Tăind tentaculele: probabil alegerea corectă

Aş vrea să-mi exprim simpatia pentru grupul internaţional de administrare a fondurilor Franklin Templeton, pentru efortul pe care îl depune pentru a-şi atinge sarcina extrem de dificilă de a aduce acţiunile Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucureşti. Aşa cum am spus mai sus, este cu adevărat o sarcină foarte dificilă, unii ar putea chiar să spună că este prea dificilă. Dar aceşti administratori de fond sunt curajoşi şi îşi văd de treabă. Iar scopul listării este în mod indiscutabil unul nobil: de a permite celor aproximativ 5.500 de acţionari români, prin despăgubirea lor, să capete lichiditate pentru acţiunile lor după o aşteptare mult prea lungă. Va aduce şi o creştere a rulajului şi a lichidităţii la BVB, de care era mare nevoie. Reprezintă o etapă importantă în procesul de privatizare. Ar putea să atragă o nouă generaţie de investiţii globale în România. Sună grozav!

Hm. Cum determini preţul corect? Aici apar o groază de întrebări la care răspunsul e foarte greu de aflat. Ceea ce nu reprezintă o veste bună. Deoarece, pe piaţă, preţul reflectă suma totală a informaţiilor, aşteptărilor şi grijilor investitorilor. Iar dacă acestea nu pot fi cuantificate, iar ris-cul investiţiei nu poate fi măsurat, atunci devine greu de justificat preţul, şi asta înseamnă că cineva, undeva, nu face cea mai bună afacere, pentru că nu este o afacere transparentă. Şi în acest caz, cei care au cele mai mari şanse [de a face o afacere proastă] sunt, după cum aţi ghicit, chiar oamenii pentru care Fondul a fost creat: reclamanţii. Vedeţi, este probabil ca acei investitori globali, de care este mare nevoie, să stea deoparte, de teamă, până când preţul va cădea la un asemenea nivel încât acţiunile să devină ieftine indiferent de scenariul în raport cu care ar fi evaluate. Deci, ar trebui sau nu investitorul înţelept să se grăbească să vândă acţiunile cu ocazia listării?

Şi totuşi, care este problema cu preţul? Franklin Templeton a anunţat un preţ bazat pe valoarea contabilă de 1,125 RON.

Sunt multe probleme legate de valoarea portofoliului, pe care nu le dis-cut aici. Totuşi, ceea ce nu poate fi ignorat este că, chiar acum, Franklin Templeton a dat în judecată Guvernul României pentru că a lăsat compania Romgaz fără active, luându-i din conturi mai mult de jumătate din fondurile disponibile, pentru a cârpi bugetul naţional. S-ar putea oare acest scenariu repeta? Şi-a luat Guvernul României vreun angajament să nu mai facă acest lucru a doua oară? Cum ar putea să facă asta? Şi ar trebui oare s-o facă? Desigur că Guvernul trebuie să fie lasat să-şi vadă de treburile sale de a administra ţara şi bunurile care aparţin statului cât mai bine cu putinţă. E treaba alegătorilor să decidă dacă Guvernul face o treabă bună, nu a acţionarilor unui fond listat pe bursă. Dar, pe de altă parte, s-ar putea argumenta că Guvernul îi fură pe acţionarii Fondului (cei care au solicitat repararea pagubei) în încercarea de a-şi ascunde incapacitatea.

Dar staţi puţin. Guvernul este şi acţionarul principal al acestui fond listat pe bursă şi controlează nu numai adunările acţionarilor, ci şi procesul de luare a deciziilor de inves-tiţii. Cu alte cuvinte, controlează tot, majoritatea activelor, aproape toate deciziile de investiţii, proprietarul fondului, şi, mai mult, care dintre reclamanţi urmează să primească acţiuni de acum încolo. Atâta timp cât Guvernul amână vânzarea acţiunilor sale, toate acestea rămân o problemă pentru investitori.

Acest ultim fapt ne aduce iar la problema preţului. Cum se poate garanta că viitorii solicitanţi de despăgubiri (în număr de 60.000) vor primi un număr de acţiuni echitabil în raport cu cei care, la momentul listării, aveau deja acţiuni (aproape 5.000)? Nu e posibil. Sigur, putem spune că valoarea intrinsecă a acţiunilor lor e identică cu cea a acţiunilor celorlalţi, doar aşteptările în legătură cu valoarea s-au schimbat din cauza procesului de listare, şi măcar ei vor avea lichiditate pentru acele acţiuni. Dar alegi să fixezi preţul în avans sau le oferi acţiunile la preţul valabil pe piaţă la data respectivă? Ce efect au acele aşteptări asupra obligaţiei viitoare, necuantificate de a emite noi acţiuni asupra preţului listării? Ignorând schimbările care ar putea apărea în urma programului de vânzare a participaţiei Guvernului. Şi aşa mai departe... Dar cea mai importantă parte a acestui argument este faptul că administratorii fondului nu controlează nicio parte a acestui proces. Totul este în mâinile Guvernului. Deci, este preţul de listare corect sau nu?

Nu pot decât să presupun că Franklin Templeton a decis că îndeplinirea obligaţiei sale de a lista Fondul Proprietatea în acest moment este probabil cea mai bună variantă în interesul acţionarilor actuali şi al viitorilor reclamanţi, în ciuda omniprezenţei controlului Guvernului în fiecare aspect al activităţii fondului. Asta trebuie să fie considerată mereu o deizie controversată.

Succesul său depinde de faptul că presează guvernul să-şi onoreze promisiunea de a-şi vinde pachetul de control în cadrul fondului şi activele aferente cât mai curând posibil. Au existat declaraţii cum că această lichidare ar putea avea loc în 2011, dar întârzierile care s-au produs întreţin nesiguranţa. Nu e nici pe departe vina Franklin Templeton că nu poate să iasă cu o asemenea poveste pe pieţele globale.

Până una alta, se zvoneşte că grupul tipic de politicieni speculatori, baroni şi asociaţii lor formează acum cel mai mare grup de acţionari privaţi, astfel încât este de aşteptat ca "febra" speculatorilor să ducă preţul acţiunilor în tavan, şi apoi să îl trântească la podea în următoarele zile sau săptămâni, lăsând în urmă un val de plângeri din partea investitorilor mai puţin versaţi. Toate acestea nu în-seamnă nimic pe termen scurt - este doar un moft - trebuie să aşteptăm şi să vedem care sunt adevăratele aşteptări pe termen lung.

Bine aţi venit pe piaţa de capital, dar ar fi mai bine să staţi pe margine, cel puţin deocamdată. Apele acestea sunt infestate cu rechini!