Thierry Breton, comisarul european responsabil cu vaccinurile, care a afirmat că este posibil să se ajungă la o imunitate colectivă la 14 iulie în Uniunea Europeană, a nuanţat astăzi acest obiectiv şi le-a reamintit ţărilor membre responsabilităţile în privinţa campaniei de vaccinare, relatează AFP şi Agerpres.
"Pentru a ajunge la această imunitate colectivă (...), trebuie ca statele membre să se organizeze foarte rapid pentru a creşte semnificativ capacitatea de vaccinare", a spus Breton, în cadrul unei audieri în Senatul Franţei.
"Acest lucru nu depinde de Comisia Europeană", a precizat el, în contextul în care, în SUA, vaccinarea ar urma să fie deschisă pentru 90% dintre adulţi până la 19 aprilie.
Comisarul european a spus cu câteva zile în urmă că UE ar fi în măsură să ajungă la mijlocul lui iulie la imunitatea colectivă împotriva COVID-19, ceea ce înseamnă ca o parte suficientă din populaţie să fie imunizată pentru a opri răspândirea virusului. Breton a menţionat chiar data simbolică de 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei.
Cu toate acestea, în faţa senatorilor francezi, Breton a precizat că nu s-a referit decât la cantitatea de vaccinuri prevăzută până la acea dată şi că apoi nu depinde decât de statele membre ale UE să acţioneze.
"La mijlocul lunii iulie (...), 420 de milioane de doze vor fi livrate în UE", a dat el asigurări, în contextul în care primul trimestru a fost marcat de întârzieri mari, în primul rând din partea laboratorului AstraZeneca.
"Este o valoare (...) necesară pentru a ajunge la o vaccinare de 70% pe continentul european (...) şi pentru a ne apropia, cum am spus, de imunitatea colectivă", a detaliat Breton.
1. greu la deal cu boii mici
(mesaj trimis de anonim în data de 31.03.2021, 05:52)
Initial francezii spuneau ca vaccinul AZ este 'ineficient' la varstnici. Acum nemtii il considera prea periculos pentru tineri si vor sa-l administreze doar varstinicilor.
Articol actualizat azi 31.03 pe CNN:
"Germany will limit AstraZeneca vaccine to people over 60
Germany will only administer AstraZeneca's Covid-19 vaccine to people aged 60 and above, Chancellor Angela Merkel said Tuesday, following the advice of the country's vaccine committee. The move follows reports of rare blood clots in the brains of 31 people following the first dose since the shots started being administered in the country.
The decision contravenes recommendations fr om the European Medicines Agency (EMA) and the World Health Organization, both of which have said there doe not seem to be a link between blood clots and the vaccine and both of which have said the benefits of the vaccine outweigh the risks."
-
Pe de alta parte, domnul presedinte ne-a asigurat ca vaccinurile sunt bine studiate, eficiente si sigure.
Atunci de ce se schimba aceste recomandari dintr-o data si nu in Bambulistan, ci in Germania?
E sigur ca in timp nu mai apar si alte date ingrijoratoare din teren (ca in orice studiu clinic de faza 4 care urmeaza dupa punerea pe piata a unui medicament / vaccin) ?