TotalSoft şi Sodexo au încheiat un parteneriat care ajută companiile în gestionarea mai eficientă a beneficiilor extrasalariale

A.F.
Comunicate de presă / 9 mai 2023

TotalSoft şi Sodexo au încheiat un parteneriat care ajută companiile în gestionarea mai eficientă a beneficiilor extrasalariale

Total Soft, unul dintre furnizorii de sisteme informatice de business din Europa Centrală şi de Est, şi Sodexo Benefits and Rewards Services Romania (BRS), liderul pieţei locale de beneficii extrasalariale, anunţă semnarea unui parteneriat care îmbunătăţeşte experienţa digitală a angajatorilor în procesul recurent de administrare şi încărcare a cardurilor de masă oferite angajaţilor, conform unui comunicat remis redacţiei. Principalul avantaj al integrării platformei de management a resurselor umane oferită de TotalSoft, Charisma HCM, cu soluţia tehnologică dezvoltată de Sodexo BRS, îl reprezintă reducerea semnificativă, cu până la 80%, a timpului necesar pentru încărcarea lunară a cardurilor de masă, cât şi o raportare automatizată, în timp real, a comenzilor.

Conform comunicatului, în felul acesta, companiile pot fluidiza operaţiunile de resurse umane prin utilizarea unei singure platforme atât pentru operaţiunile de pontaj şi salarizare, cât şi pentru gestionarea beneficiilor extrasalariale oferite de Sodexo BRS, ceea ce optimizează munca echipelor de HR.

Astfel, organizaţiile vor reduce timpul necesar monitorizării zilelor lucrate, alocării sumelor aferente zilelor lucrate pe cardul de masă şi transmiterii comenzii de încărcare a cardurilor de masă pentru toţi angajaţii, eliminând până la 80% din efortul necesar acestui task. Întregul proces de calcul şi încărcare a cardurilor de masă se reduce astfel la câteva click-uri şi, în plus, scade riscul apariţiei erorilor. Totodată, responsabilul de HR are trasabilitate completă asupra întregului proces, putând monitoriza continuu etapele parcurse până în momentul în care banii ajung pe cardul de masă al angajatului.

Concret, parteneriatul presupune transferul facil de date dintre platforma digitală Charisma HCM, oferită de TotalSoft, către aplicaţia oferită de Sodexo BRS pentru procesarea şi încărcarea cardurilor de masă. Acest lucru se realizează printr-o soluţie tehnologică de tip Open API dezvoltată de Sodexo BRS, care preia informaţiile referitoare la angajat din Charisma HCM, precum zile lucrate, număr de vouchere de masă şi valoarea acestora şi le importă în aplicaţia utilizată pentru încărcarea cardurilor. Departamentul de HR poate revizui şi edita informaţia înainte de transmiterea acesteia către Sodexo BRS, în timp ce Sodexo BRS preia facil datele deja verificate şi realizează încărcarea cardurilor, transmiţând în timp real statusul comenzii către angajator.

Soluţia Charisma HCM permite totodată introducerea online a noilor angajaţi, a contractelor de muncă, dar şi self-service pentru angajaţi, prin care aceştia îşi pot solicita eliberarea de adeverinţe.

Dacă în prima fază această colaborare se referă la digitalizarea procesului de încărcare a cardurilor de masă, cel mai raspândit beneficiu extrasalarial în România, foarte curând se va extinde şi pentru alte beneficii, precum cardul cadou sau turist emise de Sodexo BRS.

"Această colaborare este prima dintr-o serie de parteneriate tehnologice strategice prin care venim şi mai aproape de echipele de HR, asigurându-le cea mai bună experienţă de administrare a produselor şi servicilor noastre. Provocările departamentelor de HR sunt din ce în ce mai sofisticate, mai ales cu privire la atragerea, retenţia şi motivarea talentelor, de aceea vrem să le oferim alternative ,la un click distanţă' pentru procesele recurente de comandă şi încărcare a cardurilor. În felul acesta, contribuim la digitalizarea funcţiei de HR la scară largă pe piaţa muncii din România", a spus Manuel Fernandez Amezaga, CEO Sodexo Benefits and Rewards Services, România & Bulgaria.

"Parteneriatul dintre TotalSoft şi Sodexo BRS este unic în România şi răspunde tendinţelor globale de digitalizare. Acesta este un rezultat firesc al programului de parteneriat lansat în 2022, care şi-a propus crearea unui amplu ecosistem de business şi stimularea inovaţiei. Astfel, integrarea cu Sodexo BRS completează ultimele funcţionalităţi dezvoltate în Charisma HCM cu scopul de a revoluţiona experienţa digitală a angajaţilor şi angajatorilor - chatbot, semnătură electronică pentru documentele de HR, feedback continuu etc. Noi aducem la masă experienţa de peste 25 de ani în implementarea soluţiilor HCM la peste 400 de organizaţii, în timp ce Sodexo BRS oferă expertiza de neegalat în beneficii extrasalariale. Împreună, adresăm nevoile concrete şi imediate ale organizaţiilor din România, iar până la finalul lui 2023 ne aşteptăm ca peste 50.000 de salariaţi să beneficieze de acestă integrare. Nu ne vom opri aici, vom continua să atragem parteneri cu ajutorul cărora să susţinem comunitatea de business prin soluţii inovative şi simplu de utilizat", a spus Gorkem Tursucu, CEO TotalSoft.

În 2020, HR Tech Outlook a plasat TotalSoft în TOP 10 soluţii HCM din Europa prin prisma integrării a două soluţii inovative în fluxurile de HR: chatbot & semnătura electronică. Parteneriatul cu Sodexo BRS consolidează acest titlu şi continuă direcţia strategică de dezvoltare a produsului Charisma HCM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb