TAXA PE CONSTRUCŢIILE SPECIALE Laurenţiu Baciu: "Odată cu pâinea, vom înghiţi şi stâlpul"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 8 ianuarie 2014

Laurenţiu Baciu: "Odată cu pâinea, vom înghiţi şi stâlpul"

Manolescu, MFP: "Ordonanţa privind impozitul pe construcţiile speciale ar putea fi modificată"

Dan Schwartz: "Această taxă este nejustificată şi absurdă"

Parlamentul ar putea modifica Ordonanţa privind impozitul pe construcţiile speciale, după cum ne-a spus Dan Manolescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

Domnia sa ne-a precizat că autorităţile au ajuns la concluzia că sunt necesare unele modificări, având în vedere reacţiile apărute în piaţă în urma aprobării, prin Ordonanţă de Urgenţă, a taxei de 1,5% pe construcţiile speciale.

Dan Manolescu a subliniat: "Încă nu au fost publicate norme de aplicare pentru această măsură, însă ar putea apărea modificări în procedura de aprobare din Parlament".

Potrivit reprezentantului MFP, termenul de plată este 25 mai, iar taxa va fi aplicată construcţiilor "din grupa întâi", acestea exceptând clădirile pentru care deja se plăteşte impozit.

"Trebuie clarificate unele elemente legate de construcţiile care apar în bilanţul unor companii, dar care aparţin statului, cum ar fi barajele, căile ferate etc. Acestea nu ar trebui să se afle în contabilitatea respectivelor societăţi, iar dacă acest lucru se întâmplă, atunci nu ar trebui aplicat impozitul de 1,5% asupra lor".

Domnia sa ne-a mai spus că o construcţie care nu mai produce trebuie casată, altfel va fi supusă noii taxe impusă de Guvern, care se aplică la valoarea contabilă.

Baciu, LAPAR: "Este dublă impozitare"

Fermierii susţin că efectul aplicării noii taxe se va regăsi în buzunarul consumatorului, întrucât atât costurile de producţie, cât şi preţurile alimentelor vor creşte.

Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), ne-a declarat: "Este dublă impozitare, pentru că noi deja plătim impozit la primărie pe construcţiile amintite în Ordonanţă - silozuri, garduri etc. Răspunsurile autorităţilor sunt altele, dar autorităţile nu au nimic în comun cu realitatea. Nu au făcut niciun studiu din care să reiasă ce efecte are în piaţă această taxă. Vor creşte costurile de producţie cu 10-12% din cauza acestui impozit şi vor creşte şi preţurile produselor, iar efectele se vor regăsi în buzunarul consumatorului, care, odată cu pâinea, va înghiţi şi stâlpul".

Dan Schwartz: "Efectul real va fi mai mic decât cel scontat"

Expertul fiscal Dan Schwartz subliniază că reacţia mediului de afaceri a fost "foarte violentă împotriva acestei taxe, care este nejustificată şi absurdă".

Cel mai corect ar fi să se elimine această taxe sau, cel puţin, să se limiteze foarte mult tipul construcţiilor care vor fi supuse noului impozit, ne-a spus domnia sa. Expertul fiscal ne-a precizat că activele dintr-o companie nu pot fi supuse unei duble impuneri, întrucât nu pot fi trecute şi în categoria construcţii speciale şi la clădiri: "Nu vor fi plătite două taxe pentru acelaşi activ, pentru că Ordonanţa prevede impozitarea construcţiilor speciale, care nu sunt supuse taxării, în prezent, iar un bun nu poate fi trecut şi la construcţii speciale şi la clădiri, acestea din urmă fiind, acum, impozitate".

În orice caz, efectul aplicării noului impozit va fi unul negativ, potrivit lui Dan Schwartz, cheltuielile fiind greu de recuperat din preţuri, urmând să fie limitate atât cererea, cât şi oferta şi, în consecinţă, consumul.

În acelaşi timp, taxa pe construcţiile speciale poate fi ocolită, mai adaugă expertul fiscal: "Întotdeauna, când un astfel de impozit este impus şi nu judecat, vor fi căutate modalităţi pentru a fi evitat. Efectul real va fi mai mic decât cel scontat".

Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), ne-a spus, în cadrul unui interviu, că oamenii de afaceri se confruntă cu o serie de incertitudini legate de subiect: "Nimeni nu ştie şi nimeni nu a elaborat corect şi transparent ce plătim în anumite cazuri, cum ar fi cel care priveşte taxa pe stâlpi. Nu ştim dacă plătim pentru ce avem în proprietate sau pentru ce avem în patrimoniu, dacă plătim la valoarea contabilă sau la valoarea actualizată, dacă plătim taxe şi pentru lucrări cum ar fi iazurile de decantare etc".

Borza: "Hidroelectrica va plăti 40 milioane lei în plus la buget, după aplicarea noului impozit"

Taxa pe construcţii speciale va avea un impact inerent asupra rezultatului financiar al societăţii Nuclearelectrica, după cum ne-a spus Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica (SNN), subliniind că intenţionează, prin strategia adoptată, să poată absorbi acest impact, cel puţin parţial.

Potrivit lui Remus Borza, fost preşedinte al Consiliului de Supraveghere de la Hidroelectrica, susţine că societatea de stat va trebui sa vireze, în acest an, circa 40 de milioane de euro în plus la buget, această sumă reprezentând noul impozit impus de Guvern.

Banii pe care ar trebui să-i achite Complexul Oltenia în acest an, după aplicarea taxei pe construcţii speciale, va ajunge la circa 31 milioane lei, potrivit datelor furnizate de companie.

Impozitul de 1,5% va fi impus asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului trecut.

Taxa va fi aplicată pentru construcţii precum centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nuclearo-electrice, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare - descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine; ecluze şi ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultură, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulaţie, marcaje etc.), linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console), platforme, turnuri şi piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv, lacuri artificiale de acumulare, construcţii pentru transportul energiei electrice, canale de irigaţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Wow, dan schwartz isi da cu parerea! mai bine facea pe bune audit la IMPACT in anii in care auditul la comanda il executa scott&scott si care nu descoperea nimic, chit ca-i dadeai mura in gura ce sa caute!

    stimate domnul Schwartz si doriti vizikiul mixat si nu doar usor amestecat, altfel nu pot sa inteleg exrpresia dvs. " cheltuielile fiind greu de recuperat din preţuri, urmând să fie limitate atât cererea, cât şi oferta şi, în consecinţă, consumul.". Cheltuielile sunt totusi impreuna cu veniturile componente ale ciclului financiar, in timp ce preturile se refera la contabilitatea costurilor. Sau poate ati urmat aceleasi cursuri de perfectionare ca domnii de la Erste Group unde se spune ca Good Will care este prietenul lui Chilly Willy nu afecteaza rata Tier Core capital one:-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb