SUPLIMENT VOIAJOR "Am crescut la peste 92% gradul de satisfacţie a turiştilor - unul dintre targetele noastre principale"

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 15 februarie

"Am crescut la peste 92% gradul de satisfacţie a turiştilor - unul dintre targetele noastre principale"

(Interviu cu Cristian Pandel, Chairman of the Board Memento Group)

"Cred că cea mai mare împlinire a noastră, anul trecut, a fost faptul că am reuşit să îmbunătăţim multe dintre serviciile Christian Tour" "2023 a fost cel mai bun an al nostru din punct de vedere al achiziţiilor" "Vom colabora cu antreprenorii autentici locali, ceea ce ne va ajuta să dezvoltăm proiectul Constelaţia Memento" "Ne pregătim de listarea pe piaţa de capital, care nu va fi mai devreme de 2025" "Eu am visat şi Dumnezeu mi-a dat"

Christian Tour a reuşit să crească, anul trecut, pe toate planurile, însă ceea ce-l bucură cel mai mult pe Cristian Pandel, Chairman of the Board Memento Group (holdingul din care face parte Christian Tour), este creşterea gradului de satisfacţie a turiştilor. "Ceea ce mă bucură enorm este că am crescut foarte mult pe zona de cali- tate. Noi avem o serie de indicatori pe care îi verificăm anual - legaţi de rata de răspuns la telefon, de rata de plângeri, de satisfacţia clientului, de review-uri - şi am crescut foarte frumos pe această zonă, suntem la peste 92% ca nivel de satisfacţie a turiştilor. Este un mare pas înainte pentru noi, întrucât rata de satisfacţie a fost unul dintre targetele noas- tre principale", ne-a declarat Cristian Pandel, în cadrul unui interviu.

Turoperatorul s-a evidenţiat, anul trecut, prin seria de achiziţii importante pe care le-a făcut, planurile sale pe termen mediu şi lung fiind dintre cele mai măreţe. Cristian Pandel spune că el visează şi Dumnezeu îi îndeplineşte visele, iar pentru acest lucru trebuie să fie recunoscător şi să-şi deruleze activitatea în mod corect, oferind turiştilor săi servicii de o calitate înaltă.

Reporter: Cum a încheiat anul trecut Christian Tour?

Cristian Tour: Christian Tour a crescut, anul trecut faţă de 2022, cu 45% din punct de vedere al cifrei de vânzări, iar EBITDA s-a dublat. A fost şi un an în care preţul petrolului a scăzut, ceea ce ne-a ajutat foarte mult. De asemenea, rezultatele înregistrate de divizia TUI s-au dublat. Ceea ce mă bucură enorm este că am crescut foarte mult pe zona de calitate. Noi avem o serie de indicatori pe care îi verificăm anual - legaţi de rata de răspuns la telefon, de rata de plângeri, de satisfacţia clientului, de review-uri - şi am crescut foarte frumos pe această zonă, suntem la peste 92% ca nivel de satisfacţie a turiştilor. Este un mare pas înainte pentru noi, întrucât rata de satisfacţie a fost unul dintre targetele principale. Cred că cea mai mare realizare a noastră, anul trecut, a fost faptul că am reuşit să îmbunătăţim multe dintre serviciile pe care le avem, pe diverse categorii. Am făcut un audit şi pe zona de autocare şi şoferi. Avem mult de lucru la departamentul de ghizi şi de aceea intenţionăm să deschidem Memento Travel Academy - o şcoală internă de ghizi şi agenţi. În acest moment avem depus dosarul la Ministerul Turismului pentru aprobări şi licenţieri.

Reporter: A fost 2023 anul achiziţiilor pentru Christian Tour?

Cristian Tour: Cred că putem să afirmăm acest lucru. Anul trecut am făcut multe achiziţii, cred că a fost cel mai bun an al nostru din acest punct de vedere.

Am achiziţionat cel mai mare jucător de profil din Baia Mare, cu o activitate de 25 de ani în piaţă - Sfara Tours. De asemenea, am cumpărat agenţia Travel Plaza, care are două sedii (în Bacău şi în Ploieşti) şi care este, de asemenea, în top vânzări în România ca agenţie detailistă şi mai avem o serie de proiecte mici şi medii pe care le vom îngloba în reţeaua Christian Tour. Faptul că vom colabora cu aceşti antreprenori autentici locali ne va ajuta să dezvoltăm un proiect care se numeşte Constelaţia Memento (strângem mai multe companii mici sub o singură umbrelă în reţeaua noastră, dar păstrăm managementul şi branding-ul autohton).

Pe plan extern, am cumpărat o agenţie de turism în Egipt. Noi avem birouri în Grecia, în Turcia şi în Spania (în Insulele Canare - Fuerteventura, Lanzarote, Gran Canaria şi Tenerife - şi 70% din turiştii francezi care ajung în aceste insule călătoresc şi sunt deserviţi la sol de Memento Spania).

Am reuşit să deschidem şi birourile din Cairo şi Hurgada, prin achiziţie, iar în acest an probabil că Egiptul va fi una dintre destinaţiile de top ale grupului. Atât Egiptul, cât şi Spania (Insulele Canare) sunt operabile 12 luni pe an.

Toate aceste achiziţii ne vor ajuta foarte mult să oferim tarife şi condiţii mai bune către turistul român. În primul rând avem un control al serviciului, întrucât autocarele şi ghizii sunt ai noştri, iar contractarea hotelurilor se face direct. Astfel, reuşim să aducem cel mai bun preţ, cea mai bună ofertă şi cele mai bune condiţii pentru piaţa românească.

O achiziţie importantă care mă bucură foarte mult este cea care vizează pachetul majoritar de acţiuni al Animawings, pe care-l deţinea Aegean Airlines. Acum compania noastră de aviaţie este 100% românească.

Reporter: Aveţi şi un sediu nou...

"Am crescut la peste 92% gradul de satisfacţie a turiştilor - unul dintre targetele noastre principale"

Cristian Tour: Da, ne vom muta în casă nouă, în jurul datei de 15 martie, suntem foarte avansaţi cu amenajările. Cu ajutorul unei finanţări de la Banca Transilvania, care este alături de noi de foarte mulţi ani, am reuşit să cumpărăm fostul sediu Bancpost situat în Piaţa Alba Iulia din Bucureşti, unde sunt circa 2000 de mp de birouri. Toată lumea visează la sediul Google; aşa va arăta şi sediul nostru. Vom avea un spaţiu special cu multe săli de şedinţe, cu sală de training, un loc special amenajat pentru diverse prezentări. Va fi un spaţiu multifuncţional, nu doar de birouri. Parterul va fi dedicat publicului şi evenimentelor, iar etajul unu va fi doar pentru spaţiile de birouri. Cred că acolo vom avea claritatea şi liniştea să conducem toate diviziile noastre din cele şapte ţări în care activăm. Am visat la acest headquarter de când aveam 20 de ani.

Reporter: Toate aceste achiziţii fac parte din pregătirea pentru listarea pe piaţa de capital despre care ne-aţi vorbit într-un interviu anterior? Spuneaţi că mai există şi alte planuri de achiziţii...

Cristian Tour: Suntem deschişi în continuare pentru alte achiziţii şi putem să facem acest lucru în două feluri - să ne listăm şi, astfel, să ne extindem, să facem alte achiziţii şi să creştem sau să ne continuăm achiziţiile prin finanţare. Pe lângă aceste achiziţii despre care am vorbit, ne pregătim pentru listare derulând o întreagă revoluţie în toate departamentele - de transparenţă, de organizare, de procedurare. De când a apărut departamentul de quality, fiecare departament este controlat intern şi sunt foarte mulţumit din acest punct de vedere.

Planul nostru ca grup este să consolidăm ce avem şi să ne pregătim pentru listarea pe piaţa de capital, care va avea loc nu mai devreme de anul 2025. Suntem deja auditaţi IFRS pe ultimii ani şi, deşi suntem un business de familie, am devenit o corporaţie.

Reporter: Care au fost provocările anului trecut?

Cristian Tour: Cel mai mult ne-a afectat războiul din Israel. Dacă nu începea acest război, probabil că rezultatele noastre erau mult peste cele înregistrate şi probabil că EBITDA era triplă, dar ultimul trimestru al lui 2023 a fost foarte afectat. Cumva, Dumnezeu a făcut ca noi să trimitem cei mai mulţi pelerini în Ţara Sfântă şi, de aceea, conflictul de acolo ne-a afectat foarte mult. Eram în extra-sezon şi ne-a prins cu circa 10.000 de rezervări pentru care a trebuit să dăm banii înapoi şi cu câteva sute de pelerini care erau acolo şi pe care i-am adus în ţară. Ne-a afectat şi ne afectează în continuare acest război, dar cum vom simti că Israelul se des- chide, imediat vom lansa ofertele şi zborurile către această destinaţie.

Provocări am avut în fiecare an. Întâi a venit pandemia, în martie 2020. Apoi, în februarie 2022, a început războiul din Ucraina, în primăvara lui 2023 a fost cutremurul din Turcia şi ne-a căzut Antalya câteva luni, în septembrie anul trecut a venit cutremurul din Maroc, tocmai înainte să lansăm vacanţele către această destinaţie, după care a început războiul din Israel şi am oprit plecările către această destinaţie şi către Iordania. Totuşi, noi suntem o companie multi-dimensionată şi dacă am trecut peste pandemie şi suntem mai sus decât eram înaintea ei, puţine lucruri ne mai pot afecta.

Reporter: Care destinaţii v-au ajutat să mergeţi mai departe?

Cristian Tour: Antalya a mers foarte bine, Grecia a fost foarte vândută. De asemenea, la finalul anului trecut, un proiect extraordinar care ne-a bucurat foarte mult a fost Laponia. Acesta a adus multă bucurie familiilor şi copiilor, nu doar celor care au plătit, pentru că la fiecare zbor am dus în Laponia şi copii fără posibilităţi, cu dizabilităţi. Acest proiect mi-a adus nişte Sărbători pline de bucurie.

Reporter: Ce noutăţi aveţi pentru acest an?

Cristian Tour: Christian Tour are în ofertă foarte multe destinaţii noi, pentru că avem circa 400.000 de turişti care călătoresc cu noi de ani de zile şi-şi doresc şi destinaţii noi. Anul acesta avem charter direct către Faro (Portugalia), am adus în oferta noastră Gran Canaria, către care nu s-a mai zburat niciodată direct din România, avem zbor direct către Cipru, către Kefalonia, către cele trei insule din Italia - Sardinia, Ischia şi Sicilia. Acestea sunt doar câteva noutăţi ale anului în curs. Vom încerca din nou Marocul în primăvară, avem în continuare Egiptul, Antalya, toate insulele greceşti, foarte multe zboruri sunt pe Tunisia - o destinaţie turistică la preţuri foarte bune.

Reporter: Cum evoluează activitatea Christian Tour pe turismul intern?

Cristian Tour: Pe turismul intern am crescut cu 100%, anul trecut. Am dezvoltat un sistem informatic ce agregă cel mai mare volum de hoteluri cu rezervare imediată pe turismul intern şi avem o aplicaţie în care hotelurile îşi încarcă direct preţurile şi disponibilitatea în timp real în sistemul nostru.

Turismul intern este important pentru noi şi lucrăm cu mai multe pieţe. Am avut turişti din Spania, Germania, Elveţia, iar acum vom participa la târgul de la Berlin, am participat la cel de la Madrid, participăm aproape la toate târgurile ca să creştem numărul turiştilor străini în ţara noastră. În momentul în care sinergia grupului va fi realizată, atunci vom încerca să aducem şi România pe hartă, dar cred că cel mai mult ne va ajuta momentul în care vom lansa cursele regulate ale Animawings, pentru că aşa vom aduce turişti în România şi vom putea să le oferim şi servicii de turism la noi în ţară. Vom discuta şi cu reprezentanţii consulatelor din alte ţări ca să putem aduce mai mulţi turişti străini în România.

În orice caz, în următorii zece ani, proiectul vieţii mele este Animawings.

Reporter: Aşadar, planurile Christian Tour sunt în linie dreaptă, iar visele lui Cristian Pandel se împlinesc unul câte unul - headquarterul mult aşteptat este aproape gata, aveţi steagul românesc pe fuzelajul de avion şi zburaţi "cu propriile aripi", aşa cum v-aţi dorit...

Cristian Tour: Eu am visat şi Dumnezeu mi-a dat. Eu l-am rugat să-mi dea şi El m-a ascultat. Atunci eu sunt obligat să am sufletul şi gândul cât mai curate. Evident că toţi avem şi demoni, dar trebuie să muncim şi să facem lucrurile spre binele oamenilor. Iar noi oferim bucurie, încercăm să facem cât mai mulţi oameni să zâmbească, facem eforturi să le oferim calitate înaltă pentru ceea ce au plătit. Eu cred că dacă afacerea sau munca ta nu este spre folosul oamenilor, atunci nu vei primi ajutorul îngerilor nevăzuţi care te împing în treburile tale zilnice. Eu ascult zilnic psalmi şi-mi dau seama că atunci când ai un vis, ai şi acea frică de faptul că nu vei reuşi să-l îndeplineşti. Această frică şi anxietate se cuibăresc ca nişte hoţi în casa ta. Dar frica nu este de la Dumnezeu, iar dacă scapi de frică înseamnă că ţi-a crescut credinţa, că nu mai ai îndoială. Şi eu cad în fiecare zi în panică, dar, cum îi răspuneam şi unui prieten - Liviu Iancu, Dumnezeu să-l odihnească - la întrebarea "Cristian, ce Xanax foloseşti?" (el fiind şi autorul cărţii Xanax), cel mai bun Xanax al meu este Dumnezeu; El îmi dă cea mai multă linişte şi eu recomand tuturor să încerce şi asta!

Reporter: Mulţumesc!

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. turismul in romania fata de varful din 2017-2018 tot nu e atins…

    in rest speram… 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb