SYMMETRICA: Parcările şi trotuarele, amenajate cu produse ieftine

V.B.
Companii #Construcţii / 12 noiembrie 2014

Parcările şi trotuarele, amenajate cu produse ieftine

Amenajările cu pavele sunt din ce în ce mai căutate de către toate segmentele de consumatori, însă există diferenţe majore între proiectele publice şi cele private în ceea ce priveşte criteriile de achiziţie, conform datelor Symmetrica (producător autohton de pavele şi borduri vibropresate) trimise astăzi redacţiei.

Sebastian Bobu, directorul executiv al Symmetrica, a declarat: "Comportamentul de consum diferă foarte mult pe segmentele de clienţi. Astfel, dacă ne referim la proiectele publice, 80% dintre constructori aleg în continuare cele mai simple şi ieftine produse pentru proiectele de parcări, trotuare sau pieţe".

Symmetrica remarcă o schimbare majoră în evoluţia comportamentului consumatorului privat, fie că este vorba de proiecte comerciale sau rezidenţiale. Astfel, faţă de anii trecuţi, când pavelele erau alese în special în funcţie de preţ, astăzi orientarea se face în funcţie şi de alte aspecte, precum designul sau culorile.

"Acum, 70% dintre clienţii privaţi au început să prefere pavelele ce au preţuri medii şi mari şi sunt diferite din punct de vedere al complexităţii sau culorilor produselor, cele high-end având prelucrări care le dau aspect antichizat, splitat, culori în mixuri sau cu nuanţe speciale, cum este albul, sau adaosuri de aditivi speciali", a mai spus Sebastian Bobu.

Oficialul a subliniat că în proiectele publice nu se ţine cont în mod special de tipul de zonă amenajată sau de calitatea sau estetica produselor, în timp ce în proiectele private pavelele sunt alese şi în funcţie de arhitectura clădirii.

Dacă printre clienţii privaţi criteriile de achiziţie au început să se îndrepte în alte zone decât preţul, nu acelaşi lucru se poate spune despre proiectele publice, aceştia alegând în continuare cele mai simple şi ieftine produse.

"Astfel, cei mai mulţi dintre clienţii din segmentul proiectelor publice, respectiv 80%, aleg produsele simple, reprezentate în general de pavelele gri, ponderea celor cu design deosebit fiind de doar 5%", a menţionat Bobu.

Totuşi, indiferent de tipul de pavele pe care îl aleg, atât clienţii privaţi, cât şi cei din domeniul public decid să includă aceste produse în proiectele de amenajare în detrimentul altor metode, datorită avantajelor pe care le au, se mai arată în comunicat.

"Noi observăm o creştere a cererii pentru pavele pe toate segmentele, atât public, cât şi cel privat ce înclude clienţii comerciali şi cei rezidenţiali. Acest lucru se datorează avantajelor pe care le conferă montarea acesui tip de produse, precum cele estetice, cele de ordin economic, întrucât pavelele au o durată mare de viaţă şi pot fi întreţinute uşor, şi nu în ultimul rând avantaje legate de posibilitatea înlocuirii sau relocării lor fără pierderi însemnate", a încheiat Sebastian Bobu.

Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile. Societatea a fost înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% dintre acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40%).

Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti (Suceava), urmată de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei (Iaşi, 2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer (Braşov, 2012) şi Cociu (Bistriţa-Năsăud, 2012).

Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în Bucureşti etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice din întreaga ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb