Teilor deschide primul magazin din Cehia

S.B.
Piaţa de Capital / 27 iulie 2022

Teilor deschide primul magazin din Cehia

TEILOR, lanţul de magazine de bijuterii de lux, cu prezenţă în regiunea Europei Centrale şi de Est, a deschis în luna iulie primul său magazin din Cehia, în cadrul centrului comercial Westfield Chodov din Praga.

Cu această nouă deschidere, TEILOR ajunge la un număr de 63 magazine fizice, fiind prezent în cinci ţări din Europa Centrală şi de Est.

"Intrarea pe piaţa din Cehia, prin deschiderea acestui magazin în Praga, marchează o nouă bornă în procesul de dezvoltare al TEILOR. Extinderea pe o piaţă nouă este întotdeauna o provocare pentru companii, dar pentru noi, experienţele anterioare reuşite din Polonia, Ungaria şi Bulgaria ne fac să fim extrem de încrezători în legătură cu evoluţia noastră din Cehia. Pe baza cercetării de piaţă făcută în această ţară, am văzut o oportunitate importantă de creştere pe segmentul bijuteriilor de lux în care activăm. Ne aşteptăm ca în Cehia, brandul TEILOR să se consolideze şi să ajungă la maturitate în următorii ani, inclusiv prin deschiderea altor magazine pe care le avem în vedere pe această piaţă," a declarat Willy Dicu, CEO al TEILOR.

Noul magazin TEILOR din Praga are o suprafaţă de 61 mp şi este gestionat de patru angajaţi. Portofoliul de produse include o brăţară Tennis cu o valoare de 36.205 euro şi un inel cu tanzanite în valoare de 25.000 euro.

Deschiderea magazinului din Cehia face parte din procesul de expansiune internaţională vizat de TEILOR, pentru care compania a bugetat în acest an investiţii în valoare de 27 de milioane de lei. Acesta este cel de-al cincilea magazin deschis de TEILOR în acest an, după cele trei din România - în Colosseum Mall din Bucureşti, Iulius Mall din Iaşi şi Piatra Neamţ Shopping City - şi cel din Polonia - în centrul comercial Posnania din Poznan. În a doua jumătate a acestui an, compania vizează inaugurarea altor trei magazine noi, dintre care două în Polonia şi unul în Ungaria.

Locaţiile în care TEILOR va deschide magazine în 2022 includ centrele comerciale din Polonia, Stary Browar din Poznan, Wroclavia din Wroclaw, precum şi centrul comercial Arena din Budapesta, Ungaria. Pe măsură ce reţeaua de magazine internaţionale se extinde, activitatea TEILOR din următoarele luni se va axa pe creşterea notorietăţii brandului în Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Cehia, precum şi extinderea bazei de clienţi şi a traficului din magazine prin campanii dedicate.

Până la sfârşitul anului 2022, reţeaua TEILOR va ajunge la 66 de magazine, dintre care 53 de magazine în România şi 13 magazine internaţionale, în Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Cehia. Pe lângă magazinele fizice, TEILOR operează, în prezent, cinci platforme online - teilor.com, teilor.ro, teilor.hu, teilor.bg şi teilor.pl.

În 2021, TEILOR a înregistrat o cifră de afaceri de 231,5 milioane de lei, în creştere cu 65% faţă de o cifră de afaceri de 140,4 milioane de lei înregistrată în 2020. Creşterea vânzărilor a fost determinată, în principal, de o cerere tot mai ridicată pentru bijuteriile de înaltă calitate şi de vânzările crescute la categoria inelelor de logodnă. Din punct de vedere istoric, TEILOR a generat mai mult de un sfert din vânzările sale anuale în perioada iulie-septembrie, ca urmare a creşterii numărului de cereri în căsătorie în perioada verii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb