Ţările UE încep discuţiile pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

S.B.
Internaţional / 10 mai 2023

Ţările UE încep discuţiile pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei

Statele membre ale Uniunii Europene au miercuri o primă discuţie pe tema unor noi sancţiuni propuse în legătură cu războiul Rusiei din Ucraina, care ar viza firmele chineze şi iraniene şi ar permite reducerea exporturilor în ţări terţe ce încalcă restricţiile comerciale existente, informează news.ro.

Discuţiile între ambasadorii UE au început la ora 08:00 GMT (11:00, ora României) şi se anunţă a fi aprinse, potrivit unui diplomat. Adepţii unei linii dure împotriva Rusiei sunt supăraţi că planul nu merge suficient de departe, în timp ce alţii sunt atenţi la deteriorarea relaţiilor lor internaţionale.

Existanţa unor opinii atât de diferite înseamnă că nu se aşteaptă un acord prea rapid, au declarat mai mulţi diplomaţi

Şefa executivului UE a dezvăluit planul marţi, în timpul vizitei ei simbolice la Kiev, o contrapondere la sărbătorirea anuală de la Moscova a victoriei din al Doilea Război Mondial asupra Germaniei naziste, o luptă pe care preşedintele Vladimir Putin o aseamănă de-acum cu invazia sa din Ucraina.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că noile sancţiuni se vor concentra pe combaterea eludării restricţiilor comerciale impuse deja Rusiei şi au fost concepute "în foarte strânsă coordonare" cu naţiunile din Grupul celor Şapte (G7), organizaţia ce reuneşte cele mai puternice economii democratice ale lumii.

"Dacă vedem că mărfurile pleacă din Uniunea Europeană către ţări terţe şi ajung apoi în Rusia, am putea propune statelor membre să sancţioneze exportul acestor mărfuri. Acest instrument va fi o ultimă soluţie şi va fi folosit cu prudenţă", a subliniat Ursula von der Leyen. Ea a adăugat că UE va opri tranzitul prin Rusia a unui număr mai mare de exporturi, inclusiv produse de tehnologie avansată şi piese de avion.

Surse diplomatice familiarizate cu propunerea - redactată de Comisia von der Leyen - au declarat că aceasta prevede includerea pe lista neagră a "zeci" de noi companii, inclusiv din China, Iran, Kazahstan şi Uzbekistan.

Potrivit surselor, noile sancţiuni ar sublinia faptul că petrolierele nu au voie să descarce în largul mării sau să ajungă în porturi cu transponderele GPS dezactivate, o încercare de a contracara încălcarea restricţiilor G7 privind comerţul cu petrol rusesc.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Mai bine de un an se spunea ca sanctiunile

    economice aplicate Rusiei pun capăt razboiului, dar se pare ca noi europenii

    avem probleme economice de pe urma lor 

    Grozav, alte sancțiuni ... Îmi mai bagă ăștia de la UE ALTE noi taxe pe care trebuie să le plătesc?

    ASta în timp ce rusnacii nu sunt deloc afectați de sancțiunile respective 

    Daca birocratii tembeli ai UE fac greseala sa puna sanctiuni chiar si unei singure companii chinezesti, iar chinezii vor impune ca masura de retorsiune, sanctiuni pe linie asupra multitudinilor de companii europene care opereaza in China, atunci Industria si Economia Blocului Comunitar vor ajunge in scurt timp in sapa de lemn, asa ca, vor trebui apoi sa-l angajeze pe Florin Salam ca sa le cante niste manele tanguitoare, de inima albastra!

    1. Directia e deja data,

      in jos cu UE economic 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb