În 2025, arhitectura, designul şi construcţiile din România vor fi influenţate de tendinţe care pun accent pe sustenabilitate şi calitatea spaţiilor, cu un focus major pe eficienţa energetică, potrivit comunicatului remis redacţiei.Tehnologia va juca un rol important în optimizarea proceselor, iar designul interior va deveni tot mai senzorial, adresându-se tuturor simţurilor.
"În arhitectură şi construcţii, viitorul apropiat se împarte între imperativul eficientizării proceselor şi necesitatea gestionării proiectelor majore cu mulţi factori imprevizibili: timpul de răspuns al autorităţilor, bugete, creşteri ale costurilor investiţiilor, forţa de muncă, modificări legislative cu impact direct şi data alocării bugetelor din fonduri PNRR", declară Elena Ştefănescu, arhitect, cofondator Studio ae.
"Provocarea majoră şi în 2025 este legată de creşterea preţurilor din cauza inflaţiei şi a eliminării facilităţilor pentru construcţii. Vom asista la majorarea costurilor pe ramurile acestui domeniu atât de vast. În plus, vor fi renegocieri ale contractelor în lucru şi în ofertare, şi implicit şi posibile întârzieri pentru proiecte mai mari", apreciază Elena Ştefănescu, arhitect, cofondator Studio ae.
În 2025, arhitectura, designul şi construcţiile din România vor reflecta tendinţe bazate pe sustenabilitate, calitatea vieţii şi conectarea cu natura. Se pune accent pe utilizarea materialelor naturale, precum piatra şi lemnul, şi pe crearea de spaţii verzi, cum ar fi grădini interioare şi pereţi verzi. Feroneriile mari şi sistemele de ventilaţie naturală vor crea medii sănătoase şi relaxante. Designul va încuraja flexibilitatea şi fluiditatea, iar protejarea mediului va deveni un principiu fundamental pentru arhitectura viitorului.
De asemenea, sustenabilitatea devine un pilon esenţial în arhitectură şi design, fiind integrată în procesul de creaţie. Materialele ecologice şi non-toxice, precum lemnul recuperat, cărămizile şi metalul reciclat, vor fi esenţiale în construcţii, reducând amprenta de carbon. Se va pune accent pe folosirea materialelor locale, reciclabile şi eficiente energetic, în scopul de a susţine economia locală şi de a crea spaţii durabile şi funcţionale. Finisajele de calitate şi atemporale vor domina designul, iar aceste alegeri vor reflecta angajamentul faţă de mediul înconjurător.
În acest an, designul interior devine tot mai senzorial, având ca scop crearea unor spaţii care să atingă toate simţurile. Proprietarii de case caută un loc care să le reflecte valorile şi să fie conectat la natură, făcând viaţa de zi cu zi mai plăcută. Arhitecţii vor integra texturi, mirosuri, sunete şi iluminat pentru a genera o atmosferă captivantă. În paralel, eficienţa energetică devine o prioritate, cu case pasive şi standarde nZEB care vor revoluţiona construcţiile. Aceste case consumă mult mai puţină energie şi sunt tot mai populare datorită avantajelor pe termen lung, cu un design arhitectural integrat pe toate specialităţile.
Trendurile arhitecturale vor include în 2025, spaţii multifuncţionale, flexibile, care se pot adapta rapid la diferite nevoi, cum ar fi birouri de acasă, zone de joacă, sau spaţii pentru hobby-uri şi antrenamente. Soluţiile precum pereţii glisanţi, mobilierul modular şi retractabil, şi depozitarea ascunsă vor permite schimbarea rapidă a funcţionalităţii unei camere fără a necesita renovări majore. În paralel, tehnologia va fi adoptată pe scară largă în domeniul arhitecturii, cu soluţii digitale avansate pentru managementul şi proiectarea construcţiilor, precum utilizarea BIM pentru proiectele mari şi platforme CDE pentru gestionarea datelor de proiect.
"În domeniul urbanismului, utilizarea în proiectare a bazelor de date de tip GIS (Geographic Information System) va fi obligatorie. Practic, în timp, după ce autorităţile vor implementa şi actualiza informaţiile prin bazele de date de tip GIS, fiecare cetăţean poate consulta online baza de date şi va obţine în timp real informaţii despre terenul pe care intenţionează să construiască, asigurând o reducere a timpilor de aşteptare şi o transparentizare a procesului", mai declară cofondatorul
Studio ae.
În 2025, principalele trenduri din arhitectura, design şi construcţii din România includ:
Adoptarea normativului de securitate la incendiu - Actualizarea reglementărilor pentru clădiri moderne, cu implementarea unui nou sistem în paralel cu legislaţia existentă.
Proiecte majore de infrastructură - Continuarea lucrărilor la autostrăzi, spitale, aeroporturi şi la proiecte publice semnificative, precum Cartierul Justiţiei din Bucureşti.
Reimaginarea spaţiilor urbane - Accent pe dezvoltări cu utilizare mixtă şi conversia clădirilor neutilizate în centre urbane prietenoase cu pietonii, pentru a reduce amprenta de carbon şi a promova durabilitatea.
Valul renovării - Reabilitarea clădirilor existente, cu scopul de a conserva resursele şi patrimoniul, integrând designul modern cu arhitectura veche.
Adoptarea tehnologiilor digitale - Creşterea utilizării de soluţii digitale pentru proiectare şi management (BIM, AI, VR) în toate etapele de execuţie a construcţiilor.
Aceste tendinţe reflectă o preocupare pentru sustenabilitate, inovaţie şi eficienţă şi sunt orientate spre crearea unor spaţii mai conectate, funcţionale şi prietenoase cu mediul.
Opinia Cititorului