Aqua park Venus din 1 Mai (jud. Bihor) se redeschide, oficial, sâmbătă, 19 august a.c., după aproape 2 ani de lucrări ce au impus refacerea integrală a ştrandului şi investiţii de 14 milioane de Euro, potrivit unui comunicat transmis pentru bursa.ro. Complexul aflat în portofoliul Turism Felix SA, companie deţinută de fondul de investiţii Transilvania Investments.
Cel mai nou aqua park din zona de Vest a ţării îşi aşteaptă clienţii cu o ofertă completă de petrecere a timpului liber. Pe o suprafaţă de 4,3 hectare, turiştii vor descoperi 6 bazine cu apă termală sau apă încălzită, pentru înot sau dotate cu sisteme de masaj aquatic sau jacuzzi. Alte 2 bazine sunt destinate copiilor care se pot bucura şi de spaţiile de joacă amenajate. Un restaurant fast food şi terenuri pentru practicarea sporturilor permit clienţilor să-şi planifice o zi de distracţie cu întreaga familie, transmite sursa citată.
Potrivit comunicatului, se mai arată că "Odată cu inaugurarea aqua park Venus stabilim o nouă destinaţie de vacanţă ce poate susţine dezvoltarea turismului intern.", spune Radu Roşca, preşedinte executiv al Transilvania Investments. "Pentru următorii ani, strategia noastră este să consolidăm pentru Turism Felix statutul de operator în turismul balnear din România şi să creăm o sinergie între oferta de aici şi alte active importante pe care fondul le deţine în acest sector."
Cele 5 hoteluri şi 2 ştranduri deţinute de Turism Felix sunt principala destinaţie turistică din judeţul Bihor, reuşind să atragă, anual, mii de turişti interesaţi de oferta de tratamente, relaxare sau business. Accesul la resursele naturale de apă termală permit operarea pe întreaga perioadă a anului pentru aproape toate activele din portofoliu, mai transmite sursa precizată.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Titi în data de 16.08.2023, 16:15)
Nu se deschide nu-i gata am fost acolo în urma cu 15 zile nu aveau timp să termine așa repede.