Actualizare 15:55 Protest spontan al minerilor din Valea Jiului după intrarea în insolvenţă a CE Hunedoara
Mai mulţi mineri de la Lonea, Vulcan şi Lupeni au declanşat astăzi un protest spontan, înainte de a intra în schimbul al doilea, exprimându-şi îngrijorarea faţă de intrarea în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi faţă de păstrarea locurilor de muncă, transmite Mediafax.
Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Viorel Stancu, a declarat că mai mulţi ortaci de la minele Lonea, Vulcan şi Lupeni au protestat, timp de aproximativ 30 de minute, înainte de intrarea în schimbul al doilea, exprimându-şi îngrijorarea faţă de păstrarea locurilor de muncă şi de intrarea în insolvenţă a CEH.
"Au protestat la intrarea în schimbul al doilea mineri de la minele Lonea, Vulcan şi Lupeni, exprimându-şi îngrijorarea faţă de locul de muncă şi vizavi de intrarea în insolvenţă a CEH. Au discutat între ei, au discutat cu liderii de sindicat, iar după aproximativ 30 de minute au încheiat protestul. Practic, au întârziat intrarea în schimb aproximativ 10-15 minute, pentru că ei, de obicei, vin mai devreme la mină, înainte de a începe lucrul", a spus Viorel Stancu.
(S.A.)
----------
Tribunalul din Hunedoara a admis, ieri, cererea de intrare în insolvenţă a Complexului Energetic Hunedoara şi a numit ca administrator judiciar casa de insolvenţă GMC SPRL Craiova.
Ministerul Energiei propusese ca administrator judiciar să fie desemnată casa de insolvenţă Euro Insol SPRL, administrată de avocatul Remus Borza.
Petre Nica, preşedintele sindicatului "Muntele" şi, totodată, preşedinte executiv al Federaţiei Naţionale Mine Energie, a declarat, citat de Mediafax: "Complexul Energetic Hunedoara a solicitat Euro Insol, însă potrivit Legii insolvenţei judecătorul a decis că firma de avocatură GMC SPRL Craiova va administra judiciar CEH provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, care va avea loc într-un timp destul de scurt. Este prematur să mă pronunţ asupra a ceea ce va face administratorul judiciar. Nu sunt însă de acord cu faptul că a trebuit să se ajungă aici, deşi semnalele de alarmă sunt trase de doi ani de zile. Interesele politice au adus Complexul Energetic Hunedoara în această situaţie".
Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara a decis pe 28 decembrie să ceară intrarea voluntară a companiei în insolvenţă, în încercarea de a evita falimentul.
Compania are datorii de 1,2 miliarde de lei şi popriri pe toate conturile.
Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a vizitat la sfârşitul lunii decembrie CE Hunedoara, cerând conducerii companiei să îşi asume situaţia dezastruoasă în care se regăseşte aceasta şi să ia măsuri pentru a împiedica intrarea în faliment.
Complexul Hunedoara este cel mai scump producător de energie din România, cu un preţ de producţie al energiei electrice de peste 300 de lei/MWh, de două ori mai mare decât tariful mediu de vânzare de pe piaţă.
La CEH lucrează circa 6.300 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni. Complexul, cu sediul la Petroşani, judeţul Hunedoara, deţine o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România.