Ţările din regiune cooperează pentru combaterea corupţiei şi criminalităţii organizate

Emilia Olescu
Internaţional / 19 martie 2011

Miniştrii de Justiţie şi Interne din Sud-Estul Europei, reuniţi la Budva - Muntenegru, au adoptat, ieri, în cadrul unei conferinţe, două documente cu impact asupra cooperării regionale. "Cele două documente adoptate - < Declaraţia privind Strategia Multianuală în domeniul Justiţiei şi Afacerilor Interne în Europa de Sud-Est pentru perioada 2011-2013 >, respectiv < Declaraţia privind consolidarea cooperării regionale şi coordonării în lupta împotriva criminalităţii organizate în statele din Sud-Estul Europei > vin să marcheze angajamentul ţărilor din regiune de a contribui efectiv la o mai bună cooperare între structurile specializate în combaterea corupţiei şi a criminalităţii organizate. Au fost decise modalităţi concrete de cooperare internaţională, stabilindu-se, de exemplu, ca fiecare stat participant la Procesul de Cooperare pentru Europa de Sud-Est să desemneze reprezentanţi naţionali din cadrul ministerelor Justiţiei şi Internelor pentru a se întâlni periodic sub coordonarea Secretariatului Consiliului de Cooperare Regională şi pentru a evalua în mod regulat implementarea Planului de Acţiune, pentru a revizui, actualiza şi consolida opţiunile strategice regionale, provocările şi priorităţile", a declarat secretarul de stat în Ministerul Justiţiei din ţara naostră, Alina Bica.

Statele din Sud-Estul Europei vor întări cooperarea la nivel regional, în vederea unei lupte mai eficiente împotriva fenomenului infracţional, în special în domenii precum traficul şi producţia de droguri, terorismul, traficul de fiinţe umane, criminalitatea informatică, traficul de arme de foc, traficul de migranţi, spălarea banilor, contrabanda cu maşini, criminalitatea economică.

În mod concret, s-a stabilit îmbunătăţirea schimbului de informaţii şi a coordonării politicilor în ceea ce priveşte criminalitatea organizată din regiune, prin utilizarea metodelor comune şi a colaborării în procesul de strângere de probe, îmbunătăţirea utilizării investigaţiilor comune şi tehnicilor de analiză în vederea facilitării operaţiunilor comune împotriva criminalităţii organizate, cooperarea în vederea identificării modului în care grupările criminale profită de structurile financiare, implicarea instituţiilor academice şi a altor instituţii care, în baza expertizei în domeniile investigării şi prevenirii criminalităţii organizate, vor contribui la lupta împotriva criminalităţii organizate.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb