În arhiva SIPA sunt mai multe categorii de documente, între care şi unele care conţin informaţii despre viaţa privată a unor persoane, a declarat, ieri, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Audiat la Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA, Tudorel Toader a spus că, încă de când a venit la minister, a fost avertizat de o persoană publică în legătură cu această arhivă. Potrivit actualului ministru al justiţiei, persoana respectivă i-a spus că arhiva SIPA este o bombă care ticăie şi de care trebuie să aibă grijă.
Tudorel Toader a relatat că el a intrat în arhivă şi a constatat că acolo erau documente al căror loc nu era în această arhivă, fiind vorba de informaţii legate de viaţa privată a unor persoane.
Domnia sa a mai spus că i se pare "nefiresc" faptul că nu există o evidenţă a celor care au intrat în arhiva SIPA.
El a precizat că a solicitat ORNISS să îi comunice dacă persoane care au intrat în arhivă aveau certificat ORNISS şi că a înaintat documentaţia pe această temă către DIICOT, care are în lucru un dosar pe subiect: "Ştiam, şi ştim cu toţii, că DIICOT a fost sesizată cu fapte legate de arhiva SIPA. Am vorbit cu procurorul şef şi i-am făcut adresa de înaintare prin care i-am comunicat ceea ce alţii mie mi-au comunicat: cine a intrat în arhivă, ce spune ANP despre certificate, ce spune Ministerul Justiţiei, ce spune ORNISS. Le-am înaintat această documentaţie cu propunerea mea să o conexeze la lucrarea pe care ştim cu toţii că o au în lucru. Mai departe nu ştiu ce s-a petrecut la DIICOT, pentru că nu e de competenţa mea să verific ce a făcut DIICOT în soluţionarea unei sesizări pe care o aveau, unei completări pe care am trimis-o eu".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2017, 08:26)
Tapalagă să-și pregătească dantura pentru mușcătură. Se apropie pârnaia.