TREI GRUPURI DE INVESTIŢII LISTATE PE BURSA DE LA JOHANNESBURG SE BAT PE PIAŢA NOASTRĂ IMOBILIARĂ Globalworth vrea să cumpere compania israeliană ce deţine mall-ul AFI

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 8 februarie 2017

Participaţia lui Papalekas va ajunge la 25,7% în capitalul majorat al fondului, potrivit reprezentanţilor Growthpoint, de la 36,14%.

Participaţia lui Papalekas va ajunge la 25,7% în capitalul majorat al fondului, potrivit reprezentanţilor Growthpoint, de la 36,14%.

Fondul de investiţii sud-african Growthpoint Properties va deveni acţionar principal al companiei de investiţii Globalworth până pe 31 decembrie 2017

În luna decembrie anul trecut, NEPI a anunţat că vrea să încheie o tranzacţie de schimb de acţiuni cu Rockcastle

Piaţa imobiliară din Europa Centrală şi de Est este acaparată de trei grupuri de investiţii imobiliare listate pe bursa de la Johannesburg - Growthpoint, NEPI şi Rockcastle, spune mirsanu.ro. Growthpoint intră pe piaţa locală imobiliară prin achiziţionarea a circa 26% din Globalworth care are în portofoliul său imobile de birouri, iar NEPI este puternic ancorat în piaţa spaţiilor comerciale.

În luna decembrie anul trecut, NEPI a anunţat că vrea să încheie o tranzacţie de schimb de acţiuni cu rockcastle, fond de investiţii înregistrat în Mauritius, listat de asemenea pe bursa din Johannesburg ca şi NEPI. Rockcastle a investit până acum 519 milioane de dolari în pieţele imobiliare din Europa Centrală.

Compania de investiţii imobiliare Globalworth, fondată de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, s-a calificat alături de încă trei fonduri de investiţii imobiliare în a doua rundă de negocieri pentru preluarea grupului Africa-Israel Investments (AFI Group), care deţine pe piaţa locală mall-urile AFI din Bucureşti şi din Ploieşti, relatează publicaţia israeliană Globes, potrivit News.ro .

Acţionarii AFI Group au anunţat, ieri, selectarea a patru oferte care vor ajunge în a doua rundă de negoicieri.

Cele patru oferte au fost făcute de compania de investiţii imobiliare Globalworth, fondul israelian Brosh Funds Management, şi unele dintre cele mai importante fondurile imobiliare din lume Patron Capital şi Lone Star, relatează publicaţia.

Oferta depusă de oamenii de afaceri israelieni Lev Leviev şi Moti Ben-Moshe a fost refuzată de către acţionarii Africa-Israel Investments. Procesul de selecţie a cumpărătorului este condus de Epstein Capital.

Grupul cu capital israelian AFI Europe România a avut venituri de 34 milioane de euro în primele nouă luni din 2016, în creştere cu 14% faţă de primele nouă luni din 2015. AFI Europe România a înregistrat în trimestrul al treilea din 2016 venituri de 12 milioane de euro, în creştere cu 17% faţă de aceeaşi perioadă din 2015.

Proprietăţile comerciale ale AFI Europe România şi cele aflate în curs de dezvoltare au fost evaluate la peste 800 de milioane de euro la 30 septembrie 2016, înregistrându-se astfel o creştere de 10% faţă de anul trecut.

Mall-ul AFI Palace Cotroceni din Capitală, principalul activ al grupului, a înregistrat în primele nouă luni un venit operaţional net de 25 milioane de euro, cu 10% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Centrul comercial a fost evaluat, la 30 septembrie 2016, la 467 de milioane de euro, ceea ce înseamnă o creştere de 7,6% în comparaţie cu 2015.

Globalworth a anunţat pe 1 decembrie pe bursa londoneză că a ajuns la un acord prin care investitorul imobiliar sud - african Growthpoint Properties Limited şi cu fonduri conduse de Oak Hill vor subscrie 200 milioane de euro în acţiuni Globalworth, cumpărate la un preţ de 8 euro pe titlu, potrivit mirsanu.ro. Globalworth a fost de acord să vândă către Growthpoint o participaţie de 26,9%, care va fi plătită până la 31 decembrie 2017.

Fondul de investiţii sud-african Growthpoint Properties va deveni acţionar principal al companiei de investiţii Globalworth până pe 31 decembrie 2017, prin cumpărarea unui pachet de acţiuni de 26,9% în cadrul fondului imobiliar cu afaceri extinse în România, pentru 186,4 milioane de euro. Participaţia lui Papalekas va ajunge la 25,7% în capitalul majorat al fondului, potrivit reprezentanţilor Growthpoint, de la 36,14%.

Cei mai importanţi acţionari ai Growthpoint sunt Public Investment Corporation Limited (13,1%), Investesc Asset Management (6,9%), STANLIB Asset Management (6,4%), Southern Palace Properties (5,9%), precum şi alţi investitori instituţionali majori precum The Vanguard Group (3,4%), BlackRock Institutional Trust Company (1,8%) sau GIC Private Limited (1,2%).

Mirsanu.ro mai scria în decembrie că Growthpoint are o capitalizare bursieră de peste 71,5 miliarde de ranzi sud-africani (4,86 miliarde de euro). Growthpoint are în portofoliu 467 de proprietăţi în Africa de Sud şi 58 de active în Australia. Valoarea activelor Growthpoint este estimată la 112,5 miliarde de ranzi (7,6 miliarde de euro), fiind cel mai mare investitor imobiliar din Africa de Sud.

Investiţia în Globalworth marchează lansarea strategiei de investiţii a Growthpoint pe pieţele din Europa Centrală şi de Sud - Est.

De la momentul înfiinţării companiei Globalworth, în februarie 2013, investiţiile derulate au ajuns la circa 814 milioane euro, dintre care 244 milioane euro au fost cheltuiţi pe finalizarea achiziţiei a patru clădiri de birouri clasa "A" în Bucureşti.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb