Triumful fricii

Pentru a opri fluxul migrator spre "ruta balcanică". Uniunea Europeană a încheiat un fel de contract de subantrepriză pentru prestări de servicii de poliţie de frontieră cu Turcia. În schimbul angajamentului de a opri, şi dacă nu va reuşi aceasta, de a primi înapoi toţi "migranţii economici" care ajung în Grecia, Turcia primeşte un "tribut" de 6 miliarde de euro până în 2018. Şi nu e deloc exclus ca Turcia să folosească aceşti bani pentru a finanţa războiul împotriva kurzilor. Dincolo de faptul că exprimă o clară neînţelegere a cauzei migraţiilor, decizia de vineri a Uniunii europene reprezintă o clară victorie a extremismului. A fost suficient ca peste un milion de refugiaţi să fi ajuns în 2015 în Europa pentru a pune principiile fondatoare ale Uniunii Europene între paranteze. Capacitatea populiştilor de a se insinua în centrul dezbaterii publice folosind internetul şi reţelele sociale a pus liderii europeni în situaţia de a transforma oprirea fluxului migrator într-un obiectiv prioritar. Oricare ar fi preţul pentru atingerea acestuia! Iar preţul pare să fie renunţarea la dreptul de azil!

Nu economia, nici societatea, ci triumful fricii a dictat această "soluţie" contrară valorilor europene. După această cedare, extremiştii nu se vor opri, ci vor pune în discuţie tot mai mult din moştenirea pe care fondatorii au lăsat-o. Integrismul religios încearcă deja să profite de acest context şi să asalteze sistemul drepturilor omului în numele fundamentelor creştinismului, islamului sau mozaismului transformate din religii ale păcii în ideologii politice.

Ca şi între cele două războaie mondiale, accelerarea istoriei a luat prin surprindere politicienii. Iar situaţia este cu atât mai gravă cu cât politicienii europeni au abandonat principiile în favoarea unui aşa zis pragmatism promovat de consultaţii electorali. Aşa cum într-o economie dominată de speculaţia bursieră "banii uşori" au luat locul producţiei, tot astfel în politică tehnica "voturilor uşoare" a luat locul ideologiei. Şi, ca şi între cele două războaie mondiale, sistemul democraţiei parlamentare şi al protecţiei libertăţilor cetăţeneşti se zguduie, iar inamicii Europei, Rusia în primul rând, încearcă cu disperare să disloce cât mai mult din "colosul" european. Nu întâmplător ţările în care Uniunea sovietică a avut controlul până în 1989 au devenit principalele promotoare ale unei politici antieuropene îndreptate împotriva "migranţilor" islamişti.

"Soluţia" convenită cu Turcia nu doar că nu poate rezolva problema, dar va crea probleme suplimentare care vor agrava starea de fapt. S-ar putea, doar pentru moment, ca fluxul migrator să scadă ca intensitate, dar acesta va continua. Iar închiderea statelor în graniţe aşa zise graniţe naţionale sau transformarea Europei într-o fortăreaţă nu vor face decât să crească presiunea şi să genereze şi mai multe tensiuni. Iar costurile vor deveni infinit mai mari! Şi dacă la nivelul Comisiei europene situaţia este bine înţeleasă, la nivelul Consiliului european există, dincolo de câţiva lideri, o cecitate periculoasă. Căci actuala fază a migraţiei nu este decât conjunctural amplificată de războiul din Siria şi criza din Orientul Mijlociu, fiind în mare măsură rezultatul crizei climaterice. Dar într-o ţară ca a noastră în care chiar ambiguitatea autorităţilor legitimează extremismul, în care atacurile furibunde împotriva drepturilor omului şi ale pluralismului cultural s-au înmulţit, în care antisemitismul (corolar al recuperării legionarismului) şi eurofobia sunt promovate cu insistenţă în numele "patriotismului", în care rasismul şi islamofobia devin un fel de politică de stat, discuţia privind drepturile refugiaţilor de toate felurile, pare ubuescă.

Migraţia climatică, din ce în ce mai importantă, nu va putea fi stopată prin întărirea graniţelor, iar deplasările uriaşe de populaţie, temporare sau permanente, cauzate de schimbările climatice se vor accelera. Europa se alarmează când este pusă în faţa unui milion de "migranţi", dar în 2015 Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite a repertoriat 55 de milioane de refugiaţi. Ori, alături de războaie, degradarea continuă a condiţiilor de mediu a condus la deteriorarea condiţiilor de trai şi a provocat plecarea masivă a unor populaţii aflate la limita subzistenţei. Cum va putea fi gestionat acest fenomen mondial? Doar prin închiderea graniţelor şi prin încheierea unor acorduri cu Turcia?