Torentul zăgăzuit

Schimbarea mediului cultural, social, economic şi politic a transformat radical moravurile. Revoluţiile industriale şi post industriale au schimbat faţa lumii. Şi astfel, modificarea formei puterii - nu şi a naturii sale - a impus democratizarea ca o condiţie a bunei guvernări. Dar democraţia nu este, cel puţin pentru unii, compatibilă cu eficacitatea. De aceea, mecanismul politic a fost adaptat pentru ca democraţia să nu "dăuneze" statului, dar mai ales economiei. Zăgăzuită printr-un baraj instituţional, democraţia a fost moderată şi domesticită, precum un fluviu învolburat se stinge într-un imens lac de acumulare. Există însă momente în care eşafodajul instituţional este debordat de viitura democratică, şi de aceea, periodic, ecluzele barajului permit deversarea unei cantităţi importante de democraţie. Sistemele electorale joacă tocmai acest rol. Unele zăgăzuiesc democraţia, cele majoritare, altele, cele proporţionale, o eliberează. Unele, tot cele majoritare, privilegiază guvernarea, celelalte cooperarea şi participarea. Privind-o ca pe un torent ce trebuie zăgăzuit, sistemul majoritar temperează, uneori până aproape de anulare, democraţia. Considerând-o, din contră, o resursă vitală, sistemul proporţional privilegiază democraţia în raport cu guvernarea.

Şi, pentru că fragmentarea politică produsă de sistemul proporţional reprezintă nu doar un inconvenient, ci uneori un argument fundamental împotriva democraţiei, după al doilea război mondial a fost inventat sistemul mixt. Aflat la intersecţia celor două sisteme precedente, sistemul mixt asigură reprezentarea fiecărui vot, dar şi selectarea candidaţilor în circumscripţii uninominale. El compensează efectul majoritar, nereprezentarea celor ce nu au votat cu câştigătorul, prin repartizarea proporţională a mandatelor. Şi asta pentru că, în democraţie, fiecare vot contează.

A pune, însă, sistemele electorale în competiţie este pe cât de primejdios, pe atât de nefolositor. Căci, sistemele electorale au apărut în momente istorice diferite, răspunzând unor obiective diferite. În favoarea unora pledează tradiţia, în favoarea altora democraţia. Sistemele mixte sunt, în ordine cronologică, cele mai recente, apărând imediat după al doilea război mondial ca răspuns la noile aşteptări democratice. Germania a fost prima ţară care a aplicat acest sistem în 1949. şi asta pentru că republica de la Weimar se prăbuşise în 1933 în faţa nazismului şi datorită sistemului de partide creat după 1918 ca urmare a folosirii sistemului proporţional de listă. În aceste condiţii, pentru a nu cădea în cealaltă extremă, Germania a inventat un nou sistem electoral. Se experimenta astfel o combinaţie între sistemul majoritar şi cel proporţional, rezultatele rămânând însă proporţionale. Tocmai acesta e principalul avantaj al sistemului mixt: asigură reprezentarea democratică. El minimizează dezavantajele celor două sisteme care l-au precedat, majoritar şi proporţional.

Pentru că este o variantă de mijloc, sistemul mixt nu prezintă dezavantaje majore. Dar, pentru adepţii sistemului majoritar, sistemul nu e suficient de majoritar, iar pentru cei ai proporţionalului nu e suficient de proporţional. Cu toate acestea, sistemul mixt nu e neutru. El asigură, cazul german o dovedeşte, o guvernare puternică, dar nu monopartită, dând mecanismului de control al guvernului supleţe şi eficacitate.

În cadrul sistemelor majoritare, sistemul majoritar cu două tururi reprezintă o excepţie: se foloseşte doar în Franţa. Ori, tocmai în Franţa, preşedintele Sarkozy l-a împuternicit acum o săptămână pe primul ministru Fillon să înceapă preparativele pentru a asigura tranziţia la un sistem mixt. Pentru că torentul democratic nu poate fi zăgăzuit. Majorităţile guvernamentale fabricate prin sistemul majoritar în loc să simplifice, complică şi mai mult sistemul politic. Transferând din parlament în stradă conflictul politic, sistemul majoritar e mai degrabă o formă de legitimare a unui lider, şi nu un mecanism de guvernare.