TELEORMAN Două proiecte au primit astăzi finanţare prin programe europene gestionate de MDRAP

E.D.
Fonduri Europene / 31 mai 2014

Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a semnat astăzi, la Alexandria, două contracte de finanţare din fonduri europene, derulate prin programe din generaţia 2007-2013. Cele două, respectiv Programul Operaţional Regional (Regio) li Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria sunt gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi vizează investiţii în domeniul social, respectiv al intervenţiilor în situaţii de urgenţă.

Proiectul Regio, pentru care a fost semnat contractul de finanţare, cu o durată de implementare de 15 luni, vizează reabilitarea unui adăpost social pentru familii, persoane adulte sau copii aflaţi în dificultate. Beneficiarul finanţării este unitatea administrativ-teritorială Alexandria.

"Este vorba de persoane care, din diverse cauze, nu au un adăpost. Parterul şi jumătate din etajul unu al acestei clădiri sunt deja reabilitate prin fondurile bugetului local al municipiului Alexandria, iar acum, prin fonduri europene, se reabilitează jumătate din etajul unu, etajul doi şi etajul trei. Va fi un proiect care va oferi adăpost pentru 138 de persoane.", a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Prin proiect, se oferă inclusiv asistenţă socială şi la domiciliu şi vor fi atraşi voluntari care să ofere sprijin la domiciliu persoanelor aflate în dificultate.

Valoarea totală a proiectului se situează la aproape 900.000 de euro, din care 692.000 de euro reprezintă fonduri nerambursabile.

În cadrul programului România-Bulgaria, a fost semnat contractul de finanţare pentru îmbunătăţirea managementului situaţiilor de urgenţă în regiunea transfrontalieră.

"Este important mai ales în aceste zile când, în România, sunt fenomene meteo periculoase. Este un proiect realizat de Consiliul Judeţean Teleorman, în colaborare cu oraşul Svishtov din Bulgaria şi cu o fundaţie din Călăraşi, care are în vedere prevenirea efectelor acestor calamităţi naturale. Din grupul-ţintă fac parte, în special, localităţile dunărene din judeţul Teleorman. Este vorba despre achiziţionarea unor echipamente speciale pentru aceste situaţii", a precizat Liviu Dragnea. Partea română şi cea bulgară vor avea, în urma acestui proiect, un sistem informatic comun de management al dezastrelor naturale. Este vorba despre un sistem de informare, monitorizare şi alarmare, prin care se vor putea coordona mai bine, în zona transfrontalieră, intervenţiile în situaţii de urgenţă. Rezultatul scontat este cel de reducere a riscurilor - de la prevenirea pierderilor umane, reducerea pierderilor economice şi prevenirea epidemiilor şi poluării apelor din zonă, la protecţia terenurilor agricole.

Judeţul Teleorman va beneficia de echipamente pentru Centrul integrat de comunicare al dispeceratului judeţean. În plus, 10 localităţi din zona transfrontalieră vor beneficia de echipamente de avertizare şi alarmare şi de 18 echipamente specifice pentru intervenţii.

Contractul are valoarea totalp de 5,57 de milioane de euro, din care aproximativ 4,7 milioane de euro sunt sume alocate din fonduri europene nerambursabile.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb