Tribunalul Bucureşti l-a amendat pe primarul Craiovei pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti

G.U.
Anticorupţie / 24 iulie 2020

Sursă foto: Primariacraiova.ro

Sursă foto: Primariacraiova.ro

Tribunalul Bucureşti a decis amendarea edilului Craiovei, Mihail Genoiu, pentru nepunerea în practică a unei decizii a aceleiaşi instanţe prin care era obligat să pună la dispoziţia unei persoane fizice dispoziţiile de primar care nu erau publicate pe site-ul instituţiei, conform Agerpres.

După ce Primăria Craiova a refuzat comunicarea dispoziţiilor de primar către Petru Becheru, acesta a făcut reclamaţie administrativă, dar şi aceasta a fost refuzată de municipalitate, iar în final a înaintat acţiune în instanţă la Tribunalul Bucureşti, în anul 2018.

"Instanţa mi-a dat dreptate şi a obligat Primăria Craiova să îmi comunice dispoziţiile. Ei au făcut recurs la Curtea de Apel Bucureşti, care s-a judecat în martie. La recurs s-a menţinut sentinţa Tribunalului şi i-a obligat să-mi comunice actele. Sentinţa a devenit definitivă şi, potrivit legii contenciosului, autoritatea are la dispoziţie 30 de zile să ducă de bună voie la îndeplinire obligaţiile stabilite prin hotărâre. Eu am aşteptat nu 30 de zile, ci 3 luni, dată fiind şi situaţia aceasta generată de pandemie. Văzând ulterior că nu comunică acele acte normative cu putere de lege, am făcut cerere de executare la Tribunal şi legea prevede că în astfel de cazuri conducătorul instituţiei este amendat, exact cum s-a şi întâmplat", a declarat Petru Becheru.

Acesta a mai afirmat că documentele pe care le-a solicitat sunt dispoziţiile cu caracter normativ emise de primarul municipiului Craiova în perioada 1 ianuarie 2001 - 29 mai 2018 care includ blocare de străzi cu ocazia concertelor sau şantiere, listele de tipuri de documente care se afişează pe site, aprobare de programe de combatere a vectorilor folosind biocide, ordine de aplicare de substanţe biocide pe străzi etc. Aceste dispoziţii reprezintă informaţie de interes public, în sensul definiţiei date de art. 2 lit. b) din legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Potrivit deciziei Tribunalului Bucureşti, primarul Mihail Genoiu a fost amendat cu 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere până la îndeplinirea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, iar municipalitatea trebuie să plătească reclamantului penalităţi de 100 lei/zi de întârziere.

"Aplică conducătorului Primăriei Municipiului Craiova, primar Genoiu Mihail, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat. Obligă pârâţii Primăria Municipiului Craiova şi UAT Municipiul Craiova să plătească reclamantului penalităţi de 100 lei/zi de întârziere, până la executarea obligaţiei stabilite în titlul executoriu. Obligă pârâţii să plătească reclamantului, în solidar, cheltuieli de judecată în sumă de 35,64 lei", se precizează în hotărârea Tribunalului Bucureşti.

Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Până în prezent, Primăria Craiova nu a transmis un punct de vedere.

Petru Ioan Becheru este cel mai tânăr preşedinte de asociaţie de proprietari din Craiova, Asociaţia "Romarta" din centrul oraşului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb