Surse: BCE nu acordă "Monte dei Paschi" mai mult timp pentru majorarea capitalului

Ziarul BURSA #Internaţional / 12 decembrie 2016

Banca Centrală Europeană (BCE) a respins, vineri, solicitarea băncii italiene "Monte dei Paschi di Siena" (BMPS) de a avea mai mult timp la dispoziţie pentru majorarea capitalului, decizie care amplifică presiunile asupra Guvernului de la Roma pentru o intervenţie în sensul salvării băncii, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Consiliul de supraveghere al BCE nu a fost de acord cu solicitarea BMPS în acest sens, apreciind că o amânare nu ar aduce beneficii şi este momentul ca autorităţile italiene să intervină, susţin sursele.

Analiştii se aşteaptă ca Guvernul de la Roma să intervină pentru recapitalizarea băncii, evitând astfel închiderea sa şi noi turbulenţe în sectorul bancar al celei de-a treia economii a zonei euro, conform Agerpres.

"Monte dei Paschi", a treia mare bancă din Italia şi, totodată, cea mai veche bancă din lume care funcţionează încă, trebuie să strângă cinci miliarde de euro (5,3 miliarde de dolari) până la finele anului pentru a acoperi un deficit de capital identificat cu ocazia ultimelor teste de stres efectuate de Banca Centrală Europeană, în caz contrar urmând să fie restructurată. Însă investitorii privaţi sunt reticenţi la ideea de a injecta fonduri în "Monte dei Paschi" după demisia premierului Matteo Renzi, ca urmare a înfrângerii zdrobitoare înregistrate la referendumul constituţional.

Conform noilor prevederi europene privind ajutoarele de stat acordate băncilor, investitorii trebuie să suporte unele pierderi înainte ca banca să poată primi bani de la stat. Cu toate acestea, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că deţinătorii de obligaţiuni subordonate "Monte dei Paschi", în valoare de 2,1 miliarde de euro, ar urma să fie scutiţi sau despăgubiţi pentru pierderile lor.

Recent, directorul financiar al "Monte dei Paschi", Francesco Mele, a declarat şi el că se aşteaptă ca UE să accepte ca doar unii acţionari şi deţinători de obligaţiuni subordonate să suporte pierderi înainte ca "Monte dei Paschi" să beneficieze de ajutoare de la stat.

"Banca Monte dei Paschi" este în criză de mulţi ani, din cauza achiziţiilor dezastruoase, a pierderilor provocate de tranzacţiile cu derivate şi a nivelului ridicat al creditelor neperformante. "Banca Monte dei Paschi di Siena" a obţinut cele mai slabe rezultate la recentele teste de stres derulate de BCE, iar din 2008 a avut nevoie de majorări succesive de capital pentru a evita falimentul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb