Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a asigurat României prima medalie la Campionatele Europene individuale de tenis de masă de la Munchen după calificarea în semifinalele probei de dublu mixt.
În şaisprezecimi, Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs au trecut de ucrainenii Anton Limonov/Solomia Brateiko, scor 3-1 (11-3, 4-11, 11-9, 11-6), potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis de Masă. În optimi, cei doi români au dispus de cuplul Luka Mladenovic/Ni Xia Lian (Luxemburg), cu 3-1 (12-10, 9-11, 11-7, 11-8), în sferturi i-au învins pe polonezii Samuel Kulczycki/Katarzyna Wegrzyn (Polonia) cu 3-1 (11-5, 11-9, 5-11, 14-12), iar în semifinale vor întâlni cuplul austriac Robert Gardos/Sofia Polcanova.
Tot la dublu mixt, Elizabeta Samara şi austriacul Daniel Habesohn au câştigat în şaisprezecimi în faţa turcilor Abdullah Yigenler/Ozge Yilmaz cu 3-0 (11-8, 11-7, 11-8), dar au cedat în optimi în faţa perechii franceze Emmanuel Lebesson/Jianan Yuan cu 0-3 (8-11, 9-11, 6-11).