SURSE: Europol îi va vâna pe membrii grupării Stat Islamic din taberele de migranţi din Grecia

Victor Lupu
Internaţional / 15 august 2016

Europol (Sursă foto: Facebook)

Europol (Sursă foto: Facebook)

Oficiul european de poliţie Europol îşi uneşte forţele cu autorităţile elene în încercarea de a descoperi membri ai grupării teroriste Stat Islamic (SI) în taberele de migranţi din Grecia, a relatat sâmbătă cotidianul grec Kathimerini, citat de DPA.

Iniţiativa Europol ar urma să înceapă la sfârşitul lui august şi implică verificări în detaliu pentru a identifica potenţiali terorişti din Siria şi Irak, a scris Kathimerini, care citează autorităţile elene.

În 2015, Austria a arestat doi bărbaţi bănuiţi că ar avea legături cu celula grupării Stat Islamic care a plănuit şi a comis atentatele coordonate din noiembrie 2015 din Paris. Se crede că ambii suspecţi au intrat în Grecia folosind paşapoarte siriene falsificate, după care au călătorit prin Europa pentru a ajunge în Austria, precizează Agerpres.

Ca punct principal de intrare a refugiaţilor în Europa, Grecia a fost copleşită anul trecut de sosirea pe continent a circa un milion de migranţi, scrie DPA.

Şeful serviciului german de informaţii interne: "Islamiştii recrutează migranţi din centrele pentru refugiaţi:

Şeful serviciului german de informaţii interne (BfV), Hans-Georg Maassen, a declarat că au fost înregistrate sute de încercări ale islamiştilor radicali de a recruta migranţi găzduiţi în centrele pentru refugiaţi din ţară, relatează duminică DPA.

"Avem informaţii privind peste 340 de astfel de incidente", a declarat şeful Biroului Federal pentru Protecţia Constituţiei, Hans-Georg Maassen, pentru DPA. "Acestea sunt însă numai cazurile cunoscute de noi. Presupunem că există mai multe astfel de încercări", a mai spus el.

Angajaţi de la centrele pentru refugiaţi din Germania ne-au informat în legătură cu această situaţie, a mai spus Maassen.

"Suntem îngrijoraţi că salafiştii şi alţi islamişti îşi promovează cauza în centrele de azil", a spus oficialul german, referindu-se la o mişcare ultraconservatoare sunnită.

"Ştim că există foarte mulţi bărbaţi tineri de confesiune sunnită printre solicitanţii de azil. Ei provin adesea dintr-un mediu islamic conservator şi doresc să meargă la o moschee în care se vorbeşte limba arabă în fiecare vineri", a mai spus şeful serviciului de informaţii, precizând că există de asemenea numeroase moschei radicale salafiste în Germania.

Maassen a declarat totodată că atacuri islamiste au avut loc şi înainte de valul recent de violenţe din ultima lună din Germania şi că un poliţist din oraşul Hanovra, precum şi un templu sikh din Essen, au fost ţinta unor astfel de atacuri.

"Lecţia pe care trebuie să o învăţăm din asta este că nu ar trebui să ne concentrăm numai pe organizaţia Stat Islamic, care poate trimite unităţi teroriste în Europa, cum a fost cazul la Paris şi Bruxelles", a afirmat Maassen. "În schimb, sunt acei indivizi care se radicalizează singuri sau care primesc comenzi", a adăugat şeful BfV.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb