Surse: Tratatul Schengen, în pericol să fie suspendat

Ziarul BURSA #Internaţional / 22 ianuarie 2016

Surse: Tratatul Schengen, în pericol să fie suspendat

Actualizare 21:44 Viktor Orban: "Bulgaria şi Macedonia să construiască garduri la frontierele cu Grecia"

Bulgaria şi Macedonia trebuie să construiască garduri la frontierele cu Grecia pentru a opri afluxul de refugiaţi, a declarat premierul Ungariei, Viktor Orban, citat de MTI.

"Bulgaria şi Macedonia trebuie să construiască garduri la frontierele cu Grecia, pentru a opri imigranţii", a afirmat Orban.

Premierul Ungariei a făcut aceste declaraţii în cursul unei reuniuni interguvernamentale ungaro-slovenă, desfăşurată astăzi în Slovenia.

"Dacă nu putem securiza frontierele externe ale Uniunii Europene, indiferent cât de costisitor sau solicitant ar fi acest lucru, vom distruge noi înşine Spaţiul Schengen", a declarat Orban.

(S.A.)

----------

Actualizare 19:28 Cioloş: "UE să ţină cont de specificităţile ţărilor privind refugiaţii; cotele nu sunt o soluţie"

Uniunea Europeană ar trebui să ţină cont de specificităţile statelor membre în problema distribuirii refugiaţilor, afirmă premierul Dacian Cioloş, într-un interviu acordat ziarului Le Monde, subliniind că relocarea extracomunitarilor pe baza unei formule matematice "nu este o soluţie bună".

"România a acceptat să participe la planul de primire a imigranţilor. Cu toate acestea, există un blocaj din cauza cotelor impuse, care sunt respinse de numeroase state. Suntem pregătiţi să ne asumăm responsabilităţile, în funcţie de capacităţi. Eu aşa înţeleg solidaritatea. Trebuie să fim ospitalieri şi deschişi, dar şi realişti, altfel este vorba de lipsă de responsabilitate. România nu are o tradiţie de primire a imigranţilor noneuropeni, aşa cum au anumite ţări din vestul şi sudul Uniunii Europene. Toleranţa şi solidaritatea sunt un lucru, capacitatea de primire, altceva", a declarat Dacian Cioloş, potrivit Mediafax.

"Problema imigranţilor nu ar trebui să se limiteze la o cifră de împărţit. Imigranţii trebuie să se poată integra în cultura şi sociatatea ţării-gazdă. Prin urmare, un mecanism obligatoriu, legat de o formulă matematică, nu este o soluţie bună", a spus Cioloş.

"Susţinem ideea Comisiei Europene de consolidare a Agenţiei europene a frontierelor (Frontex) prin crearea unui corp comun al agenţilor de frontieră. Atât timp cât nu suntem în măsură să controlăm fluxurile de imigranţi, este dificil să avansăm cu discuţiile pe tema dispozitivului de repartizare a imigranţilor în statele Uniunii Europene", a apreciat premierul României.

Întrebat dacă România vrea în continuare să adere la Schengen deşi spaţiul de liberă circulaţie este în pericol, Cioloş a răspuns:

"Dacă vrem să aderăm la Schengen este pentru a fi membri ai unui sistem solid şi funcţional. România îndeplineşte toate criteriile solicitate pentru a adera la Schengen, dar este încă la uşă. Ne-au fost impuse, la fel şi Bulgariei, criterii suplimentare, referitoare la buna funcţionare a justiţiei şi la combaterea corupţiei, condiţii care nu au existat pentru alţii. Ne-am făcut temele şi în aceste domenii. Pentru deblocarea lucrurilor, o aderare etapizată la Spaţiul Schengen poate fi un lucru bun, în special cu frontierele din aeroporturi. Acest lucru nu ar fragiliza în plus Spaţiul Schengen şi ar fi o recunoaştere a eforturilor depuse de România. În privinţa frontierelor terestre, România a demonstrat că ştie să le securizeze", a subliniat Cioloş.

(S.A.)

---------

Actualizare 17:27 Wolfgang Schauble: "O eventuală suspendare a Schengen va pune în pericol UE"

O eventuală suspendare a Spaţiului Schengen va pune în pericol proiectul Uniunii Europene, avertizează ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, citat de Mediafax.

"La nivelul Uniunii Europene, trebuie să luăm măsuri pentru reducerea imigraţiei", a declarat Schauble.

"Dacă se va prăbuşi Sistemul Schengen, Uniunea Europeană va fi în pericol, atât din punct de vedere politic, cât şi economic", a adăugat ministrul german al Finanţelor.

"De aceea, Europa trebuie să facă rapid investiţii de miliarde de euro - fiecare stat membru atât cât poate - în Turcia, Libia, Iordania şi în alte ţări învecinate", a subliniat Schauble.

(S.A.)

---------

Comisia Europeană se gândeşte dacă să propună suspendarea Tratatului Schengen pentru o perioadă de până la doi ani, afirmă surse din cadrul Uniunii Europene citate de presa italiană, potrivit Mediafax.

"În cazul unor ameninţări grave şi persistente asupra frontierelor externe ale Spaţiului Schengen, Comisia Europeană poate propune Consiliului activarea articolului care prevede posibilitatea reintroducerii controalelor la frontiere timp de doi ani", a declarat un oficial din cadrul Executivului UE citat de site-ul agenţiei ANSA.

Conform altor surse europene, citate de site-ul TGcom.it, Comisia Europeană ar putea propune oficial suspendarea Schengen cu ocazia viitorului summit al Consiliului European.

Germania, Austria, Suedia şi Danemarca au introdus deja, în ultimele luni, controale temporare în cadrul Schengen, în contextul crizei imigraţiei.

"În situaţii de ameninţări grave la adresa ordinii publice sau de riscuri privind securitatea internă, un stat membru Schengen poate reintroduce controale la frontiera internă pentru cel mult 30 de zile sau pe durata previzibilă a riscului la adresa ordinii publice dacă perioada depăşeşte 30 de zile", se arată în Articolul 23(1) al Regulamentului CE 562/2006 privind funcţionarea Schengen. Măsurile de control la frontiere pot fi prelungite pe un termen de până la 24 de luni.

Peste un milion de extracomunitari au pătruns în spaţiul Uniunii Europene în ultimul an, situaţie care a generat dispute între statele membre UE şi măsuri radicale, luate inclusiv în interiorul Spaţiului Schengen. Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, şi cel al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, avertizau zilele trecute că Uniunea Europeană are la dispoziţie două luni pentru a soluţiona criza imigraţiei, altfel există riscul destrămării Spaţiului Schengen şi zonei euro.

"Avem la dispoziţie două luni pentru a aduce sub control situaţia imigraţiei: Consiliul European din martie va fi ultima ocazie de a verifica funcţionarea strategiei noastre. Altfel, ne vom confrunta cu o criză precum prăbuşirea Schengen", declara Donald Tusk.

Preocupări similare a exprimat şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. "În acest moment, există risc asupra Schengen, mâine vor apărea întrebări referitoare la necesitatea de a avea o monedă comună: Uniunea Europeană este ameninţată la bază, iar noi abia dacă ne dăm seama de acest lucru", a spus Juncker.

Jean-Claude Juncker avertiza că cetăţenii Uniunii Europene vor găsi mai greu locuri de muncă, iar economia comunitară va avea de suferit în cazul în care Spaţiul Schengen s-ar destrăma din cauza crizei imigraţiei. La rândul său, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup, a afirmat că menţinerea spaţiului de liberă circulaţie Schengen este esenţială pentru prosperitatea economică a zonei euro.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Domnule Wolfgang am votat pt EU ca am sperat ca scap de romani care descopera democratia si o sa respect legea germana sau franceza sau ceva mix, legea elvetiana.

    Am ajuns sa fiu condus tot de romani (care au un trecut in comunism ex 60+-. 

    Ati ajutat GRATIS (sau alte interese migrantii) la noi ati avut grija sa inchideti aproape tot fabrica agricultura imm romanesc pt MULTINATIONALE. 

    Nu avem aceeasi moneda, drepturi-obligatii, salarii, drumuri, cale ferata etc. 

    Tandari sa se faca UE. 

    Mai bine sa scoatem noi petrolul, sarea, cartofii etc. decat sa vina multinationalele ssa dea o farama de paine. 

    Pretul benzinei e ca la voi 300 € vs 1500. 

    Praful sa se aleaga de Europa. 

    Sa vina Austriacul sa zica ca mi-a crescut rata cu 100% si eu sa ii zic bine si pt tine a crescut PAINEA CU 1 000%.

    TARILE acestea mandre Austria, Elvetia nu pot  

    1. sa isi produca hrana.

      Cine produce hrana o sa fie viitoarea Elvetie, parerea mea. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb