Teleroute - creştere de peste 100%

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 2 octombrie 2007

Teleroute, o companie Wolters Kluwer, unul dintre principalii furnizori pan-europeni de servicii electronice şi soluţii inovative pentru industria de transport şi logistică, anunţă succesul campaniei promoţionale desfăşurate la nivel european.

Campania a început la mijlocul lunii februarie şi a oferit condiţii speciale pentru accesa sistemul de schimb de mărfuri oferit de companie. Numărul expedierilor din Europa de Vest către Europa de Est a crescut cu 50%, iar nivelul de interes (freight seraching) din Europa de Est cu 53%. Campania promoţională desfăşurată la nivel european, cuprinzând atât Europa de Vest, cât şi cea de Est, s-a încheiat la sfârşitul lunii iulie.

Datorită prezenţei la nivel European, Teleroute a avut posibilitatea de a implementa o campanie promoţională în 27 de ţări din vestul şi estul Europei. Campania dezvoltată de Teleroute a avut ca scop aducerea unui plus de valoare serviciilor oferite, atât clientilor, cât şi industriei de transport, contribuind la creşterea afacerilor în Europa de Est şi la identificarea unor noi parteneri în Europa de Vest.

Mariusz Odka³a, CEO Teleroute Middle and Easten Europe: " Suntem foarte încântaţi de nivelul ridicat de interes şi de apreciere exprimat atât de clienţii Teleroute curenţi, cât şi de cei noi. Am înregistrat cel mai ridicat nivel de cereri în Benelux, Finlanda şi Suedia- 135,3%. In timp ce în Europa de Est a atins cel mai ridicat nivel de interes (freight searching) în Romania - 127% şi Ungaria - 86%."

Toţi transportatorii profesionişti care operează în Europa de Est au putut profita de aceste condiţii speciale de acces la Teleroute PRO, solutia complexă a Teleroute, până la sfârşitul lunii iulie, cât şi de un serviu special de informare, care le punea la dispoziţie listele cu oferte noi în ceea ce priveşte schimbul de mărfuri.

Teleroute PRO oferă accesul uşor şi rapid către cea mai mare şi de încredere baza de date online privitoare la schimbul de mărfuri din Europa, cu o interfaţă easy to use şi cu o serie de features care ajută la implementare unui sistem eficient şi profitabil:

Search Agent - pentru a obtine ofertele în mod rapid, chiar şi cand nu sunteţi la birou. Acest feature ţine utilizatorul la curent cu ultimele oferte, prin intermendiul mesajelor de atenţionare online sau prin SMS, FAX, e-mail

Automated Vehicle Exchange este un feature care funcţioneaza în timp real şi care face legatura între diverse tipuri de căutari, folosind un algoritm complex

SMS service - oferă posibilitatea utilizatorilor de a transmite informaţii soferilor doar prin intermediul unui click

Transport Route Planner - un sistem de orientare care calculează timpul şi distanţa oriunde în Europa

Transport Company Directory- un sistem de informare prin intermediul căruia se pot contacta atât clienţii curenţi, cât şi cei potenţiali şi promova o anumită ofertă

Freight Tools - mesaje de atenţionare conţinând oferte noi, care îndeplinesc criteriu de căutare al utilizatorul, fără a mai fi nevoie de logare la sistem.

Informaţii adiţionale Teleroute

Teleroute, o companie Wolters Kluwer, unul dintre principalii furnizori pan-europeni de servicii electronice şi soluţii inovative pentru industria de transport şi logistică. Infiinţat în 1985 ca furnizor de servicii de transport mărfuri şi vehicule online, Teleroute oferă astăzi soluţii comune pentru industria de transport şi logistică şi pune la dispoziţia platforma prin care companiile îşi pot creşte profiturile şi pot excela în operaţiuni. Cu sediul central la Bruxelles, Belgia, Teleroute operează în 25 de ţări europene şi are aproximativ 150 de angajaţi.

Pentru mai multe informaţii accesaţi: www.teleroute.com

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 0742.167.315.

    e-mail. mvasile@teleroute.com 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb