Proiectul de eliminare a impozitului pe dividende rămâne obiectiv al programului de guvernare al coaliţiei PSD-ALDE, a declarat preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu, menţionând că momentul introducerii acestei măsuri va fi decis atunci când "condiţiile bugetare vor fi ameliorate". Şeful Senatului a precizat: "Nu putem să dorim decât ceea ce este realizabil în acest moment. Economia funcţionează bine, avem premisele ca toată gama de măsuri pe care am preconizat-o să o putem implementa, dar fără ca să existe riscul unor dezechilibre macro-economice, fără să existe riscul unui excedent de deficit bugetar, şi atunci această măsură va fi luată, dar nu în acest moment. Priorităţile pe care le-am setat şi nivelul de dezvoltare economică, creşterea economică ne permit în acest moment să facem numai ce se vede, rămânând în continuare ca această măsură de eliminare a impozitului pe dividende să fie luată în momentul în care condiţiile bugetare vor fi ameliorate".
Tăriceanu a afirmat că diminuarea veniturilor bugetare, ca urmare a devansării unor măsuri economice de către guvernul anterior, este unul din motivele pentru care a fost amânată eliminarea impozitului pe dividende: "Discuţia pe care am avut-o cu guvernul anterior a fost următoarea: Noi avem în programul de măsuri diminuarea TVA, scoaterea taxei pe stâlp, acciza de la carburant era programată să se aplice de la 1 ianuarie 2018, iar devansarea acestor măsuri nu ne-a costat decât 7 miliarde de lei. Vă spun că impozitul pe dividende nu reprezintă nici 10% din cele 7 miliarde. Sunt o serie de măsuri pe care noi am fi vrut să le luăm, dar această diminuare drastică a veniturilor ne obligă la o reeşalonare a lor. Aşa cum merge economia, v-am spus, suntem pe primul loc la creştere economică în UE, anul acesta vom avea un coeficient mult mai ridicat al absorbţiei fondurilor europene, la anul se va accentua acest lucru şi am garanţia că vom putea implementa şi această măsură".
Proiectul de modificare a Codului Fiscal, aprobat, recent, în Guvern, nu mai prevede eliminarea impozitului pe dividende, în prezent de 5%. Măsura, care urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2018, trebuia să aibă un impact bugetar de 1,3 miliarde de lei, anul viitor. Renunţarea la impozitarea dividendelor a fost inclusă de PSD în programul de guvernare şi a fost anunţată, de mai multe ori, de lideri PSD şi ALDE.