Transelectrica investeşte 127 de milioane de lei în Programul de Mentenanţă

A.D.
Companii / 30 octombrie

Transelectrica investeşte 127 de milioane de lei în Programul de Mentenanţă

Transelectrica anunţă că pregăteşte Reţeaua Electrică de Transport pentru sezonul de iarnă, cu o investiţie în mentenanţă de 127 de milioane de lei, care va asigura stabilitatea infrastructurii energetice şi va contribui la menţinerea siguranţei în funcţionare a reţelei.

Potrivit unui comunicat primit la redacţie, pentru 2024, gradul de realizare estimat al Programului de Mentenanţă a RET este de 100%, cu o valoare de peste 127 de milioane de lei. Starea actuală a reţelei, gradul de realizare a programului de mentenanţă, acţiunile specifice de pregătire pentru sezonul rece şi perspectivele pentru anul următor sunt subiecte prioritare.

Toate acestea au fost supuse unei analize tehnice interne la care au participat managementul executiv al Companiei, direcţiile de specialitate responsabile şi implicate în proces, Sucursalele

Teritoriale de Transport, precum şi reprezentanţi ai SMART SA, contractorul Transelectrica pentru lucrările de mentenanţă minoră. Pe parcursul anului, activitatea de mentenanţă

minoră a fost asigurată cu eficienţă şi operativitate de către formaţiile de lucru ale SMART SA, care au răspuns cu promptitudine necesităţilor de întreţinere şi reparaţie ale RET. Lucrările de mentenanţă minoră şi serviciile derulate de către SMART SA, au reprezentat astfel o parte importantă a Programului de Mentenanţă 2024, contribuind alături de lucrările de mentenanţă majoră la stabilitatea şi securitatea reţelei naţionale de transport al energiei electrice.

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA gestionează anual un Program de Mentenanţă a RET care cuprinde proiecte adaptate nevoilor curente ale reţelei naţionale de transport al energiei electrice. Acesta este implementat prin lucrări de mentenanţă minoră, asigurate prin intervenţiile SMART SA, filială a Transelectrica, şi prin lucrări de mentenanţă majoră asigurate de către parteneri contractuali selectaţi pe baza unor proceduri concurenţiale.

Dintre cele mai importante proiecte de mentenanţă majoră cuprinse în Program face parte lucrarea pentru LEA 400 kV dublu circuit Ţânţăreni - Kozlodui, linie de interconexiune cu

Bulgaria, cu o valoare de peste 34 de milioane de lei, pentru care s-au făcut reparaţii curente şi care se va finaliza în prima parte a lunii noiembrie. Această lucrare contribuie la creşterea

siguranţei în exploatare a Reţelei Electrice de Transport în zona de sud a ţării şi asigură schimburi transfrontaliere de energie cu Bulgaria.

De asemenea, pentru a facilita activitatea de mentenanţă, Transelectrica utilizează tehnologii moderne care asigură atât continuitatea în alimentare a consumatorilor, cât şi disponibilitatea Reţelei Electrice de Transport. Printre aceste tehnologii se numără tehnica de lucru sub tensiune

(LST), care permite desfăşurarea lucrărilor de mentenanţă conform planificării, prevenind apariţia congestiilor în reţea. În acest sens, o lucrare importantă de mentenanţă majoră care va începe în 2025 şi va include o componentă de LST este cea de pe LEA 400 kV Cernavodă - Gura Ialomiţei Circuitul 1.

Programul de Mentenanţă a Reţelei Electrice de Transport este esenţial în asigurarea fiabilităţii, siguranţei şi eficienţei Sistemului Electroenergetic Naţional. Prevăzând şi o perspectivă de abordare anticipativă, realizarea Programului de Mentenanţă derulat de Transelectrica este importantă în prevenirea întreruperilor neplanificate prin identificarea şi remedierea în timp a neconformităţilor şi asigură o eficienţă operaţională sporită a echipamentelor, minimizând pierderile de energie în procesul de transport al energiei electrice.

Reţeaua electrică de transport gestionată de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA are în prezent o lungime de aproximativ 9.140 de kilometri de linii

electrice aeriene de 400 kV, 220 kV şi 110 kV şi 81 de staţii electrice de transformare. În ultimii şase ani, Operatorul Naţional de Transport şi Sistem a construit peste 400 de kilometri de linii electrice aeriene noi de 400 kV, iar până în 2030 se află în construcţie 740 de kilometri de linii

electrice aeriene de înaltă tensiune cu o valoare totală de peste 380 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb