Sursele regenerabile de energie reprezintă soluţia la criza energetică

G.D.
Miscellanea / 24 martie 2023

Sursele regenerabile de energie reprezintă soluţia la criza energetică

La sesiunea plenară din martie a Comitetului Economic şi Social European, preşedinta CESE, doamna Christa Schweng, şi comisara europeană pentru energie, doamna Kadri Simson, au reiterat angajamentul ferm al Uniunii faţă de un viitor în care Europa să folosească energie curată, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, sporirea investiţiilor în surse regenerabile de energie ca modalitate de a asigura un viitor mai ecologic, mai sigur şi mai accesibil pentru Europa. Aceasta este poziţia comună subliniată de doamna Christa Schweng, preşedinta CESE, şi de doamna Kadri Simson, comisara europeană pentru energie, în sesiunea plenară a CESE din 22 martie 2023.

Menţionând că creşterea bruscă a preţurilor la energie, inflaţia şi creşterea economică limitată au făcut ca cetăţenii şi întreprinderile să traverseze un an foarte dificil, doamna Schweng a spus că "eforturile în direcţia unei tranziţii către o energie curată în Europa, accelerarea introducerii surselor regenerabile de energie, preţurile accesibile la energie şi asigurarea şi diversificarea aprovizionării noastre cu energie rămân priorităţi majore pentru CESE".

În acelaşi spirit, doamna Simson a descris calea de urmat pentru politica energetică a UE: "Dacă ar fi să formulez pe scurt, aş spune « surse de energie regenerabile ». Pentru că aceasta este principala prioritate a politicii energetice a Comisiei - să avansăm şi să ne îndeplinim obiectivele în materie de energie din surse regenerabile".

Pentru prima dată, UE nu mai depinde de energia rusească. Prin diversificarea aprovizionării cu gaze, reducerea cererii, creşterea eficienţei şi un impuls mai puternic în favoarea surselor regenerabile de energie, UE a pus capăt dependenţei sale masive de Rusia.

În prezent, 39 % din energia electrică a UE provine din surse regenerabile. 2022 a fost un an-record: UE a generat mai multă electricitate din surse eoliene şi solare decât din gaze, capacitatea eoliană crescând cu 15 GW, iar cea solară cu 41 GW.

Privind în perspectivă şi evaluând raportul Comisiei privind starea uniunii energetice în 2022, UE trebuie, mai mult decât oricând, să ia mai multe măsuri în direcţia autonomiei energetice strategice şi să investească mai mult în sursele regenerabile de energie. Domnul Andres Barcelo Delgado, membru al CESE, consideră că, în continuare, vedem prea multe declaraţii politice şi prea puţin conţinut concret în planurile Comisiei.

Domnul Seamus Boland, preşedintele Grupului "Organizaţii ale societăţii civile" din cadrul CESE, a subliniat că, pentru ca tranziţia energetică să aibă succes, este esenţială o abordare care să ţină cont de cetăţeni, cu implicarea constantă a organizaţiilor societăţii civile.

Conform avizului CESE privind starea uniunii energetice în 2022, elaborat de domnii Marcin Nowacki, Angelo Pagliara şi Lutz Ribbe şi adoptat în sesiunea plenară, în centrul uniunii energetice ar trebui să se afle europenii. Aceştia ar trebui să fie responsabilizaţi şi integraţi pe piaţă ca veritabili "prosumatori".

Pentru a ajuta consumatorii şi întreprinderile care au avut de suferit în timpul crizei preţurilor la energie, domnul Angelo Pagliara şi dl Thomas Kattnig au îndemnat Comisia să facă progrese în ceea ce priveşte profiturile excepţionale şi să le utilizeze pentru a susţine aspectele sociale ale tranziţiei energetice şi pentru a recalifica forţa de muncă.

Doamna Baiba Miltovièa, preşedinta Secţiunii pentru transporturi, energie, infrastructură şi societatea informaţională (TEN) a CESE, a scos în evidenţă importanţa asigurării unui răspuns comun al UE la criza preţurilor la energie, subliniind că multe state membre au promovat diferite măsuri la nivel naţional, fiecare dintre acestea producând rezultate diferite, se menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Da,

    poate peste 50 de ani 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb