Decizia Comisiei Europene de a relua plăţile prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE) este un succes al Guvernului României, care a luat toate măsurile necesare pentru a remedia deficienţele din trecut, susţine ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, potrviit unui comunicat remis redacţiei.
"Decizia Comisiei Europene de a relua plăţile prin POS CCE este un succes al Guvernului României, care a luat toate măsurile necesare pentru a remedia deficienţele din trecut, din perioada 2009-2011. POS CCE este unul dintre cele mai importante programe prin care România beneficiază de fonduri europene care susţin mediul privat. Acum, când toate programele operaţionale sunt deblocate, obligaţia noastră este să atragem sume cât mai mari într-un timp cât mai scurt", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Comisia Europeană a decis, ieri, deblocarea Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul României.
"În această toamnă au fost semnate deja peste 500 de contracte cu beneficiari din mediul privat, cu o valoare cumulată de peste 100 milioane de euro. În perioada imediat următoare vor fi semnate, tot cu beneficiari din mediul privat, contracte de finanţare în valoare de 200 milioane de euro", a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Fondurile europene alocate României prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice se ridică la peste 2,5 miliarde de euro.