TIMIŞ: Câinii dresaţi să depisteze noul coronavirus au recunoscut 100% probele cu infecţie covid

A.P.
Miscellanea / 27 aprilie 2021

Câinii dresaţi să depisteze noul coronavirus au recunoscut 100% probele cu infecţie covid

Câinii care au participat la proiectul de cercetare pilot al Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, împreună cu Centrul Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu, care presupune dresarea patrupedelor pentru depistarea infecţiei cu noul coronavirus, au recunoscut 100% probele cu infecţie COVID-19, potrivit g4media.

Primii paşi au fost deja făcuţi în luna septembrie 2020, la Centrul de la Sibiu. Au fost selectate cinci exemplare din rasa Ciobănesc German şi unul din rasa Ciobănesc Belgian Malinois, cu vârstele cuprinse între şapte şi nouă luni, iar în ianuarie 2021 a demarat antrenamentul cu primele probe SARS-CoV-2, recoltate de la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, arată un comunicat al Spitalului "Victor Babeş" Timişoara remis, marţi, Agerpres.

"Am conceput un proiect în care am cerut persoanelor care veneau în evaluare la noi şi care aveau testul pozitiv să accepte să li se recolteze, din transpiraţia de sub braţ, o mostră de miros, care era preluată apoi de echipa de la centrul de dresaj. Am participat la şedinţa de demonstraţie şi de avizare a rezultatelor acestui proiect şi am rămas surprins, dar şi impresionat. Toţi câinii care au participat au recunoscut 100% probele cu infecţie COVID-19, chiar şi în condiţiile în care instructorul a încercat să le devieze atenţia sau să îi retragă din zona unde era proba. Ei reveneau şi insistau pentru proba respectivă", spune dr. Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" Timişoara, potrivit comunicatului.

Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" a fost prima unitate sanitară care a pus la dispoziţia specialiştilor Centrului Chinologic din Sibiu probe prelevate de la pacienţii infectaţi cu COVID-19. Ulterior, în proiect au fost cooptate şi alte spitale, majoritatea din judeţul Sibiu.

"Faza întâi a presupus selecţia poliţiştilor conducători de câini, a specialiştilor din cadrul Centrului Chinologic, care urmau să participe la acest proiect, selecţia exemplarelor canine care urmau să îşi desfăşoare activitatea în cadrul proiectului şi amenajarea laboratorului de pregătire a exemplarelor canine de detectare a persoanelor infectate cu SARS-CoV-2. A doua fază a fost dresajul propriu-zis. Faza următoare este de avizare, iar ultima este cea de operaţionalizare a acestui proiect, care presupune desfăşurarea de activităţi în Aeroportul Sibiu pentru depistarea pasagerilor cu coronavirus şi, ulterior, acreditarea acestor echipe canine", anunţă directorul Centrului Chinologic "Dr. Aurel Greblea" Sibiu, comisar şef Claudiu Leonard Bîlă, citat în comunicat.

Cea mai importantă condiţie a fost ca pacienţii selectaţi, care aveau confirmarea că sunt infectaţi cu noul coronavirus printr-un test RT-PCR, să nu fie sub tratament medicamentos împotriva COVID-19. Toate probele au fost recoltate înainte de administrarea medicaţiei împotriva bolii. În total, pentru dresajul câinilor au fost folosite câteva sute de probe. Iniţial, le-au fost prezentate probele pozitive, apoi cele negative. După primele şase zile de antrenament, câinii au început să recunoască probele pozitive provenite de la pacienţii COVID-19. Specialiştii spun că animalele pot recunoaşte mirosurile emanate de persoanele infectate cu noul coronavirus.

"În funcţie de practica pe ziua respectivă şi de antrenamentele anterioare, se prezintă probele pozitive, se prezintă probele negative în acelaşi antrenament şi probe distractoare, care pot varia de la foarte multe substanţe, obiecte, medicamente până la mâncare. Dintre toate, câinele va identifica mirosul specific bolii. Şi, atunci, în momentul în care va identifica mirosul, ne va semnala. O poate face fie prin poziţie aşezat, fie prin poziţie de urmărire, de preluare a subiectului respectiv, fie printr-un interes maxim către o persoană, în funcţie de cum e prezentată situaţia", adaugă Silviu Stan de la Centru Chinologic Sibiu.

Pentru început, câinii special dresaţi pentru depistarea persoanelor cu COVID-19 urmează să fie folosiţi pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Aceştia vor fi amplasaţi în aerogară, la sosiri externe, înainte de controlul efectuat de specialiştii DSP Sibiu. Informaţiile obţinute în cadrul proiectului vor fi puse la dispoziţia tuturor partenerilor pentru continuarea cercetărilor.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb