Tiruri cu rachete ale forţelor ruse în mai multe regiuni, care au vizat infrastructuri energetice

R.S.
Internaţional / 11 aprilie

Tiruri cu rachete ale forţelor ruse în mai multe regiuni, care au vizat infrastructuri energetice

Forţele ruse au efectuat cel puţin zece tiruri cu rachete în cursul nopţii asupra unor "infrastructuri esenţiale" în regiunea Harkov, a anunţat în această dimineaţă guvernatorul local, în timp ce autorităţile ucrainene susţin că loviturile au vizat şi regiunile Zaporojie, Lvov şi Kiev, relatează Reuters.

"Ocupanţii au efectuat zece lovituri asupra unor infrastructuri esenţiale în oraşul Harkov şi regiunea sa", a postat Oleg Sinegubov pe o reţea socială.

"La ora actuală, nu există victime", a adăugat responsabilul citat.

Potrivit unei postări pe o reţea de socializare a primarului Harkovului, Igor Terehov, armata rusă a lovit al doilea cel mai mare oraş din Ucraina cu "rachete".

Forţele aeriene ucrainene au anunţat anterior pe aceeaşi reţea socială că circa nouă bombardiere strategice Tu-95MS au fost ridicate de la sol şi existau suspiciuni că se pregătesc să lanseze rachete în direcţia Ucrainei, conform Reuters.

"Având în vedere ce vizează agresorul rus, probleme de aprovizionare cu energie sunt posibile la Harkov. Metroul va fi închis în următoarele ore, aşa că planificaţi-vă traseul în funcţie de asta", a postat Terehov pe o reţea socială.

Guvernatorul regional a precizat în această dimineaţă că intervenţii pentru remedierea unei pene de electricitate sunt în curs.

În jurul orei locale 06:00 (03:00 GMT), întreg teritoriul ucrainean se afla în stare de alertă aeriană.

Guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, a anunţat şi el explozii. La rândul său, guvernatorul regiunii Lvov, Maksim Kozîţki, a anunţat că apărarea antiaeriană este activă în zonă.

Ministrul ucrainean al energiei Herman Haluşcenko a postat că atacurile au vizat facilităţi de producţie şi distribuţie de electricitate din Harkov, Zaporojie, Lvov şi Kiev.

Rusia bombardează de mai multe săptămâni infrastructuri energetice ale Ucrainei, în special în regiunea Harkov, ceea ce provoacă probleme de aprovizionare cu electricitate de amploare, notează AFP.

Miercuri, şapte persoane au fost ucise în regiunile Harkov şi Odesa în cursul atacurilor nocturne asupra a două situri energetice care au provocat pene de curent în aceste două teritorii.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Șo pe ei, Vladimir Vladimirovici!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb