Din ce în ce mai multe societăţi mari, unele multinaţionale sunt interesate să dezvolte programe de restructurare, în vederea transformării sediilor în clădiri verzi. Astfel, potrivit lui Steven Borncamp, preşedintele Consiliului Clădirilor Verzi din România, companii precum Hilton, Marriott, Intercontinental, Carrefour, Bucharest Business Park etc, implementează sau intenţionează să implementeze soluţii energetice eficiente, în vederea minimizării costurilor şi a protecţiei mediului.
"Procter&Gamble va fi mâine cea mai verde clădire din toată lumea şi va fi luată ca exemplu şi în China", a subliniat domnia sa.
La rândul lui, David Nicholl, director general al Schneider Electric România, a precizat că, în timp ce piaţa clădirilor a scăzut, în ultimul an, cu 28% şi segmentul rezidenţial s-a diminuat cu 22%, sectorul produselor eficiente energetic a crescut cu 20%, estimările fiind de creştere cu aproximativ acelaşi procent, şi pentru următorii ani.