TradeVille: TTS, pe val

Piaţa de Capital / 2 martie 2023

TradeVille: TTS, pe val

Grupul TTS a înregistrat o creştere semnificativă a cifrei de afaceri (+56% vs 2021) şi a profitului net (+167.7% vs 2021), pe fondul noilor rute logistice şi a relocării flotei către noile lanţuri logistice, conform unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al Tradeville.

Analiza ultimelor situaţii financiare

Grupul de transport fluvial, Transport Trade Services, a raportat o cifră de afaceri, la nivel consolidat, în creştere cu 56% comparativ cu anul 2021, în timp ce rezultatul din exploatare a înregistrat un avans de 38.8% vs 2021. Principalul factor care a stat la baza îmbunătăţirii performanţelor, în 2022, a fost deschiderea unor noi rute logistice organizate pentru transporturi cu valoare adăugată mare.

Astfel, datorită flexibilităţii operaţionale şi a modelului de afaceri constructiv, TTS a reuşit să-şi relocheze flota către noile lanţuri logistice, reuşind să profite de condiţiile de piaţă favorabile. Aceste măsuri au condus la o creştere semnificativă, atât a indicatorului EBITDA, cât şi a profitului net, impulsionate şi de creşterea generală a tarifelor de transport şi a celor de operare portuară, încă din prima parte a anului 2022.

De asemenea, la nivel individual, compania a înregistrat un profit net în creştere cu 149%, până la valoarea de 81.2 mil. RON.

De la începutul anului până în prezent, acţiunile companiei s-au apreciat cu 11.7%, în timp ce, în ultimul an, dinamică acţiunilor a marcat o creştere de 23.7%. TTS are o capitalizare bursieră de 763.2 mil. RON, acţiunile companiei fiind incluse şi în indicele BET din a două jumătate a anului 2021.

Perspective pentru 2023

Împreună cu investiţia în modernizarea portului Giurgiu, proiect care a fost demarat în 2022 şi cofinanţat din fonduri europene, principala investiţie pentru anul 2023 o reprezintă achiziţia unui terminal portuar. Procesul de achiziţie se va finaliza după emiterea unei decizii de neobiectiune din partea Consiliului Concurenţei. Datorită creşterii cifrei de afaceri pe parcursul anilor anteriori, compania a realizat, în 2022, o serie de investiţii semnificative, care vor deveni operaţionale începând cu anul 2023.

De asemenea, compania va accelera ritmul investiţiilor în vederea dezvoltării unor capacităţi noi şi a îmbunătăţirii celor existente la nivelul flotei, şi al capacităţii de operare portuară.

TradeVille: TTS, pe val

Dividende

TTS a anunţat distribuirea unui dividend brut de 0.55 RON/acţiune, reprezentând 40.6% din profitul net individual aferent anului 2022. Suma distribuită că dividend brut, 33 mil. RON, este mai mare cu 85% decât cea distribuită anul trecut.

După anunţul despre distribuirea dividendelor, publicat de companie înaintea rezultatelor financiare preliminare, acţiunile companiei s-au contractat cu 5%, pe fondul unei rate de alocare de 40.6%, mai mică decât cea din anul anterior de 45%, constrânsă şi de planurile de investiţii ale companiei pentru anul 2023. Astfel, conform estimărilor de la începutul anului, piaţă se aştepta la un dividend brut de 0.71 RON/acţiune.

Acord preliminar încheiat

Consiliul de Administraţie a aprobat, de asemenea, mandatarea conducerii executive cu privire la încheierea unui acord preliminar în vederea achiziţiei Decirom, o societate înregistrată în România, cu activitate în domeniul operării portuare.

Decirom utilizează un teren portuar strategic, deţine platforme de depozitare şi depozite acoperite precum şi echipamente care permit dezvoltarea activităţii grupului TTS. Decirom a realizat un profit net de 407,200 EUR în 2021, (+69.5% vs 2020), în timp ce cifra de afaceri înregistrată a fost de 5.4 mil. EUR (+11.7% vs 2020).

Astfel, conform condiţiilor principale ale acordului, valoarea contractului este de 21.8 mil. EUR, urmând că plata să se realizeze într-o singură tranşă. Compania ţintă va fi achiziţionată atât din fonduri proprii cât şi prin credite bancare.

Sustenabilitatea ESG

În luna ianuarie, Consiliul de Administraţie al societăţii a aprobat înfiinţarea Comitetului de Guvernanţă şi Sustenabilitate format din 3 membri. Printre principalele atribuţii ale comitetului se numără:

- Supravegherea modului de aplicare a politicilor de mediu, sociale şi de guvernanţă ale societăţii;

- Întocmirea rapoartelor pentru situaţiile care pot afecta operaţiunile şi performanţă societăţii din perspectiva ESG (Environmental Social & Governance).

TradeVille: TTS, pe val

Analiza TradeVille poartă următorul disclaimer:

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare. TradeVille îşi propune să actualizeze raportul cel puţin anual.

Lista potenţialelor conflicte de interese

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Nu e rau deloc numai ca imediat dupa incetarea razboiul pe care rusia l-a declansat (ceea ce se poate intampla practic oricand ) toate exporturile Ucrainei se vor relua prin porturile lor si TTS va pierde o foarte buna parte din aceasta felie buna. Vor ramane cu ceva ceva dar nici pe departe atat de mult. E o actiune buna pentru fondurile de pensii.

    1. Este scumpa si si-a cam atins limita superioare. Are nevoie de investitii, iar dividendele vor fi mici spre deloc.

      Deocamdata nu vad ce as putea cumpara de pe bursa noastra.

      Astept raportarile pe T1 ca sa vad incotro mergem anul asta.  

      pe ce te bazezi cand spui ca e scumpa?

      asa ne mai place sa ne dam cu parerea... 

      ce companii mai gasesti pe BVB cu date apropiate ca TTS: 

      P/E 4.31 

      P/BV 0.94 

      P/S 0.82 

      EV/Sales0.87 

      EV/EBITDA 2.86 

      Current ratio 2.68 

      ROE TTM 21.85% 

      tu ia TRP cu valul nou de investitori, cum faceam si eu pe vremuri cu AZO, dar nu cred ca iti suna tie cunoscut asta...

      Succes tie! 

      Pot sa-ti enumar circa 20 de companii cu PERuri mai bun decat TTS, iar multe dintre ele acorda si dividende (spre deosebire de TTS care acorda praf in ochi). Peste asta, mai tine cont si de faptul ca TTS este acum intr-o perioada favorabila ei, care nu se stie dacatine mai mult de 1 an. La astea, adauga si nevoia de a intretine si mai ales de a reinnoi flota de nave.

      N ai inteles nimic.

      da mai da la AZO vezi ca au castigat toti minoritarii care au cumparat chiar si la 1,3 lei si au facut Exit la 2,2lei deci cauta alt exemplu negativ,ca la AZO ai dat chix

      pai, tocmai, ca nu era negativ :)

      pe AZO, ca si pe TRP, am ciupit si eu ceva maruntis ;)

      era vorba de risc si fundamente!... 

    TTS are potential de dezvoltare ce depinde si de decizia politica!

    Daca se vor relua discutiile pentru portul din Bucuresti si Canalul Dunăre-București - cu traseu direct spre vest pe dunare - atunci TTS poate avea potential mare de dezvoltare si de durata! 

    Canalul Dunăre-București are potential foarte mare pentru dezvoltarea tarii pe termen lung ! 

    1. Noi nu suntem în stare sa dragam 2 mc și vrem avioane.

      noi sau bulgarii?

      asa ne mai place sa ne vaietam....

      dar, deh, Om* fi educati in epoca de trista amintire ;) 

      Acum te-ai trezit? Ai adormit pe vremea lui Dragnea si nu ai aflat ca nu mai este de actualitate? Mai citeste.... nu mai visa povesti. Nu exista canalul Dunare-Bucuresti si nu va exista un secol de acum inainte. Este criza de apa.

      alta criza? :)))

      nu uita ca apa curge la vale 

    De ce oare TTS dă dividend doar pe rezultatele individuale și nu cele consolidate, în acest ultim caz se putea chiar 1-1,3 lei ???

    1. pentru ca exista un gap de cel putin 1 an in care profiturile realizate de celelalte societati ale grupului ar putea fi transferate catre societatea mama, prin dividende. situatie teoretica, pentru ca nimeni nu obliga distribuirea acestora si este posibil ca si celelalte societati sa aiba nevoie de capital pentru investitii. legal, profitul se distribuie la nivelul fiecarei entitati juridice

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb