"Ţinutul Buzăului" ("Buzău Land") se află la doar un pas de a deveni Geoparc UNESCO şi recunoscut ca fiind un teritoriu cu valori naturale şi culturale de importanţă internaţională, după ce asociaţia cu acelaşi nume a transmis, la Paris, în decembrie anul trecut, dosarul celor 18 comune care constituie Ţinutul, pentru a fi evaluat de specialiştii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), potrivit unui comunicat de presă al CP.
Vulcanii noroioşi, domurile de sare, focurile vii, trovanţii de la Ulmet, aşezările rupestre şi chihlimbarul roşu de la Colţi - renumitele locuri ale Ţinutului Buzăului - au "ajuns" pe birourile celor de la UNESCO şi urmează să fie evaluate, în cursul acestui an, prin prisma diversităţii geologice şi culturale a zonei. Totodată, evaluatori independenţi ai Uniunii Internaţionale a Ştiinţelor Geologice vor analiza, la rândul lor, diversitatea geologică a teritoriului şi importanţa sa globală.
"Odată cu acordarea acestui titlu din partea UNESCO, Buzău Land va fi considerat un < < Parc al Pământului > >, unde patrimoniul natural şi cultural va fi folosit pentru a sprijini comunităţile din zonă. Practic, Ţinutul Buzăului va deveni un teritoriu de dezvoltare durabilă ale cărui valori şi reuşite vor fi recunoscute de UNESCO, lucru care va aduce multe beneficii, dincolo de expunerea globală", declară Răzvan-Gabriel Popa, Director Executiv al Asociaţiei Ţinutului Buzăului şi coordonatorul acestei iniţiative de certificare internaţională.
La sfârşitul anului 2020, după iniţierea procesului de aplicare pentru obţinerea statutului de Geoparc Global, Asociaţia Ţinutul Buzăului a finalizat cu succes primul capitol al acestui proiect, transmiţând către UNESCO dosarul de evaluare. Aplicaţia a constat în prezentarea teritoriului, a patrimoniului cultural, a valorilor geologice semnificative pentru istoria planetei şi a progresului pe care echipa l-a făcut în ultimii ani, pentru a pune aceste valori în slujba comunităţilor locale. Comisia Naţională a României pentru UNESCO a sprijinit acest demers, susţinând activ întregul proces de aplicare. În final, doi specialişti internaţionali din ţări diferite vor petrece trei zile în Ţinutul Buzăului şi vor evalua teritoriul, descoperind locurile, oamenii şi valorile locale, verificând nici mai mult, nici mai puţin de 101 de criterii. Pentru a obţine statutul de Geoparc Global, Ţinutul Buzăului trebuie să bifeze 99 dintre aceste criterii.
Beneficiile statutului de Geoparc Global UNESCO
Statutul de Geoparc Global UNESCO atestă teritoriul respectiv ca fiind o zonă în care se depun eforturi considerabile pentru dezvoltarea educaţională, economică şi socio-culturală a comunităţilor. Această dezvoltare are loc în consens cu protejarea şi dezvoltarea mediului înconjurător. Principalii piloni ai acestui proces sunt mediul, economia şi societatea.
"Buzău Land" va deveni un teritoriu recunoscut pe plan internaţional, fiind promovat de UNESCO şi de reţeaua Europeană şi Globală a Geoparcurilor. Totodată, statutul de Geoparc Global va atrage turişti şi va avea potenţial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură.
Nu în ultimul rând, statutul ar aduce cu sine atragerea de investiţii în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaştere economică şi socială a unei zone rurale care, până acum, a fost ocolită de oportunităţi. Buzău Land va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, devenind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecaţi peste graniţe - de a se întoarce acasă.
Odată obţinut acest titlu, el va trebui menţinut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat şi revalidat de către doi specialişti internaţionali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităţilor.