Transport Trade Services achiziţionează Decirom Constanţa

ANDREI IACOMI
Piaţa de Capital / 4 aprilie 2023

Transport Trade Services achiziţionează Decirom Constanţa

Valoarea tranzaţiei se ridică la 21,8 milioane de euro

Transport Trade Services (TTS) a depus la Consiliul Concurenţei, respectiv la Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe, actele privind notificarea concentrării economice ce urmează să fie realizată ca urmare a dobândirii de către companie a societăţii Decirom Constanţa, conform unui raport al transportatorului de mărfuri pe Dunăre publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Tranzacţia fusese anunţată la jumătatea lunii februarie, dar fără numele companiei achiziţionate. Atunci, Transport Trade Services încheiase un acord preliminar privind achiziţionarea a 99,9%, din capitalul social al unui operator portuar pentru 21,8 milioane de euro.

"Tranzacţia urmează să fie supusă aprobării Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor TTS, care se va desfăşura la o dată ulterioară emiterii de către Consiliul Concurenţei a unei decizii de neobiecţiune privind operaţiunea de concentrare economică realizată prin dobândirea controlului unic al TTS asupra Decirom", se arată în raportul de la BVB. " Contractul de vânzare acţiuni va fi încheiat şi tranzacţia se va finaliza numai după aprobarea prealabilă de către acţionarii Transport Trade Services".

Prin acordul preliminar, data limită pentru finalizarea schimbului este 30 iunie 2023.

"Decirom este un operator portuar pentru mărfuri vrac solid, inclusiv mărfuri generale, activ în portul Constanţa. Decirom utilizează teren portuar poziţionat strategic şi deţine capacităţi operaţionale complementare grupului TTS (incluzând dane operative, platforme de depozitare, depozite acoperite, macarale de cheu, linii de cale ferată) care permit scalarea activităţii TTS şi a subsidiarelor acesteia. Din punct de vedere operaţional, Decirom urmează a fi integrată în Segmentul de operare portuară al grupului TTS alături de TTS Operator, Canopus Star, TTS Porturi Fluviale şi Port of Fajsz, contribuind la extinderea capacităţii şi diversificarea serviciilor prestate de către grup", se mai arată în raport.

Acţiunile TTS au debutat la BVB în data de 14 iunie a anului trecut, după o ofertă publică prin care acţionarii au vândut 50% din companie. Evaluarea bursieră a transportatorului de mărfuri se ridică la circa 765 milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Acolo se duc banii din profitul consolidat, de aia nu dau dividende ca lumea, numai 4 % ... mai bine s-ar uita ce dividende au dat companiile de shipping din America anul asta, e acelasi domeniu de activitate doar ca astia sunt pe maritim, TTS e pe fluvial ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb