Bulgaria, România şi Turcia sunt pregătite să înceapă o misiune de deminare în Marea Neagră, a anunţat vineri ministrul bulgar al apărării, Todor Tagarev, informează agerpres.ro.
Tagarev a făcut acest anunţ în deschiderea unei conferinţe internaţionale intitulate "Câştigarea Păcii în Ucraina", conferinţă organizată de Forumul pentru Securitate de la Sofia în parteneriat cu Ambasada SUA în Bulgaria, transmite sursa menţionată.
"Lucrăm de două luni fără să facem informaţia publică. Sper că în viitorul apropiat va fi lansată această operaţiune ce va spori securitatea în apele teritoriale ale Bulgariei şi în zona sa economică exclusivă. Aceasta va ajuta, de asemenea, exporturile de grâu din Ucraina", a spus ministrul bulgar, potrivit sursei indicate.
"Ameninţarea teroristă a devenit extrem de vizibilă în contextul atacurilor teroriste declanşate de organizaţia islamistă palestiniană Hamas împotriva Israelului şi al tensiunilor care au decurs de aici şi care ar putea în continuare să escaladeze. Aceste evoluţii pot duce la o tot mai mare presiune a migraţiei asupra Bulgariei, precum şi la tensiuni între diferite facţiuni ce susţin fiecare una dintre cele două părţi în conflict. În prezent, probabilitatea este foarte redusă. În această situaţie, lucrăm cu aliaţii noştri şi aceasta este cea mai mare garanţie pentru securitatea noastră", a spus Tagarev, conform agerpres.ro. El a reiterat că Bulgaria va continua să ofere ajutor politic, militar şi umanitar Ucrainei atât timp cât va fi necesar", a adăugat ministrul, conform sursei citate.
Perspectivele pentru pace în Ucraina, strategiile şi modalităţile de a asigura securitatea în regiunea Mării Negre, rolul NATO şi al Uniunii Europene şi viitorul arhitecturii europene de securitate se vor număra printre subiectele ce vor domina agenda conferinţei de la Sofia, transmite agerpres.