TRANSPARENCY INTERNATIONAL Mai mult de un sfert dintre români spun că au dat mită în sistemul sanitar

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 10 iulie 2013

Mai mult de un sfert dintre români, 27%, spun că au dat mită în sistemul sanitar, iar 65% consideră că fenomenul corupţiei în general s-a amplificat în ultimii doi ani, potrivit Raportului făcut public ieri de Transparency International. În ceea ce priveşte percepţia corupţiei, România se situează pe poziţia a şasea după Portugalia, Franţa, Cipru, Spania şi Marea Britanie şi peste media UE, de 52%. De asemenea, procentul celor care cred că nivelul corupţiei a rămas acelaşi este de 27%, în timp ce 8% consideră că a scăzut.

De asemenea, românii se numără printre cetăţenii UE care consideră că problema corupţiei în sectorul public este una foarte serioasă. În acelaşi context, românii consideră, în proporţie de 63%, că relaţiile personale sunt foarte importante în soluţionarea unor probleme în sectorul public, România situându-se totuşi pe locul al 16-lea dintre cele 20 de ţări UE în care s-a desfăşurat sondajul pe baza căruia a fost realizat raportul Transparency International, dar foarte aproape de media UE.

Majoritatea cetăţenilor UE consideră că partidele politice sunt cele mai afectate de corupţie, urmate de Parlament, oficiali, mediul de afaceri, presă, sistemul judiciar, poliţie, sistemul medical, culte, educaţie, ONG-uri şi Armată. Şi în cazul României, tot partidele politice sunt indicate drept principala sursă de corupţie.

Dintre cei chestionaţi, 17% au recunoscut că au dat mită în ultimele 12 luni, când s-au aflat în contact cu entităţi dintre cele incluse în topul corupţiei. Din acest punct de vedere, România s-a situat pe locul al şaselea în UE, după Lituania, Grecia, Slovacia, Letonia şi Cipru şi peste media UE, de 11%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb