TOLOSA, FMI:  "Proiectul de Cod Fiscal trebuie revizuit semnificativ pentru încadrarea în ţinta de deficit"

Elena Deacu
Macroeconomie / 4 iunie 2015

Guvernul trebuie să ajusteze măsurile de relaxare fiscală din proiectul Codului Fiscal, întrucât tăierea cheluielilor pentru compensarea măsurilor nu va fi suficientă să acopere golul generat la buget începând de anul viitor, a declarat reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) Guillermo Tolosa.

"Discuţiile din cadrul misiunii tehnice au mers bine, am făcut progrese mari în a înţelege situaţia fiscală, am descoperit însă că va apărea un gol semnificativ la venituri în 2016. Credem că ţintele Guvernului pentru acest an vor fi atinse, dar pentru anul viitor este mult de lucru pentru a fi capabil să-şi atingă obiectivele", a afirmat Tolosa, prezent la o conferinţă de presă.

O misiune tehnică formată din reprezentanţii FMI, CE şi Banca Mondială s-a aflat la Bucureşti în perioada 19-26 mai, având întrevederi în principal la Guvern, Parlament şi BNR pentru discuţii pe marginea măsurilor de relaxare fiscală prevăzute în proiectul noului Cod Fiscal, inclusiv reducerea TVA, precum şi planul de măsuri de reformă în economie, angajamente prevăzute în programul cu instituţiile financiare internaţionale.

Tolosa a arătat că deficitul bugetar în 2016 este considerabil, estimând astfel că proiectul de Cod Fiscal în forma actuală va trebui revizuit semnificativ, întrucât doar prin tăierea cheltuielilor pentru compensarea măsurilor nu se va acoperi golul creat.

El a sugerat că unele măsuri ar trebui revizuite sau chiar eliminate.

Pentru ca programul să continue cu succes, FMI aşteapă de la Guvernul României îmbunătăţiri viitoare, astfel încât să poată fi modificată proiecţia asupra deficitului şi Guvernul să se încadreze în ţinte.

Deficitul anticipat pentru anul viitor este în jur de 3%.

Al treilea acord încheiat cu instituţiile financiare internaţionale în 2013, de tip stand-by, în valoare de 4 miliarde euro, expiră pe 27 septembrie, cu posibilitatea ca România să nu încheie toate reformele la care s-a angajat.

În a doua parte a lunii iunie este prevăzută o misiune la Bucureşti cu reprezentanţi ai Comisiei Europene.

Astfel, Executivul ar trebui să reevalueze, să amâne sau să elimine o parte dintre măsurile propuse în proiectul Codului Fiscal cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2016, dintre cele mai importante şi cu impact major asupra bugetului fiind reducerea cotei generale de TVA de la 24% la 20%, astfel încât să poată reduce deficitul pentru a se încadra în ţinte.

În condiţiile în care acest lucru nu se întâmplă, misiunea de evaluare ar putea chiar să nu mai aibă loc, iar programul se va încheia fără revizuirea acordului.

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, declara la jumătatea lunii mai că Guvernul ar putea lua în calcul continuarea parteneriatului cu instituţiile financiare internaţionale dacă actualul acord se încheie cu succes în toamnă, însă ar dori unul mai flexibil, pe modelul polonez.

Întrebat dacă, în urma discuţiilor nu se va ajunge la un acord cu cei de la FMI pe Codul Fiscal, Guvernul va sacrifica acordul cu FMI sau Codul Fiscal, ministrul a spus că Guvernul nu sacrifică nimic şi că trebuie să "facă ceea ce face pentru binele ecnomiei naţionale".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb