Tranziţia energetică, va adânci sărăcia populaţiei din mediul rural Românesc

R.S.
Miscellanea / 1 august

Tranziţia energetică, va adânci sărăcia populaţiei din mediul rural Românesc

Tranziţia energetică vine cu restricţii (limitarea utilizării lemnului ca şi combustibil) şi obligaţii (impunerea taxei pe emisii de CO2) la nivelul gospodăriilor, cu necesitatea realizării unor investiţii importamte în gospodării (achiziţia de sisteme de încălzire cu energie verde, maşini electrice), cu creşteri de preţuri la energie electrică, gaze şi chiar lemne (un raport al Băncii Mondiale arată că România trebuie să investească 345 miliare de USD pentru tranziţia energetică, care vor fi amortizate prin creşteri de preţ), conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, discrepanţa tot mai mare între câştigurile salariale din zona urbană - rurală (câştigurile în mediu urban au fost de 1,5 ori mai mari decât în mediul rural în 2023 faţă de câştigurile în mediu urban au fost de 1,4 ori mai mari decât în mediul rural în 2022, conform INS), fac ca persoanele din mediul urban să treacă mai uşor peste această tranziţie, în condiţiile în care multor persoane din mediul rural să le fie imposibil să facă faţă tranziţiei energetice.

Mediul rural românesc este, în general, dominat de o administraţie inferioară ca şi entuziasm şi pregătire faţă de mediul urban, o zonă în care risipa energetică este una foarte ridicată (majoritatea imobilelor fiind în clasele E, F, şi G - adică consumând dublu faţă de o locuinţă din mediul urban), lipsit de banii necesari cofinanţării unor proiecte, un mediu în care nivelul de informare este foarte redus şi mai ales marcat de sărăcie. Nu în ultimul rând comportamentul administraţiei din mediul rural este în general "să i se dea de la centru", atât banii, cât şi firmele cu care să se realizeze lucrările, de multe ori la suprapeţ şi de o calitate îndoielnică.

Conform unui Raport al Băncii Mondiale din anul 2023, în ultimii douăzeci de ani, România a realizat un progres economic impresionant, trecând la un model economic bazat pe piaţă, după aderarea la Uniunea Europeană în 2007 şi atingând un statut de ţară cu venituri ridicate. Între 2000 şi 2022, standardul de trai (PIB real pe cap de locuitor în PPP) a crescut de peste două ori şi jumătate (de la 12.177 USD la 32.738 USD). Din 2015 până în 2020, procentul românilor care trăiau sub pragul sărăciei a scăzut rapid de la 27,8% la 10,7 %. Însă, prosperitatea economică fiind distribuită inegal, disparităţile regionale în ceea ce priveşte veniturile şi furnizarea de servicii sunt mari, rata sărăciei şi rata inegalităţii fiind printre cele mai mari din UE. Sărăcia este în continuare foarte concentrată în zonele rurale, care găzduiesc 40% din polulaţia României şi 70 % din persoanele sărace din România. Avem o Românie urbană, dinamică şi integrată cu UE şi o Românie rurală, săracă şi izolată, se menţionează în comunicat.

Astfel, în mediul rural, necesarul de investiţii atât la nivel individual, cât şi la nivel administrativ este mai ridicat per gospodărie decât în zona urbană, şi probabilitatea folosirii banilor din diferite fonduri puse la dispoziţie de UE este limnitată (datorită lipsei cofinanţării şi a persoanelor calificate din administraţie). Această situaţie va determina accentuarea decalajului dintre cele doua Românii, România urbană care va tinde la case tot mai eficiente, surse de energie mai puţin poluate şi facturi mai mici, chiar dacă aici există venituri ridicate şi România rurală cu case ineficiente, surse de energie poluată şi facturi ridicate, chiar dacă aici există venituri foarte mici (o dată şi jumătate mai mici decât în mediul urban).

Un paradox al României, cele mai mari subvenţii pentru diferitele forme de energie se găsesc în mediul urban, acolo unde câştigurile în medie sunt de 1,5 ori mai mari decât în mediul rural şi facturile în medie pentru încălzitre (la acelaşi nivel de confort şi suprafaţă) sunt mai mici cu până la 50%.

Deşi atingerea obiectivului net zero şi reducerea sărăciei sunt posibile, acest lucru depinde de o abordare coordonată, care elimină paradoxurile şi analizează cu atenţie compromisurile între obiectivele sociale şi cele de mediu; ambele trebuie abordate într-o manieră coordonată şi integrată, pentru a realiza o dezvoltare durabilă pe termen lung şi ea nu se poate realiza fără dezvoltarea de politici publice distincte rural/urban şi mai ales identificarea unor măsuri clare de depăşire a barierelor care blochează reducerea sărăciei energetice în mediul rural, se precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb