi globale, fără prevalidare, întocmai cum sunt tranzacţionate şi acţiunile băncii austriece "Erste" la Bucureşti. Brokerii susţin că le va fi foarte greu să îşi pună la punct sistemele de back-office, operaţiune necesară pentru tranzacţionarea prin conturi globale, până la listare.
• 15 decembrie 2010
Conducerea Fondului Proprietatea a anunţat că va scoate la vânzare 4,95% din capitalul social al societăţii de leasing financiar "Marlin", prin licitaţie.
• 17 decembrie 2010
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat prospectul pentru admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a acţiunilor Fondului Proprietatea.
• 17 decembrie 2010
Depozitarul Central a informat investitorii că mai înregistrează transferuri cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) doar până pe 21 decembrie.
• 22 decembrie 2010
FP intenţionează să renunţe la procesul privind diferenţa de bani solicitată din privatizarea BCR.
• 23 decembrie 2010
"Franklin Templeton" a depus prospectul şi cererea de admitere la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti.
• 7 ianuarie 2011
Participaţia statului la Fondul Proprietatea a scăzut în decembrie la 38,88%, de la 41,49%, cât era în noiembrie, odată cu intrarea a 450 de noi acţionari.
• 10 ianuarie 2011
Prima întâlnire dintre "Franklin Templeton" şi analiştii caselor de brokeraj autohtone şi străine. Membrii "Franklin Templeton" au făcut o prezentare succintă a Fondului Proprietatea. La final, unii analişti susţineau că FT nu a reuşit să răspundă satisfăcător la întrebările adresate de auditoriu, în timp ce alţii au fost de părere că cei de la "Franklin Templeton" au răspuns diplomatic şi elegant.
• 12 ianuarie 2011
Raiffeisen Zentralbank Österreich (RZB) estimează preţul ţintă la 12 luni la 0,96 RON (faţă de 1,05 RON în raportul din august 2010, în urma reducerii numerarului după plata dividendelor). Recomandă "cumpără" pentru acţiunile FP.
• 17 ianuarie 2011
Agentul guvernamental al României pentru CEDO: "Nu văd vreo problemă dacă acţiunile FP se vor tranzacţiona sub un leu la Bursă".
• 18 ianuarie 2011
Depozitarul Central a început să elibereze extrasele de cont şi listele de coduri confidenţiale pentru Fondul Proprietatea.
• 19 ianuarie 2011
Preşedintele Comitetului Reprezentanţilor Fondului Proprietatea (FP), Bogdan Drăgoi, a demisionat din poziţia de membru al Consiliului de Administraţie al Hidroelectrica, astfel că nu se mai poate pune problema unui conflict de interese.
• 19 ianuarie 2011
Fondul Proprietatea a decis să renunţe la recursul formulat în martie 2010 în procesul cu AVAS şi Ministerul Economiei, pentru primirea diferenţei de acţiuni BCR de la privatizarea băncii în 2005.
• 20 ianuarie 2011
Mark Mobius, şeful Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea (FP), ar putea înfiinţa un fond de hedging, anunţă Reuters.
• 21 ianuarie 2011
Consiliul Bursei a aprobat tranzacţionarea acţiunilor emise de "Fondul Proprietatea" prin intermediul Market Makerilor şi acordarea către Wood & Company Financial Services a calităţii de Market Maker pentru acţiunile Fondului Proprietatea.
• 25 ianuarie 2011
Fondul Proprietatea, listat în oferta BVB.