"Alcatel-Lucent" SA, producător francez neprofitabil de echipamente de telefonie, negociază cu banca americană "Goldman Sachs Group" Inc. pe marginea obţinerii unui credit care să consolideze bilanţul contabil al grupului, spun surse apropiate situaţiei. Conform termenilor luaţi în discuţie, banca de investiţii va oferi finanţare "Alcatel-Lucent", iar societatea cu sediul în Paris va garanta acest împrumut cu activele sale, spun sursele.
Oficialii "Alcatel-Lucent" au refuzat să comenteze în privinţa unei eventuale contractări a împrumutului de la banca americană, la fel şi reprezentanţii "Goldman Sachs".
Luna aceasta, "Alcatel-Lucent" anunţa că ia în calcul vânzarea de active în vederea consolidării finanţelor sale, după ce a înregistrat pierderi în trimestrul al treilea. În perioada iulie - septembrie 2012, societatea a avut o pierdere netă de 146 de milioa-ne de euro, comparativ cu un profit de 194 de milioane de euro în acelaşi interval din 2011. Acesta a fost al doilea trimestru consecutiv cu pierderi pentru "Alcatel-Lucent".
În perioada de raportare, vânzările companiei au scăzut cu 2,8%, la 3,6 miliarde euro. Analiştii aşteptau pierderi de 149,1 milioane de euro, la vânzări de 3,55 miliarde euro.