"Tragedia" franceză

Hélas, socialiştii învinşi pe toată linia! Nu la noi, desigur, ci în Franţa. Cazul merită cercetat, nu pentru că ar fi motive să punem coada măturii în bernă, ci datorită structuralelor similitudini dintre sistemul politic şi de guvernare de acolo şi cel de pe malurile dîmboviţene. După victoria în alegerile prezidenţiale şi cu o majoritate confortabilă în parlament, pe bună dreptate, francezii, chiar şi cei ce n-au votat roşu, s-au aşteptat ca sfîrşitul epocii sarkozy să fie rapid, brutal chiar, iar după cortină să apară peisaje, situaţii şi personaje noi, dintr-o lume ceva mai bună. După doi ani de guvernare socialistă, dezamăgirea electoratului este mai mare decît oricînd în istoria falimentarei republici cu numărul de ordine cinci, în istoria contemporană a Franţei! Cum şi de ce s-a ajuns aici? Ce spun aceste rezultate despre dinamica politică de pe eşichierul francez şi de prin alte părţi, înrudite politic?

Presa şi analiştii din Franţa au găsit repede "le bouc émissaire"; ţapul ispăşitor îi spunem noi! Preşedintele Hollande şi Guvernul Ayrault! La drept vorbind, toată lumea arată cu degetul spre Preşedinte care, constituţional, este şeful executivului; prin urmare, direct responsabil pentru politicile, acţiunile şi rezultatele activităţii guvernului condus de primul ministru desemnat, în deplină libertate de alegere, chiar de Preşedinte. Dincolo de această expeditivă "soluţie" şi de perdeaua de fum pe care o ridică, apar însă întrebările? De unde şi pînă unde, alegerile locale, un test, ba chiar un vot de blam, pentru Guvern şi Preşedinte! Ei nu sunt, decît indirect, responsabili pentru guvernarea locală, iar temele şi situaţiile locale nu au cum să reflecte pînă la identitate şi în tot cuprinsul Franţei, problemele, eventual eşecurile, guvernării de la centru. Cu alte cuvinte, temele locale ar trebui să dea un profil electoral, iar cele centrale, altul; chiar dacă nu radical diferite, totuşi, sensibil diferite! Motivul pentru care alegerile locale, generale (parlamentare) şi prezidenţiale nu mai sunt individualizate în sistemul politic şi electoral francez ţine chiar de "logica" sistemului. Un model care reproduce, în mare parte, pe cel al strălucitoarei feudalităţi franceze, cu două componente. La centru, regele, plus instrumentele guvernării sale, cu o agendă politică care ţine doar de întărirea bazelor de putere ale "coroanei", servită, pe de o parte, de o armată destinată să susţină războaiele externe, iar pe de alta de "armata internă" necesară pentru adunarea birurilor şi impunerea autorităţii regale pe întregul teritoriu (justiţie, fisc, poliţie, servicii de informaţii etc). La "periferie", o neomogenă pletoră de "baroni locali" care se află în concurenţă nu doar pentru sporirea veniturilor feudale proprii, ci şi pentru un statut de influenţă, cît mai ridicat, la curtea regelui, centrul sistemului de putere! În consecinţă, ceea ce se întîmplă la centru nu mai poate şi nu are cum să fie separat de ceea ce se petrece în zona feudelor majore şi reciproc! În ziua de astăzi, feudele politice importante sunt zonele urbane cu mai mult de 10.000 de alegători, iar marile feude, marile aglomeraţii urbane ale Franţei, cu cîteva sute de mii de alegători. Guvernul de la Paris se sprijină, politic, pe aceşti feudali locali, atît electoral, cît şi economic, după cum înflorirea feudelor locale poate fi semnificativ influenţată de măsurile şi influxurile de resurse generate de deciziile guvernului central. Aşa se face că, în Franţa, puterea este împărţită şi jucată între o elită politică a centrului, pentru care doar coroana contează (funcţia prezidenţială şi funcţii ministeriale de vîrf), respectiv o elită locală, care s-a impus suficient în propriul fief, încît să aspire şi să ocupe funcţiile de reprezentare parlamentară, precum şi pe cele ale administraţiei de la centru. În actualul ciclu electoral francez, Centrul nu a livrat, iar nota de plată a fost "achitată" de baronii locali! De cînd dăinuie, această a V-a Republică Franceză n-a avut un Preşedinte mai abulic, mai lipsit de personalitate, mai slab comunicator şi, se pare, mai incapabil să formeze o echipă care să-l ajute, adică să nu-i semene! Ce să-i faci, avantajele şi dezavantajele "feudalismului electoral"! Adevărul este că nici "vremurile", nici "greaua moştenire" a guvernării precedente, teme recurente în politica franceză, ca şi în cea a României, nu l-au ajutat prea mult pe Hollande. Ba, dimpotrivă. Vremurile s-au înăsprit din punct de vedere economic şi ultimele note de plată ale guvernării sarkozy au venit la plată noului Preşedinte. Criza economică a Europei şi a sistemului global nu şi-a tocit dinţii, iar economia Franţei nu este nici pe departe în cea mai bună poziţie pentru a face faţă tensiunilor masive ale crizei şi nici nevoilor de schimbare drastică. Economia franceză este puternic inerţială, include o zonă limitată de contact cu nişele tehnologice de vîrf, iar sistemul ei financiar se află cu totul sub dominaţia europeană, adică germană. În plus, spaţiul de manevră, politic şi administrativ, care a asigurat Franţei beneficii însemnate prin sistemul fondurilor şi al instituţiilor europene s-a îngustat şi el sub aceeaşi presiune germană. Franţa este marele bolnav al Europei, iar schimbările de roluri politice şi geo-strategice, tendinţele euro-dizolvante cu care se confruntă tot spaţiul politic al continentului, nu-i avantajează de loc însănătoşirea. Oricît ar fi vrut, mai mult, în aceste condiţii, nici un alt Preşedinte nu ar fi putut face mai mult. Iar ceea ce a făcut, totuşi, pentru agenda economică şi socială, actualul Preşedinte, nu are cum să dea roade semnificative în doar doi ani! Ciclurile de recuperare post-criză sunt mai lungi decît mandatele prezidenţiale! Iar Franţa este departe de a fi depăşit "marea criză"!

Cu siguranţă, similitudinile cu sistemul politic şi electoral din România sunt mai mult decît evidente! Singura diferenţă este că la noi codificarea constituţională a sistemului este mult mai slabă şi mai confuză, de aceea cristalizarea şi stabilizarea lui s-a făcut mai lent. Rezultatul final, însă, este cvasi-identic: "Centru şi Baroni locali", aceasta este axa politicii româneşti, cu alegeri în care distincţia local, parlamentar, prezidenţial s-a diluat pînă la punctul la care electoratul nostru, ca şi cel din Franţa, nu le mai deosebeşte, nici măcar formal.

Pierderea de viteză şi suport electoral a socialiştilor francezi este, desigur, un semn rău pentru viitoarele alegeri europene, unde stînga ar putea să cedeze locuri nu neapărat adversarilor de pe partea dreaptă, cît noilor veniţi în corul populiştilor, "naţionaliştilor" şi "anti-europenilor".

Cît despre ceea ce se petrece la noi, cei doi ani de guvernare ai mandatelor Ponta seamănă teribil de tare cu cei ce, în Franţa, poartă marca Hollande şi s-ar putea ca scadenţele electorale să nu fie nici la noi prea departe, ori prea blînde. Contratimpul dintre încheierea întîrziată a mandatului PDL-Traian Băsescu şi efectele negative ale crizei economico-financiare, care se acumulează, cu PSD la guvernare, s-ar putea să nu ajute deloc viitorul electoral şi chiar politic al generaţiei Ponta. Chiar mai mult decît pe scena politică franceză, consecinţa va fi creşterea confuziei şi a instabilităţii electorale, apariţia unor soluţii politice de guvernare pradă improvizaţiei şi destinate eşecului, încă de la naştere. Exact de ce are mai multă nevoie, România!